Nu e greu să uiţi. E imposibil!

3 February 2017

E greu să uiţi. Cine pretinde că tot ce a fost, orice, oricum ar fi fost, se bagă „sub preş”? Că şi dacă nu faci curat ani de zile prin colţuri – ceea ce mi se pare total neigienic şi de nerecomandat -, se întâmplă odată, ceva, când te aştepţi mai puţin… ai o pisică sau un căţel care trage cu dinţii de preş, crezând că acolo se ascunde o comoară, ceva bun… sau trebuie să te muţi la altă adresa şi eşti nevoit(a) să elimini toate obiectele… Cum-necum, sub preş tot vei ajunge odată, că vrei sau nu. Nu va mirosi frumos acolo, după atâta timp, nu vreau să zic că ar putea fi şi mai rău, din fericire „uitările” ascunse sub preşuri imaginare nu au conţinut bio-degradabil.

Desfid pe oricine care pretinde că şi-a uitat trecutul. „Am uitat totul. Am uitat tot ce mi-a făcut rău. Am şters totul din memorie, din suflet. M-am eliberat.” Huuhhh? Pardooon? Ţi-ai uitat propria viaţă? Propriile experienţe? Că au fost mai mult nefericite decât frumoase pentru tine, că ţi-ai dat seama prea târziu de asta, că ai fost fraier(ă) sau, dimpotrivă, ai profitat până ţi-a ajuns cuţitul la os, nu contează! Bravo ţie, în ambele cazuri. Că mai multe nu sunt. Doar aceste ambivalenţe. Dar, vă rog, nu pretindeţi că „aţi uitat”. V-ar face mult mai bine să acceptaţi. Aşa-zisele uitări sunt negarea realităţii din care aţi făcut parte, negarea propriei voastre experienţe de viaţă. Şi, de altfel, de acum încolo, cum va fi…? Să presupunem că vreţi să reîncepeţi Tabula Rasa sau măcar să convingeţi pe altcineva, câte certitudini aveţi că, la un moment dat, nu va ajunge şi Tabula Rasă sub preş? Sub preşul aşa-zisei „uitări”? Ah, da, şi o veţi lua de la un alt început, cu un nou elan, până când… până când… preşul va deveni încovoiat peste un munte de gunoi şi tot va trebui să-l scuturaţi, să aruncaţi mormanul de sub el şi să vă priviţi bine, bineee, adânc, în oglindă… Bine de tot, până în străfundul sufletului.

Pentru că sufletul nu uită.

durere nisip

Desfid pe oricine care mă sfătuieşte, cu bune intenţii fără îndoială, „uită trecutul, uită ce a fost, mergi mai departe, trăieşte-ţi viaţa”. Am pierdut multe, mulţi oameni dragi, m-am pierdut aproape şi pe mine însămi. Am trăit drame. Fără ghilimele. La fel ca mulţi dintre noi. M-am trezit în obscurul singurătăţii de la o zi la alta şi am hăpăit după o gură de aer proaspăt ca să pot face faţă în continuare. Normal că nu a fost, nu este uşor. Însă prefer să mi se spună „Luptă-te! Fă tot posibilul. Nu te da bătută!”. Asta înţeleg. Ăsta e un sfat bun, decent, realistic. Aşa cum, la rândul meu, sfătuiesc atât şi cum pot, pe alţii. Dacă e nevoie.

Nu-mi amintesc şi ştiu sigur că nu voi sfătui pe nimeni, niciodată cu UITĂ!

Nu.

Merg în continuare pe ideea acceptării, prefer să fac zilnic curat sub preş, oricât de dureroasă ar fi confruntarea. Părinţii, bunicii, animăluţele, copiii mei nenăscuţi – o parte dintre ei, cei de care ştiu cu dovadă medicală că s-ar fi putut naşte, dar n-a fost să fie -, soţul îngropat cu două luni în urmă… (de asta vă ziceam de drame cu sau fără ghilimele)… Ei şi? Dramele de la TV nu se compară cu viaţa zilnică.

E greu să uiţi. Parcă aşa îmi începusem tirada. O închei. Nu e greu să uiţi. E imposibil.

Desfid pe oricine care pretinde că a uitat ceva. Şi spre a merge mai departe, uitarea e cel mai mare obstacol în calea vieţii.

Aleg să nu uit nimic, doar să construiesc. Aleg să nu neg nimic din tot ceea ce a făcut parte din mine până acum. Aleg să nu ignor nimic şi pe nimeni, nici persoane, circumstanţe sau vorbe spuse cândva care mi-au rămas întipărite în minte. Aleg să îmi amintesc mereu, mereu, de cei care m-au iubit şi nu-mi mai sunt alături.

Eu aleg să nu uit. Să nu „pretind” că uit.

Voi?

Guest post by Dafodill

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

“Știi tu…”

Ce fac acum? Zbor spre Dubai

Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Luminița / 26 September 2019 5:04

    “..Și-ai să mă uiți, căci și uitarea e scrisa-n legile omenești..” spunea, frumos, Minulescu. Da, uitam la nivel cognitiv, dar sufletul nu uită niciodată.

    Reply
  2. Raluca / 3 February 2017 14:24

    Intr-adevar e imposibil sa uiti. E imposibil sa uiti ceva ce ti-a atins sufletul. O emotie, un sentiment (pozitv sau negativ). Personal cred ca nu poti uita nimic din ”memoria sufletului”. E greu sa alungi un gand care nu-ti da pace, o idee din minte, dar mai din suflet. Si totusi uitarea este o lege a firii. Uiti de o programare facuta undeva, de ziua ziua unui coleg, uiti ca ai ramas fara detergent si nu ti-ai luat altul si multe alte lucruri de genul. Dar nu se poate uita ceva ce sufletul pastreaza.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro