Dragă cititorule, înainte de a citi mai mult, te avertizez, aceasta este o poveste despre o experiență în urma căreia am ajuns să organizez un atelier de dezvoltare personală numit Exit[Zone], atelier în cadrul căruia participanții exersează ieșirea din zona de confort prin scriere creativă, dramaturgie, fotografie, dans și mișcare performativă.
Dacă ești în acel moment al vieții în care îți dorești o schimbare, să începi o afacere pe cont propriu, să ieși din relația în care ești, sau, dimpotrivă, să intri într-una, să pleci în jurul lumii fără prea mulți bani în buzunar sau să îndrăznești să ceri o mărire de salariu, acest articol s-ar putea să te convingă să te înscrii la atelier. Sau nu. Dar, dacă preferi să nu riști, cel mai bine ar fi să nu-l citești până la capăt.
Astăzi îți voi povesti cum am reușit să-mi dau demisia și să pornesc pe cont propriu după mulți ani în care am tot încercat să prind curaj să fac lucrul acesta. S-a întâmplat la un atelier de dramaturgie unde aveam ca temă să scriem despre o teamă ce ne macină. Așa am ajuns să scriu despre dorința și imposibilitatea de a-mi da demisia. Fiind vorba de dramaturgie bazată pe experiențe personale și fiind un exercițiu pentru începători, nu am făcut altceva decât să transcriu un dialog avut cu altcineva pe această temă. Și atunci, întocmai ca în zicala cu paiul pe care îl vezi în ochiul altuia, dar nu și bârna din al tău, plasându-mă în afara problemei și asistând, întocmai ca la teatru, la o fătucă ce venea cu tot felul de argumente, sub care se ascundea de fapt frica, mi-am văzut slăbiciunea și mi-a fost rușine de ea. Dându-le celorlalți argumente pe care le știam minciuni, mi-am dat seama că de mult timp mă mințeam și pe mine. Și de rușinea mea, că pe ceilalți aveam impresia că-i păcălesc încă, mi-am dat demisia.
Cred că acest exercițiu poate funcționa foarte bine pentru orice situație, să te transcrii și apoi să te citești cu voce tare. Și dacă cuvintele îți vor suna fals, vei ști singur ce ai de făcut.
Cu Vera Ion, cea cu care am făcut primele exerciții de dramaturgie și scriere creativă, voi face și atelierele Exit[Zone], unul dintre proiectele de care mă ocup acum. Ideea lor s-a coagulat în fața unui speech absolut nereușit al unei persoane, altfel foarte bun profesionist. Rateul acelui speech m-a făcut să mă gândesc la ce anume ne sabotează de cele mai multe ori și frica mi s-a părut a fi răspunsul. Deși poate fi întemeiată și este un instinct ce ne-a ajutat să supraviețuim în junglă de la începuturile omenirii, acum frica, de cele mai multe ori, nu face decât să ne țină captivi și ne limitează orizonturile.
Despre o altă ieșire din zona de confort ce m-a ajutat să rupt o logodnă nedorită, am scris aici. Și cum au existat voci care au zis că acel articol este unul cu scop publicitar, am zis să te avertizez, dragă cititorule, încă de la început. Dacă ai rămas până la final înseamnă că te-a interesat informația și, chiar dacă nu te înscrii la un atelier care să te scoată din zona de confort, tot vei ști cum să folosești informația și să experimentezi individual.
Mă întreb, totuși, cei care s-au supărat așa de tare pe acel prim articol despre Exit[Zone], din ce zonă de confort i-o fi scos oare?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
