Nu cred în bărbații însurați

21 October 2014

RotarAm cîteva prietene singure, divorţate şi mişto. O bucată babană din viaţă, eu însămi am făcut parte din această categorie. După ce treci de 30 de ani, şansele să găseşti bărbaţi superbi, inteligenţi, manieraţi, rezolvaţi psihic, gladiatori în pat şi liberi sunt zero. Zero. Toţi bărbaţii mişto sunt luaţi. Ăia care rămîn, de cele mai multe ori, au o problemă. Ori încă locuiesc cu mama, ori i-a lăsat de curînd nevasta/iubita şi suferă aprig şi cu muci după ea, ori sunt nişte pierde vară cu care mai bine nu te încurci. Şi mai sunt tipii foarte puţin însuraţi, ale căror neveste sunt nişte scorpii, cu care nu se mai culcă din paleoliticul superior, care trăiesc coşmaruri în loc de vieţi, să îţi vină să le plîngi de milă şi să-i strîngi la pieptul tău generos (şi gol, de preferinţă pentru ei).

Toate prietenele mele singure, divorţate şi mişto atrag stoluri de bărbaţi enervant de puţin însuraţi şi fooooarte nefericiţi în căznicie. Care nu au de gînd să divorţeze, dar au de gînd să mai iubească cel puţin o dată, mai ales că trec prin cumplita criză de patruzeci, care se ştie că este o boală necruţătoare, care a făcut nenumărate victime. Printre femei. Eu însămi am fost o astfel de victimă, nu mă dau neatinsă de molimă.

Aceşti domni deosebit de puţin căsătoriţi nu îşi doresc atît să se îndrăgostească ei, ci mai degrabă să se îndrăgostească cineva de ei. De preferinţă o femeie frumoasă, inteligentă şi sensibilă, care să le umfle egoul ca pe un balon cu aer cald. Imediat după, însă, îi apucă regretele, află soţia, (nu neapărat în ordinea asta), ea bate de două ori din picior şi ei se întorc spăşiţi la apartamentul conjugal, dar nu oricum, ci cu mulţumirea că au mai trăit o dată. În vreme ce „iubita” rămîne în ger, întrebîndu-se unde a greşit atunci cînd i-a crezut jurămintele fierbinţi şi lamentările că nevastă-sa e monstrul din Loch Ness iar viaţa lui o capcană ca-n Cubul. Şi de ce toată lumea o priveşte ca pe o curvă care a vrut să strice căminul liniştit, patriarhal, al domnului, cînd ea nu a făcut decît să iubească un tip sincer şi deprimat, cu care soţia nu s-a mai culcat de cînd era el mic. Şi, nu în ultimul rînd, de ce soţia e însărcinată în luna a cincea.

ciorapi cu dungă

Eu nu cred în bărbaţi însuraţi, cu copii, nefericiţi şi sinceri, care te iubesc nespus dar nu îşi pot părăsi nevasta. Dacă sunt sinceri, să se ducă la scara lor de bloc, să îşi rezolve situaţia şi să te caute după şi dacă vor fi liberi. Iar dacă familia este atît de importantă pentru ei, să rămînă în braţele soţiei sau să plătească escorte, ca să folosesc un eufemism, care să îi mintă cît sunt de mişto. Sau să meargă să alerge la semimaratoane, maratoane şi Iron Man, să facă ceva cu toată energia aia neconsumată. Ah, stai, asta fac deja!

Citiți și răspunsul unui bărbat “Bună, Petronela!”

Și încă unul: Nu cred în femeile superbe și singure

Pe Petronela o găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare

N-am primit niciodată flori de la un băiat…

Femeia care devora bărbații

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. diana / 8 February 2015 14:44

    Fiecare judeca dupa ce a vazut si a trait….Eu stiu ca femeile sunt mult mai multe decat barbatii,cam 8 femei la un barbat,e si normal ca multe sa ramana singure,n-au cum sa se cupleze toate…cei buni sunt luati din tinerete si raman ciurucurile la care nu se uita nimeni,logic! Cunosc femei f ok care sunt f dezamagite…pe net sunt multi ciudati,insurati care vor amante,idioti cu care nu poti discuta nimic sau curvarasi care vor sa se distreze si confunda site-urile cu bordelurile.Cam asta e “piatza” pt o femeie educata care vrea sa-si refaca viatza.Intrebarea e..cu cine?! La noi nu sunt cluburi pt oameni singuri ca in strainatate,fiecare se descurca cum poate…

    Reply
    • The Mask / 9 February 2015 21:35

      Draga Diana,

      Nu te panica! Ai fost dezinformata strasnic! Barbati si femei, suntem in numar aproape egal. In Romania, 51,4% din populatie este reprezentata de femei, iar 48,6% sunt barbati. Deci, in niciun caz, raportul femei/barbati nu este de 1:8, ceea ce ar insemna aproximativ 11,1% femei si 88,8% barbati. Te rog sa nu te panichezi gandindu-te ca cele doua procente diferenta inseamna, raportat la populatia tarii, vreo 400.000 de femei in plus fata de numarul barbatilor si astea vor atenta la jumatatea ta, care ti-e pusa deoparte. Cele 400.000 de femei extra sunt in categoria de varsta 65+, adica acele femei care s-au asigurat ca ofera suficienta fericire, dragoste si liniste conjugala sotilor incat sa-i bage in groapa inaintea lor.

      Reply
  2. Andrei / 8 February 2015 1:31

    – Fato, de ce oare imi plac numai barbatii insurati sau cei care au deja relatii?
    – Pentru ca esti o curva, de aia!

    Aceste este un banc auzit recent. Orice asemanare cu persoane…………….

    Reply
  3. Paul / 30 January 2015 20:48

    Sincer prima intrebare pe care mi-am pus-o cand am citit (total intamplator articolul pe wall-ul altcuiva) e: de ce barbatul peste 30 de ani are sigur o problema si de ce femeile peste 30 de ani nu au o problema ci sunt doar “ghinioniste” (cel putin asa reiese din aceasta asa zisa dezbatere)? As vrea sa ma lamureasca cineva, eventual o doamna/domnisoara. Desi, e posibil, tot intamplator sa fi aflat raspunsul acum cateva minute, citind tot asa pe wall-ul unei doamne de 35 de ani, cat de tare e o anume Andreea Mantea care a declarat ca “Femeile sunt mai demne decat barbatii, atunci cand inseala!”…

    Reply
  4. Ada / 30 January 2015 20:35

    Trăim într-o lume în care vârsta căsătoriei nu mai este 18 ani. Femeile, ca și bărbații , și-au rezervat dreptul de a face acest pas atunci cand se simt pregătite.
    Dacă are 30 de ani și nu e măritată nu înseamnă că și-a irosit viața. Cine știe câte motive și lucruri se află în spatele acestui fapt. Dacă un bărbat trecut de 30 își dă seama că se află într-o căsnicie care nu merge și fuge în brațele unei amante, iar nu putem judeca pentru că, din nou, nu știm ce se află dincolo. Dacă un bărbat trece de 30 și nu este însurat, nu înseamnă că este un ratat, fără casă, masă etc. Am prieteni, oameni minunați, care din cauza faptului că încă locuiesc cu părinții preferă să mai amâne acest lucru. De ce? Pentru că trăim într-o Românie în care până și un credit bancar îți ia nu știu cât până când îl primești. Nu mai zic de obținerea unui job permanent. Cât despre relația cu un bărbat însurat depinde numai de femeia care se implică într-o astfel de relație. Dacă nu e conștientă de la bun început că e probabil mai mult de 50% ca relația să nu meargă, cred că mai are niște cărti despre maturitate de citit.
    În concluzie totul depinde de alegerile noastre, de modul în care ne alegem să cunoaștem oamenii, de șansele pe care vrem să le dăm, de modul în care gândim și acționăm. Niște cuvinte înțelepte în care eu cred foarte mult spun că „…nimic nu este întâmplător, totul se întâmplă cu un motiv” în lumea și în viețile noastre.

    Reply
  5. Un el / 29 January 2015 0:54

    Saraca femeie, mereu victima barbatului insensibil si care vrea doar sa o f…. Va plangeti atata de mila si va victimizati dar, chiar si atunci cand auziti din ce in ce mai tare ticaitul ceasului biologig, tot cu coada pe sus umblati si nimeni nu e bun pentru valoarea pe care o pretindeti ca o aveti. Eu arat cat de cat bine, am casa mea, am un job stabil, un salariu din care imi pot achita rata la apartament si mai am ceva si pentru o iesire in oras, sunt singur, am peste 35 de ani si ma uit la femeile din jurul meu: OMG! Vorba melodiei: “ai atatea fite in cap, nici nu puteai sa pasesti…” Exagerez? Pana acuma nu a avut niciuna curajul sa imi demonstreze contrariul: vai fata, dar mai bine iesim noi ca fetele…..si tot ca fetele o sa iesiti si la 70 de ani cand o sa va smulgeti parul din cap, regretand fitele de la 20 sau 30 de ani. Deh, atunci inca va mai credeati printese 🙂

    Reply
  6. Izabela / 26 January 2015 17:53

    A divortat, de femeia cu care nu stiam ca mai e casatorit. A parasit, in numele dragostei o femeie despre care nu stiam ca e gravida in luna a 7-a. Si daca a facut-o, ce? E vreun erou? Merita vreun premiu?
    Ce femeie intreaga la cap va putea sa aprecieze un barbat care tocmai si-a parasit familia?
    Nu am inteles niciodata lamentarile astea feminine “doar ma foloseste dar nu-si lasa nevasta”. Tocmai de aia il iubesti. Ca te-ai obisnuit singura. Iti place ca timpul si spatiul sa-ti apartina. Stii ca daca un el e prea liber va atenta la ce ti-e mai drag tie. El, insuratul, e solutia ideala pentru tine, trebuie sa plece si vine numai cand ai tu dispozitia sa-l primesti, in rest nu va incurcati unul pe altul
    El, divortatul, dupa 10 ani de sclavie cauta alt calau. El vrea sa apartina din nou pentru a avea de unde evada. . E in firea lucrurilor.
    Dar tie nu-ti place de cealalta parte a baricadei.
    Asa ca nu-l mai divorta nici in gand, nici in fapta. Ca-l ai pe constiinta. Daca ai asa ceva…
    Lasa-l sa apartina, lasa-l in frustrarile, banalul si plictisul lui si daca ai placerea sa-i dai din cand in cand sa guste din ce inseamna viata ta, fa-o fara frustrari, de alea are si el 🙂

    Reply
  7. Didina / 26 January 2015 16:24

    Am citit toate aceste comentarii ba zambind, ba ridiand din sprancene…dar majoritatea mi s-au parut interesante…ok, o sa marturisesc ceva sub rezerva anonimatului. Mi-am cunoscut viitorul sot la 31 ani, stiam ca e divortat si are un copil din prima casatorie…mai tarziu s-a dovedit ca era doar separat, nu vrusese sa divorteze pentru a evita partajul. M-am trezit intr-o relatie ingrata fara voia mea. M-am decis sa nu mai continui relatia in aceste conditii, dar asta l-a determinat sa divorteze. Si asa dupa 2 ani, adica la 33 de ani m-am casatorit. Acum avem un copil de 2 ani. Puteam sa ma casatoresc inainte de 30 ani, cu un tip fara obligatii, dar nu am simtit ca asta imi doresc, mi-a placut sa fiu independenta, sa iau decizii singura, sa am banii mei desi locuiam cu o ruda de-a mea mai in varsta. Mai aveam si o parere cam proasta despre barbati datorita relatiei proaste pe care am avut-o cu tatal meu. Am generalizat, am gresit….Am studiat, am calatorit prin Europa, am vazut ceea ce-mi dorisem inca din copilarie si mi-am bucurat sufletul. Toate astea din munca mea si pe banii mei. Nu vreau sa insult pe nimeni, dar pitzipoancele intretinute nu-mi inspira deloc respect. Ideea e ca, fiind femeie, trebuie sa-ti asiguri securitatea financiara si singura; oricat esti de frumoasa, desteapta, senzuala, la un moment dat iubitul/sotul/amantul iti va pune o intrebare de genul ‘ dar tu nu ai banii tai?’ sau ‘banii tai nu iti ajung?’…..
    Nu trebuie sa etichetam, toti ne ordonam prioritatile in viata. Stiu femei divortate si singure, e adevarat, dupa o varsta e mai greu sa-ti gasesti un partener. Daca ai si copii, e si mai greu. Unii vor doar distractie, altii vor altceva…dar nu trebuie sa va puneti speranta doar in ‘acel’ barbat…stiu femei care stau maritate doar de dragul statutului sau de frica etichetei de ‘femeie divortate’. Traim intr-o societate conservatoare, e greu sa fii femeie, dar atitudinea face mult, iar femeile puternice au magnetul lor…doar ca putini fluturi suporta lumina puternica 🙂
    Va pup!

    Reply
  8. Nefrustrat(ul) / 26 January 2015 11:24

    De ce problema e numai la barbatii trecuti de 30 de ani fara partenere. Femeile trecute de 30 de minunate ce sunt au ramas singure? Si inca mai cauta “printul pe cal alb” dupa varsta asta.

    Totusi, o doza de realism n-ar strica.

    Reply
  9. marga / 26 January 2015 8:37

    Anonimescu esti bestial!:)

    Reply
  10. un 30+ / 26 January 2015 3:23

    Pai si eu daca sunt 30+, nu locuiesc cu mama, nu consider ca as avea vreo problema majora, nu sunt pocit, nu am fost niciodata casatorit, nu sunt un pierde vara si am chiar o cariera bunicica, as zice eu; imi plac lucrurile frumoase, imi place tot ce se incadreaza in bunul simt si imi place sa fac dragoste la fel cum imi placea si la 20, poate chiar mai mult… eu cum sunt? Nu exist? WTF oameni, chestiile astea ma fac sa ma simt deprimat fara motiv….si refuz! Ce-i cu cliseele astea?

    Reply
    • Coriolan / 26 January 2015 10:52

      Nu te-ai prins ? Nu vezi ce se promoveaza? Dar alea trecute de 30 ani ce-au facut? Fara copii tinute de mamele lor in puf ca daca le pui un cartof in mana cred ca le-ai pus un carbune incins? Le mananca undeva ca de li se schimba metabolismul si o dau in diverse.Mai sunt si pretentii,auzi tu “pierde vara” ele care de fapt si-au pierdut toata viata .Rade ciob de oala sparta!

      Reply
  11. Eu / 26 January 2015 0:08

    Bărbatii sunt …, femeile sunt…
    Eu femeie singură la 30 de ani sunt sătulă de astfel de polemici.
    Pana voi întâlni pe cineva, daca voi întâlni, am de gand sa fac lucruri pentru mine, sa nu astept nimic de la nimeni, sa muncesc asa cum am facut-o si pana acum, sa evoluez spiritual, sa devin mai înteleaptă, sa nu ma apuce criza si panica femeii de 30 de ani, sa gasesc echilibrul intre ratiune si simtire, sa traiesc frumos fara sa-i judec pe cei sin jurul meu. Daca cineva i-a o decizie care ma afecteaza in mod direct, ma retrag. Atat de simplu este! Totul tine de alegere!

    Reply
  12. Eu / 25 January 2015 23:59

    Fiecare priveste prin prisma lui. Toti avem experiente si experiente din care teoretic ar cam trebui sa invatam ceva. Si eu sunt una singura de 30 de ani si pana la momentul in care voi întâlni pe cineva, daca voi întâlni, imi spun continuu sa am grija sa nu ma transform intr-o arogantă, sa nu ma apuce criza si panica femeii de 30 de ani, sa nu disper, sa am răbdarea, sa devin mai înteleaptă, sa evolueze spiritual si sa muncesc. Stiu sigur insa ca m-am saturat de polemici pe tema relatiilor.

    Reply
  13. Patrick / 25 January 2015 23:40

    Doar atât: „spăsiți”.
    Fără -ș-.

    Reply
  14. Lisa / 25 January 2015 23:29

    “Şi de ce toată lumea o priveşte ca pe o curvă care a vrut să strice căminul (…)”
    sigur ca nu e curva, e doar proasta.

    Reply
  15. Anonimescu esti bestial! / 25 January 2015 23:11

    “Aia care raman de multe ori au o problema” Si pe cele trecute de 30 de ani,divortate sau necasatorite niciodata,unde la incadram?Sunt femeie,dar nu sunt feminista,tocmai pt ca stiu cat de ipocrite putem sa fim apoi pozam in victime,ranite,abandonate si pacalite.Suntem scorpii cateodata,judecam barbatii in baza actiunilor pe care le facem si noi,de multe ori cu sange rece.Cred ca Anonimescul mi a fost in asentiment,sunt multe de spus si despre barbati dar am intra intr o polemica fara sfarsit.Articolul asta parca-i scris de-o pitipoanca frustrata de faptul ca cel care i a tras o cateva luni nu si a parasit nevasta pt ea.Nu,nu sunt maritata si nici inselata,doar ca mi se pare exagerata punerea asta la zid a barbatului.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro