Încrederea, unul dintre darurile cele mai importante în viață. Dăruită și câștigată. Nu știu câtă încredere au alții în mine, dar eu:
1) Nu am încredere în persoanele care nu te privesc atunci când vorbesc cu ține.
2) Nu am încredere în cei care nu apreciază ironia și nu practică auto-ironia. Oricine se ia prea în serios nu poate fi o persoană bună.
3) Nu am încredere în cei care nu iubesc oamenii.
4) Nu am încredere în cei care nu iubesc animalele.
5) Nu am încredere în cel care știe întotdeauna totul, a înțeles doar el și, orice subiect ați discuta, tu ești cu un pas în urmă lui.
6) Nu am încredere în cei care văd doar ceea ce este convenabil pentru ei și pentru orice altceva sunt orbi, surzi, dar întotdeauna gata să emită sentințe.
7) Nu am încredere în persoanele care îmi dau mereu dreptate.
8) Nu am încredere în „informatorii științifici”. Aceia care, fără nicio pregătire, fără să fi studiat sau practicat, știu să trateze bolile secolului, au păreri negative despre adevăratele cuceriri ale științei care au salvat milioane de vieți umane. Cei care tratează boli incurabile cu bicarbonat, sare de lămâie și apă caldă.
9) Nu am încredere în cei cărora nu le place Beatles și Whitney Houston.
10) Nu am încredere în cei care strâmbă din nas la muzică populară de calitate.
11) Nu am încredere în cei care au un peste în locul mâinii, care atunci când ți-o strâng pe a ta, te trezești cu o mâna bleagă, că o gogoașă răsuflată.
12) Nu am încredere în oamenii care nu râd, care știu doar să muncească, dar nu știu să trăiască, care nu se mulțumesc cu un răsărit admirat de pe o insulă, ci vor insula cu totul, și care, într-o zi, o să meargă acolo unde o să mergem toți. Dincolo.
13) Nu am încredere în femeile perfecte, machiate și coafate impecabil la orice ora din zi și din noapte, în cele care sunt mereu la dietă și nu iubesc dulciurile. Și nici în cele care, după ce că au niște gambe kilometrice, mai poartă și pantofi cu toc 16. (Asta e doar invidie 😀)
14) Nu am încredere în cei care, dacă citesc, au impresia că sunt mai buni decât cei care nu o fac, uitând că omenia, bunul simț și educația se învață în cei șapte ani de acasă, când încă nu știi să citești.
15) Nu am încredere în prietenii care își amintesc de tine doar la nevoie. La nevoia lor, niciodată la nevoia ta. Și nici la fericirea ta.
16) Nu am încredere în veganii care se indignează (oripilează) în față unei fripturi de carne, dar ar sfâșia în dinți semenii lor care îndrăznesc să aibă opinii diferite. Valabil și invers. (Nu am încredere nici în cei ce nu pricep o metaforă!!)
17) Nu am încredere în oamenii care se resemnează, care nu mai așteaptă nimic de la viață, oricare le-ar fi vârstă.
Mulți ani nu am avut încredere în mine, acum am.
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.