Logica feminină are logică proprie. Punct. Fără alte calificative insensibile sau deplasate, rog doritorii să se abţină, doar pentru a-i scuti de ruşinea de a se face de râs.
Când am întâlnit-o pe A. nu m-a impresionat. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Avea însă nerv şi asta mi-a atras, totuşi, atenţia suficient cât să-i propun o cafea. În oraş, nu la mine, pentru că, aşa cum ziceam, nu mă impresionase chiar atât de mult. A acceptat uşor, cu o vagă ironie însă în privirea superficială pe care mi-a aruncat-o în loc de la revedere şi asta m-a intrigat. Pe moment, apoi mi-am dat seama că face parte din strategia ei. Şi asta pentru că femeile duc războaie mult mai complicate decât cele de pe câmpurile de luptă, aproape exclusiv masculine. A. nu urma să vină la o întâlnire, ci la o primă bătălie a unui război din care niciuna dintre părţi nu ştia ce voia. Sau aşa mă amăgeam eu înainte să ies din casă. Ce naiba, parcă îmi tremura vocea…
Cafeaua a fost amară şi A. la fel. Detectase interesul meu indecis. Mi se părea că şovăie şi asta m-a întărâtat… Da, o nouă tactică. Ne-am despărţit însă fără să-i dau senzaţia că aş vrea s-o revăd tête-à-tête. Şi am „uitat-o” vreo zece zile, timp în care îşi făcuse temele relativ la persoana mea, după cum aveam să aflu de la binevoitoarele omniprezente prietene comune. Parcă retrăiam anii de liceu, deşi fix de asta nu-mi ardea. Mai ales că nu îmi dispăruse de tot tremurul acela uşor. Şi îngrijorător. Până la urmă, am căutat-o iar. Cu intenţii precise, să pot trece mai departe.
Când am revăzut-o însă, m-am răzgândit. Nu era suficient de atrăgătoare doar pentru sex. Dar începea să-mi placă prea mult s-o ascult. S-o cuprind pe după umeri şi s-o ţin lângă mine, în timp ce în jur lumea se cutremură sau îşi trăieşte dramele. Ce îmi păsa mie de ele? Dar războinica A. mi-a anticipat sentimentele. Brusc, s-a răcit. Ne angrenaserăm într-un dans penibil în care fiecare pas înainte al unuia dintre noi era urmat de un pas în spate al partenerului. Şi tot aşa. Cum spuneam, ca în tinereţe. M-am enervat şi, la patra întâlnire (la, naiba, reţinusem şi câte fuseseră), am lăsat-o singură în oraş. Nu era foarte întuneric şi nici nu ploua foarte tare. Ducă-se!
Şi s-a dus. O săptămână. După care ne-am întâlnit „întâmplător” şi zău că nu ştiu care din noi era nevinovatul. Aparent, nu mă vedea. Am luat-o de braţ şi am scos-o pe sus dintre oameni. Am ridicat-o până la mine şi am privit-o în ochi, încurcând replicile în minte. Mi-a răspuns băţoasă privirii. De aceea, capitularea sa m-a zguduit:
– Dacă nu mă f*ţi mai repede, mă-ndrăgostesc de tine!
Guest post by T.L.
Citiţi şi
Ceri mult, zise el. Valorez mult, răspunse ea.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
