De pe la 6-7 ani am fost îndrăgostit permanent… Normal, iubeam fete mai mari ca mine care nici nu bănuiau că sînt adorate. Asta mă jignea enorm; în visul meu EA trebuia să ştie, doar nu degeaba o salvam de bandiţi fioroşi, în plină pădure, şi dînsa cădea leşinată pe ruguri de mure, aproape goală, în braţele mele subţirele… şi eu o sărutam pe gura întredeschisă şi pe păr, uneori chiar pe sînii orbitori de albi, pînă îşi revenea… era atît de uimită încît mă lua de după gît… iar eu o ducem într-un turn singuratic de piatră!
Pe la vreo 13-14 ani, tot depozitîndu-le acolo, creasem o înghesuială cleioasă… Se instalase şi un soi de promiscuitate… Alegeam pe cine vroiam… Devenisem stăpînul unui harem, majoritatea fiind femei în toată firea, colege de-ale maică-mii, desigur!!!
(Preferata mea a rămas soţia picherului din Ciceu, doamna Manolache! Mă „aştepta” în fundul unei curţi pline cu castani. Din cauză că eram atacat, în drum spre şcoală, de-o trupă războinică de curcani veşnic puşi pe scandal şi mărgele roşii, mă refugiam în camerele ei enorme, umbroase, îmbîcsite de parfumuri şi de izuri galopante. Doamna Manolache, bolnăvicioasă, micuţă, cu părul negru-albastrui cîrlionţat voluptuos, zăcea sau lenevea într-un pat larg cît un imperiu, sub o plapumă uşoară, spumoasă, lăsîndu-şi la vedere, în afara feţei mofturoase, cu ochii lacom bombaţi de un soi de lubricitate latentă şi buzele bosumflate a suspin, doar cîte un picior lung, nesimţit de frumos între genunchi şi gleznă, fraged în alcătuirea carnală a pulpei plutind în derivă peste cerceafurile mototolite, cumva abandonat curiozităţii mele de copil… şi umerii rotunzi, cu gropiţe adînci… şi mîinile ondulate de închieturi delicate pe suprafaţa pernei… Amuzată de spaima mea, parşivă şi ocrotitoare, mă ruga să-mi scot ghetuţele şi mă primea alături, aşa îmbrăcat cum eram, să mă liniştesc… Trupul doamnei Manolache dogora ca o sobiţă bine încinsă… Mă asculta, surîzînd îngăduitoare, adunarea şi scăderea… şi-mi făcea reproşuri alintate dacă greşeam… ameninţîndu-mă cu degetele-i fluide că mă spune „mămichii”, ele fiind prietene… O singură dată am îndrăznit să-i prind claia de cîrlionţi în pumnul meu pofticios… A rîs ascuţit şi nu mi-a mai dat voie niciodată în aşternuturile viclene… )
Şi… cred că în vacanţa dintre clasa a şaptea şi-a opta, am făcut o „pasiune” răvăşitoare pentru o fetiţă de vîrsta mea, venită la Iaşi pentru o săptămînă… Sta în curtea Teatrului Naţional, la o rudă… jucam fel de fel de jocuri… săream… devenisem un portar cu reflexe formidabile în cinstea ei… Cînd a plecat, ploua. Ne-am băgat într-o nişă cu trepte… Nici să vorbim nu reuşeam… I-am dat, ca să mă ţină minte, un ciot de pieptene, rătăcit prin buzunare… Mi-a scris, am şi acum scrisorile ei… Îi scriam şi eu, dar nu la ea acasă, ci la o rudă, o mătuşă îngăduitoare… Culmea e că-i scriam în versuri, lung-lung, ceva aducînd a Minulescu… Ţin minte că locuia deasupra unui restaurant, „Vraja mării”. Am fost la Bucureşti şi ne-am întîlnit!!!
Pe urmă… Nu atît iubirile, cît începuturile lor mă tulburau… Perioada aceea în care nimic nu e sigur, gesturile parcă îmbie, cuvintele au intonaţii speciale, numai de cei doi înţelese… totul e o nesfîrşită descoperire a celuilalt… lucrurile capată semnificaţii necunoscute pînă atunci… şi se aliază cu îndrăgostiţii… fac parte dintr-un întreg fermecat…
Pe Emil îl găsiți aici.
Citiţi şi
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Cum să îți îngrijești corect buzele în timpul verii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.