Nu credeam că am să plâng atât…

7 January 2022

„Emma – Cicatrici” – Raluca Irimie

Nu credeam că am să plâng atât citind o carte, dar povestea Emmei m-a zguduit până în ultima fibră. Protagonista romanului „Emma – Cicatrici” are parte de o soartă tristă. Deși speram din suflet la un happy-end, lucrurile n-au fost așa.

Ni se prezintă viața ei în desfășurare. Inițial, apare copilă, jelind moartea bunicii și fiind nevoită să se descurce alături de o mamă abuzatoare și concubinul acesteia. Din fericire, ea reușește să intre la un liceu cu internat, iar acolo are parte de câțiva ani mai liniștiți. Îmi place faptul că nu se dă bătută și nu renunță ușor, în pofida greutăților care o pândesc mereu.

Pentru a-și acoperi cheltuielile, începe să facă menaj, una dintre cliente punând-o în legătură cu cea care mai târziu îi va deveni cea mai bună prietenă. Mi-a plăcut maniera realistă în care autoarea a prezentat prietenia acestor două fete. Chiar se simțea chimia lor printre pagini.

Mi-aș fi dorit din tot sufletul ca Emma să aibă parte de un alt final. Tot așteptam întorsătura de situație care să o situeze într-un al plan, mai fericit, să fie o greșeală sau un vis.

Am însoțit-o pas cu pas, am simțit durerea și lacrimile ei… Sunt convinsă că o să vă emoționeze și pe voi.

Cartea aș încadra-o în categoria roman psihologic sau dramă psihologică. Ca minusuri, nu știu ce să vă zic. Poate ar fi fost interesant să cunoaștem mai multe amănunte despre Emma, despre copilăria ei și despre cum este ea ca om, dar și așa, păstrându-se mai mult elementele esențiale, a fost o lectură care m-a impresionat. Vă recomand să citiți măcar câteva fragmente, să vedeți cum vi se pare.

Cartea se găsește pe site-ul editurii și în librăriile partenere.

Guest post by Elena I.

Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert sau o carte care ți-a plăcut.

Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.



Citiţi şi

Spune-mi DA

Freud’s Last Session

Oare atât merit? Câteva cuvinte îngrămădite pe o foaie A4, ruptă neglijent de la jumătate?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro