„Un telefon mobil? La început, nu prea îi vedeai utilitatea, dar, ca să nu pari depăşită, te‑ai lăsat tentată de un model foarte simplu, cu un abonament în care erau incluse serviciile de bază. În primele zile, te‑ai surprins uneori sporovăind cam tare în restaurant, în tren sau pe terasele cafenelelor. E adevărat că era practic şi liniştitor să poţi vorbi oricând cu familia şi cu prietenii. Ca toată lumea, ai învăţat să scrii SMS‑uri, folosind o tastatură minusculă, şi te‑ai obişnuit să le trimiţi cât ai clipi. Ca toată lumea, ai renunţat la agendă pentru a o înlocui cu versiunea ei electronică. Ai trecut cu atenţie în memorie numerele cunoştinţelor tale, ale rudelor şi ale iubitului. Le‑ai camuflat pe cele ale foştilor, precum şi codul pin al cardului, pe care‑l uiţi adesea. Chiar dacă făcea fotografii de proastă calitate, ai folosit aparatul foto al telefonului tău mobil. Era chiar mişto să ai mereu la îndemână o fotografie amuzantă pe care să le‑o arăţi colegilor. De altfel, toată lumea făcea la fel. Era un obiect la modă: barierele dintre viaţa personală, viaţa profesională şi viaţa socială se ştergeau. Şi mai ales, cotidianul devenise mai urgent, mai flexibil, impunându‑ţi să jonglezi în permanenţă cu programul tău.
*
Recent, ţi‑ai schimbat vechiul aparat cu un model mai nou: o minunăţie care‑ţi permite să ai acces la e‑mailuri, să navighezi pe internet şi să descarci sute de aplicaţii. Aşa ai devenit dependentă. Ca grefat pe propriul tău corp, mobilul e de‑acum înainte o prelungire a ta, care te însoţeşte chiar şi în baie sau la toaletă. Indiferent unde eşti, rareori laşi să treacă mai mult de o jumătate de oră fără să te uiţi la ecran, aşteptând cu nerăbdare un apel restant, un mesaj intim sau amical. Asemenea ursuleţului de pluş din copilărie, telefonul te linişteşte. Ecranul lui este plăcut, calmant, hipnotic. Îţi dă siguranţă în toate situaţiile şi îţi lasă impresia că printr‑o simplă apăsare pe buton ţi s‑ar deschide toate drumurile…
*
Dar, într‑o seară, întorcându‑te acasă, scotoceşti prin buzunare, apoi prin geantă şi îţi dai seama că mobilul ţi‑a dispărut. L‑ai pierdut? Ţi‑a fost furat? Nu, refuzi să crezi aşa ceva. Cauţi din nou, fără mai mult succes, încercând să te convingi că l‑ai uitat la birou, dar… nu: îţi aminteşti că l‑ai folosit în lift, după ce‑ai plecat de la muncă şi – fără îndoială – în metrou şi în autobuz. Fir‑ar să fie! Mai întâi, eşti furioasă din cauza pierderii aparatului, apoi te feliciţi c‑ai optat pentru asigurarea de „furt/pierdere/deteriorare“, adunând punctele de fidelitate care, chiar de mâine, îţi vor permite să‑ţi iei o nouă jucărie high‑tech, cu ecran tactil. Totuşi, la ora trei dimineaţa, tot nu reuşeşti să‑ţi găseşti somnul…
Sursă foto: pinterest.com
*
Te ridici din pat fără zgomot, ca să nu‑l trezeşti pe bărbatul adormit lângă tine. Te duci la bucătărie şi cauţi, pe raftul de sus al unui dulap, vechiul pachet de ţigări început, pe care l‑ai dosit acolo pentru cazuri de urgenţă. Îţi aprinzi una şi, dată fiind situaţia în care te afli, îţi torni şi un pahar de vodcă. La dracu’… Stai încovoiată pe scaun. Ţi‑e frig, fiindcă ai lăsat fereastra deschisă, să iasă fumul de ţigară. Faci inventarul a tot ceea ce conţine telefonul tău: câteva filmuleţe, vreo cincizeci de fotografii, istoricul navigării tale pe internet, adresa ta (inclusiv codul de la interfon), cea a părinţilor, numerele unor persoane care n‑ar trebui nicidecum să se afle acolo, nişte mesaje care ar putea induce ideea că…
Nu fi paranoică!
Mai tragi un fum şi iei o gură de alcool. În aparenţă, nu există nimic cu adevărat compromiţător, dar ştii bine că aparenţele sunt înşelătoare. Ceea ce te îngrijorează e gândul că aparatul tău a încăput pe mâinile cui nu trebuie. Regreţi deja unele fotografii, unele e‑mailuri, unele conversaţii. Trecutul, familia, banii, sexul… Dacă ar căuta bine, cineva care ar vrea să‑ţi facă rău ar avea cu ce să‑ţi distrugă viaţa. Îţi pare rău, dar regretele nu mai servesc la nimic. Ai început să tremuri, aşa că te ridici să închizi fereastra. Cu fruntea lipită de geam, te uiţi la puţinele lumini care mai strălucesc în noapte, spunându‑ţi că, în celălalt capăt al oraşului, un bărbat are poate ochii pironiţi pe ecranul telefonului tău, scormonind cu nesaţ prin zonele de umbră din viaţa ta intimă şi scotocind metodic prin măruntaiele aparatului în căutarea unor dirty little secrets.”
Prolog – Guillaume Musso, „Chemarea îngerului” (traducere din limba franceză de Liliana Urian)
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
