Doare îngrozitor când cineva decide că nu mai vrea să fie cu tine. Este foarte greu să știi că cineva te-a ales și apoi s-a răzgândit. Este aproape imposibil să uiți dintr-odată toate sentimentele și să înțelegi că nu, omul acela nu-și mai vede viitorul alături de tine, nu te mai vrea, nu mai simte nimic, când tu simți totul… Chiar și așa, soarele continuă să răsară, ploaia mai umezește din când în când pământul, timpul trece și inimă ta încă bate. Lumea nu se sfârșește când cineva decide că nu te mai iubește. Ar fi prea simplu, dacă sfârșitul lumii ar veni oricând vrem noi. După fiecare inimă frântă, lumea să dispară cu toată durerea noastră. Dar viața nu e simplă, nimeni nu ne aparține, oamenii vin și pleacă, iar inima are nevoie de timp să se refacă.
Eu am nevoie de timp să te uit…
Am încercat să mă refugiez în literatură, să iau o carte în mână de fiecare dată când mă gândeam să îți trimit un mesaj. Am sperat că astfel voi rezista tentației de a-ți mai scrie, deși adesea te regăseam printre rânduri. M-am blocat zilele trecute la o frază din Justine a lui Durrell: „Cu o femeie nu poți face decât trei lucruri. S-o iubești, să suferi pentru ea sau s-o transformi în literatură”. Mă gândeam cât de frumos e să te iubească un artist, să-i fii muză, să-ți compună cântece, să-ți scrie cărți sau să te picteze, să vezi o parte din tine în opera sa. Desigur că eu nu sunt artist, însă ceea ce fac cu cel mai mare drag e să scriu și sunt curioasă dacă ceea ce spunea Durrell e valabil și pentru bărbați. Vreau să îți scriu, vreau să te scriu, vreau ca din tot ceea ce a fost, să-ți rămână niște cuvinte, căci sentimentele pot dispărea, dar se spune că scripta manent și poate așa nu mă vei uita.
Ai avut emoții când te-ai sărutat prima oară? Ai simțit cumva bătaia inimii în gât, că ți se strânge stomacul și că nu mai poți gândi limpede prima dată când te-ai îndrăgostit și ai sărutat-o? Așa mă simt eu de fiecare dată când îți scriu. Am și acum emoții, am avut și când te-am întâlnit. A început să îmi tremure și mâna… să fie de la ele? Să fie de la vin?
Te-ai schimbat atât de mult, încât nici nu te mai recunosc. Omul căruia îi lipseam cândva trăiește atât de bine fără mine. Pentru cel căruia îi spuneam totul, nu mai contează nici dacă sunt bine. Mi-e dor de tine mai mult decât ar trebui, mai mult decât meriți, mai mult decât vreau. Și totuși, dacă închid ochii, te văd din nou în fața mea, exact cum erai în prima zi. După tot acest timp, amintirea acelei zile este încă vie. Nu am reușit să arunc poza cu tine. Am întors-o spre perete, dar nu a ajutat la nimic. Zilele trecute mi-era dor să simt în nări parfumul tău. Atât de dor de tine, încât am intrat în primul magazin cu parfumuri doar pentru a-l mai simți încă o dată pe al tău. Pentru câteva momente, am avut senzația că ești lângă mine și am zâmbit. Aș fi putut să adorm lângă mirosul acela în fiecare seară.
Au fost multe momente în care am crezut că am reușit să trec peste. Îmi dădeam repede seama că doar mă mințeam. Țin minte ziua în care am aruncat floarea de la tine, iar în următoarea seară am primit mesajul cu „Sper că ești bine”. Atât a trebuit să-mi spui și să-mi răscolești tot sufletul. Atât a fost suficient pentru a mă gândi că poate încă îți mai păsa. Nu am vrut să te simți prost, nu am vrut milă și am zis că sunt bine, deși probabil știam amândoi că nu era adevărat. Sunt nopți în care mă uit la telefon și aștept încă un astfel de mesaj pentru ca, pană la urmă, să pot să-mi iau inima-n dinți și să spun că nu, nu sunt deloc bine.
Dacă chiar ai vrut să pleci, de ce nu ți-ai luat amintirile, promisiunile, visurile, planurile? Și nu în ultimul rând, de ce nu m-ai luat și pe mine?
Guest post by Sofia
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
