Nu-s avocatul lui Dumnezeu, nici al preoțimii, nici al Patriarhului Daniel și nu scriu asta nici pentru a convinge pe cineva, ceva, cum ar fi… că pentru unii, Biserica e pur și simplu un loc de curățire sufletească, așa cum pentru unii cluburile sunt relaxare sau shopping-ul, binedispunere.
Scriu ca un om care-și păstrează duminicile pentru a-și potoli dorul de Dumnezeu și dragul de el.
Scriu din perspectiva uneia care, fără supărare, a citit suficiente cărți, încât să-și permită să afirme că, deși merge la Biserică, nu-i spălată pe creier.
Nicolae Tonitza – Copilul sfânt
Scrie aici o rockeriță care a făcut în cei optsprezece ani ai ei destule head-bang-uri: iară pentru cei care nu știți ce-i head-bang-ul, e acea mișcare „satanistă” a capului, când acesta se îmbată de euforia chitarei, a bass-ului și a tobelor, când din toți rărunchii îți vine să urli și-l găsești pe Dumnezeu în nervul rock-ului, muzică pentru care e nevoie de o capacitate intelectuală suficientă ca să o poți înțelege.
Scriu ca una care anul ăsta, de Halloween, s-a deghizat.
Scriu ca o fată care ultima oară când a ajuns într-un club (rock), a flirtat nu numai cu Bachus, ci și cu un tip, pe care, în urma combinației dintre rock și vodkă, a crezut că-i Kurt Cobain și s-a jucat cu el bing, bam, bum; dacă pierdea, o săruta. A sărutat-o. (Am simțit că un astfel de păcat se șterge la fel de greu ca un W.C. public.)
Scriu ca una, care, până mai ieri-alatăieri, înjura preoțimea cu tot alaiul ei cu tot.
Scriu ca una, care a citit de la Freud până la Blaise Pascal, de la Dostoievksi până la „poeții blestemați”, d-alde Baudelaire și Verlaine, până l-a găsit, în sfârșit, și pe Steihndardt, Baștovoi, Bartolomeu Anania, Petre Țuțea și câți și mai câți…, dar n-are rost, că doară asta nu-i o paradă de cât am citit! Ci e un argument care arată că am auzit și de geniile astea, chiar dacă merg la Biserică.
Și-n fine, scriind în calitate de rockeriță-ortodoxă – cu credință în Dumnezeu – frecventatoare de cluburi – satanistă ce se roagă – mergătoare la Biserică, vă zic, că-n primul rând, până și exprimarea este greșită. Cum ar putea o instituție să spele un creier?
Pentru credincioșii care sunt, totuși, de părere că Biserica este splătoare de creier, zic: Vedeți în Biserică menirea ei – este Casa Lui Dumnezeu. Ș-apoi… când mergi la Biserică, nu mergi să-l judeci pe cutare preot, să-l blamezi pe Patriarh, să te uiți instigator la straiele preoțimii, la lux sau mașini de fiță. Fiecare-și poartă crucea! Tu mergi să te rogi, să fii tu și Dumnezeu într-o dimineață de duminică, când după o săptămână de luptă cu diavolul pe câmpul de bătălie al sufletului, faci inventarul păcatelor cu Dumnezeu, analizezi socotelile, ș-apoi… ești iertat cât să pornești la drum pentru înc-o săptămână. Și, credeți-mă, că-i mare iertarea Lui!
Să fim clar înțeleși că este vorba aici de Biserică, nu de preoți. A blama Biserica în contextul tragediei în care ne aflăm ca popor, este un semn al prostiei, al neînțelegerii, al necredinței și denotă faptul că nici măcar acum nu știm să apucăm problema de unde trebuie.
Iar pentru necredincioșii care n-au gustul Bisericii, care judecă de dragul de a judeca, care văd în Biserică pe preoțeii fanatici – pe care nu mă bag să-i judec -, fără să știe că adevăratul har nu acolo trebuie căutat, la fel cum adevărata judecată nu astfel se face. Lumea vede în Biserică preoțimea. Lumea vede în preoți luxul, fălirea, falsa smerenie și mercedesurile, care da, într-adevăr, pot sminti generații întregi ușor manipulabile. Dar!, puțini dintre cei care afirmă cu tărie că „Biserica spală creiere” au căutat în locurile în care preoții preoți supraviețuiesc. Luați drept reper vorbele patriarhului: „Lumea să vină la biserică, nu la club”, ca și cum e literă de lege, iar judecata e musai să pornească de aici. Greșit! Ei, uite că, în pofida a ceea ce zice el, merg și la club, și la Biserică. Și asta nu mă afectează cu nimic. Bine că spală Biserica creierele, dar raportând Biserica la cluburi, s-ar putea ca în cluburi să fie mai multă spălare ca nicăieri!
Toată lumea spune: Vrem spitale, nu biserici! Dar nimeni nu spune câte spitale sunt, și câte baruri și cârciumi…
Criticați Biserica când ea este Dumnezeu și e rugăciune, când ați putea să v-amintiți de Ioaniche Bălan, Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Teofil Paraian, părintele Galeriu, apoi vin sfinții închisorilor: Sandu Tudor, Radu Gyr, Valeriu Gafencu, părintele Beja, Steinhardt, Tertulian, părintele Mina Dobzeu, apoi din cei mai noi: Calistrat Chifan, Constantin Necula, Savatie Baștovoi, Dan Bădulescu!, adevărate modele spirituale și întruchipări ale smereniei și ale iubirii de Dumnezeu.
Știți cum am scris asta? Ca și cum un prieten de-al meu e cât pe ce să fie dat afară din propria lui casă, împotriva voinței lui, lăsat al nimănui, în stradă, în plină iarnă! Scriu ca și cum Dumnezeu e prietenul meu cel mai bun, pentru care sar și la bătaie, dacă e nevoie, (vorba vine) pentru ca El să-și păstreze Casa și Locul.
Pe Cătălina o găsiţi şi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
