— Nu cred așa ceva, tu chiar ai confundat chestiile astea două. Nu pot să cred.
Râsul nervos al Victoriei căzu peste Filip ca zimții unui fierăstrău. Da, în naivitatea lui, el chiar credea că soția sa era însărcinată. Rosti cu voce joasă, șifonată :
— Draga mea, eu chiar nu am văzut niciodată până acum un test de Covid. Sunt ușor de confundat.
Victoria se ridică de pe canapea, se apropie de el și-i ridică bărbia spre ea, privindu- l în plin:
— Prostuțul meu, nu știu dacă să mă bucur sau nu că ești atât de ignorant. Știi foarte bine, de când m-ai cunoscut că nu vreau să am copii. Cel puțin nu acum.
Filip oftă scurt deprinzându-și capul din palma ei. Afară tuna și începea să se întunece. Pâcla nopții începea să crească pe fereastră. Răspunse cu voce metalică, dogită:
— Între timp am crezut că mă iubești. Sau că măcar încerci.
Victoria îl privi tăios. Replica îi scrâșni printre dinți :
— Iar ești prost. Te iubesc, dar mai mult mă iubesc pe mine! Se pare că nu mă înțelegi și probabil că nu o să mă înțelegi niciodată. Nu toate femeile vor copii, nu-mi place când mă pui la un loc cu celelalte.
Filip îi simțea lacrimile în glas ca de fiecare dată când erau aproape de un conflict. De data asta, involuntar, nu simți nevoia să o împace. În interiorul lui ceva nedefinit îl oprea să-i dea dreptate. Gânduri grele ca o mâzgă se întindeau în mintea lui, neclare, tremurate, amenințătoare ca niște oglinzi tulburi, ciobite. Cu o pornire spontană, se ridică de lângă Victoria și merse către cuierul din stânga ferestrei, aproape de ușa care dădea în holul de ieșire. Smulse haina cu un gest rapid, mecanic rotindu-se o vreme în jurul lui.
— Parcă aveam și o umbrelă aici, în fine, lasă !
Din doi pași, femeia se propti în fața ușii de care se lipi cu spatele.
— Nu pleci nicăieri, auzi? Nu mă lași așa! Tu nu mă lași așa !
Filip o privea mirat, simțind cum i se urcă sângele în cap. Nu era o fire nervoasă, dar tocmai calmul lui cu care făcea lucrurile cu care Victoria se întâmpla să nu fie de acord, o scotea din sărite. Încercă să o dea la o parte cu o mișcare moale, dar fermă, a mâinii. Noaptea dădea să cadă, iar lui nu-i plăcea de fel să conducă așa. Se simțea tot mai iritat. Trase aer în piept ca să se liniștească. Trebuia să se liniștească, nimeni nu avea nevoie de o problemă în plus peste toata molima care bântuia de câteva luni bune omenirea.
“O să ies afară, o să mă plimb puțin și o să iau o decizie mai târziu, acum nu e momentul potrivit.”
Nu era momentul potrivit nici să se certe cu soția lui, nu era momentul, de fapt, niciodată. Ploaia de mai și aerul de seară îi vor face bine.
Guest post by Laura ILINCA – fragment din al doilea roman, în lucru, “La netimpul lor“.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
