Acum 25-30 de ani nu exista practic apă plată. Nici cea minerală nu era populară de altfel, erau sifonării.
Televizoarele se luau o dată pe generație şi existau oameni care reparau televizoare. Telefoane. Radiouri. Aspiratoare. Care umpleau brichete. Care pingeleau încălțările.
Erau câteva programe TV şi nu exista internet. Nu exista nici conceptul de internet.
Femeile foloseau vată. Bărbații aveau aparate de ras cu lame pe care le schimbau. Dresurile erau date la remaiat. Tricourile se cârpeau. Dacă ți-era foame, îți faceai un sandviș, nu îl cumpărai, şi oamenii mâncau şi târtița, nu doar pieptul puiului.
Mâncai caise doar vara şi toamna puneai murături și făceai zacuscă. Dacă voiai suc, amestecai sirop cu apă.
Cumva, toate acestea şi multe altele au dispărut. Par reminescențele unei existențe barbare şi limitate, un fel de preistorie jenantă a omului modern de azi.
Dar acum, când odată cu evenimentele din Grecia încerc să înțeleg şi să conştientizez mai multe, mă întreb dacă aşa este. Dacă sensul şi scopul evoluției (biologice, sociale) este ăsta la care s-a ajuns, cu oameni fericiți numai cu smarthone-ul în mână, laptop nou nouț, o maşină nouă la 5 ani, mâncând cartofi doar dacă sunt ambalați în țiplă şi răcorindu-se cu Coca cola de la automat.
Dacă toată această prosperitate şi toate aceste aşteptări nu sunt de fapt false, dar mai ales nesustenabile, mai ales pe termen lung. Că, de fapt şi de drept, tot consumatorismul ăsta menit a hrăni producția, menită a întreține consumul, pentru a creşte şi mai mult producția etc etc etc, nu este decât o nebunie şi o utopie din care, vezi cazul Greciei, începem să ne trezim.
Poate că nici resursele pamântului, nici realizările umanitații, nivelul tehnologic, bogăția existentă, nu îndreptățesc acest stil de viață, oricum nu pentru mulți, astfel că ceea ce pare austeritate sau recesiune să nu fie decât o restabilire dureroasă a balanței şi a adevărului.
Tot progresul tehnologic şi economic al ultimului secol a avut ca motor combustibilul fosil. Acesta se termină.
Populația a crescut de trei ori în ultimii 20 de ani şi toți cei care vin din urmă doresc halca lor de fericire şi consum.
Se termină pădurile. Apele devin tot mai poluate. Munți de gunoaie, de smartphoane demodate, de peturi goale sau de mâncare nemâncată încearcă să se acomodeze cu oameni care par independenți, dar de fapt sunt din ce în ce mai goi ca aspirații şi mai dependenți de producători, industrii, utilități şi resurse decât oricând înainte în istorie.
Poate că implozia economică din Grecia nu este doar o întâmplare, cauzată de firea leneşă şi cheltuitoare a grecului, ci un simptom neliniştitor al viitorului nostru, al tuturor, şi poate că situația de acolo este icebergul deja vizibil în calea siajului Titanicului nostru uman.
Citiţi şi
Crezi că știi totul despre lumea ta?
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
