Nouă prințese și regine – elegante cu și fără tiară

27 December 2017

Să vă spun sincer, mi-ar fi plăcut să avem și noi o prințesă, o regină, un os domnesc, ceva care să ne facă să ne uităm cu mândrie spre un model demn de urmat. Nu doar la cum se îmbracă, ci la tot ce înseamnă activitățile unei astfel de femei în acest secol atât de zbuciumat. Vă invit să le cunoașteți, dacă nu le știți deja, pe câteva dintre cele care fie așa s-au născut, fie au devenit prin căsătorie prințese sau chiar regine.

Regina Rania a Iordaniei

Născută în Kuwait din părinți palestinieni, regina Rania (47) a devenit cea mai tânără regină din lume la 28 de ani, când soțul ei, Abdullah, a fost încoronat rege în 1999. Este o figură publică influentă, cu 4 milioane de fani pe Instagram, și o susținătoare activă a educației, sănătății, a tineretului și puterii comunității, a dialogului inter-cultural și a microfinanțărilor (servicii bancare acordate celor cu venituri mici, care altfel n-ar avea nicio șansă să obțină un împrumut). Dar Rania impresionează și prin distincție, stil și eleganță. Poartă cu aceeași grație Valentino, dar și creații ale noilor designeri (Proenza Schouler).

rania

Rania în rochie Valentino la gala MET.

Prințesa Deena Aljuhani Abdulaziz a Arabiei Saudite

deena

Născută în California, prințesa Deena (42) și-a petrecut primii ani din viață călătorind între Orientul Mijlociu și Statele Unite, unde tatăl ei preda la universități din Colorado și Michigan. Intră în familia regală saudită la 23 de ani, când se mărită cu prințul Sultan bin Fahad bin Nasser bin Abdulaziz, iar azi, la 42 de ani și mamă a trei copii, arată și se îmbracă precum un model. Deține un brand propriu (D’NA) și a fost primul editor șef al Vogue Asia, fiind cea care a lansat în 2016 această biblie a modei ca sursă de emancipare pentru femeile din lumea arabă. Printre designerii favoriți, Erdem, Mary Katrantzou și Jason Wu.

Prințesa Sirivannavari Nariratana a Thailandei

thailand

Nariratana în rochie Dior.

Fiica actualului rege al Thailandei are 30 de ani, este fashion designer, are propriul brand și a fost model pentru Vogue Thailanda. Nelipsită din primul rând la Paris Fashion Week, este fană Balmain (care a invitat-o în 2007 la Paris să-și prezinte propriul show de modă, colecția de debut – Presence of the Past – fiind dedicată bunicii ei, regina Sirikit, clientă a Casei Balmain din 1960), Chanel, Hermès și Dior. Nariratana joacă badminton și practică echitația la nivel de performanță, făcând parte din echipa națională a Thailandei. Are peste o jumătate de milion de fani pe Facebook.

Regina Letizia a Spaniei

letizia

Fostă jurnalistă și prezentatoare TV, Letizia (47, doi copii) s-a măritat cu prințul Felipe în 2004, la 5 ani după divorțul de primul soț, și 10 ani mai târziu a devenit regina Spaniei, când prințul ei a devenit regele Felipe al VI lea. Îi plac Carolina Herrera și Nina Ricci, dar sprijină egal brandurile spaniole, de la designerul Felipe Varela la Zara și Mango.

Șeica Mozah Bint Nasser Al Missned a Qatarului

mozah

Una dintre cele trei soții ale fostului emir al Qatarului, Sheikh Hamad bin Khalifa al Thani, șeica Mozah (58, 7 copii) e cunoscută pentru felul în care personalizează creațiile unor designeri faimoși – Jean Paul Gaultier, Hermès, Giambattista Valli, pentru a nu leza standardele modestiei din Orientul Mijlociu. A fost mereu o prezență de o eleganță discretă, dar memorabilă.

Regina Máxima a Olandei

maxima

Máxima (46, 3 copii), argentiniancă de viță nobilă portugheză, născută și crescută în Buenos Aires, l-a întâlnit în 1999, în Spania, pe viitorul ei soț, Willem-Alexander. Cu care s-a logodit în 2001 și căsătorit în 2002, și care avea să devină rege în 2013. Iar ea, regină, prima născută în afara Europei și prima regină consort. Are un stil lejer, neîncărcat. În fotografie, e într-o rochie Luisa Beccaria. Frecvent poartă portoclaiu, culoarea oficială a casei regale olandeze.

Prințesa Madeleine a Suediei

madeleine

Cea mai tânără fiică a regelui Carl XVI Gustaf și a reginei Silvia și a șaptea în linia de succesiune la tronul Suediei, prințesa Madeleine (35, doi copii și însărcinată cu al treilea – anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook!) este îndrăgostită de modă. Adoră piesele clasice, dar și rochiile care-ți taie respirația când contextul cere și tiară. În fotografie, surprinsă la Paris Fashion Week la o prezentare Valentino. Nume de care o leagă o amintire foarte frumoasă: în 2013 s-a măritat cu Christopher O’Neill, un finanțist americano-britanic, într-o rochie Valentino cu o trenă spectaculoasă.

Prințesa Marie-Chantal a Greciei

marie chantal

Născută la Londra din mamă ecuadoriană și tată englez născut în America, crescută în Hong Kong până a plecat la o școală-internat în Elveția, prințesa Marie-Chantal (49, cinci copii) este astăzi fondatoarea și directorul de creația al brandului care-i poartă numele. Unul de succes, care vinde pijamale pentru bebeluși de 450 milioane de dolari… Este prietenă cu Valentino Garavani și poartă frecvent creațiile lui, dar îi plac și Alexander McQueen și Gucci. Și ea a purtat la nunta cu prințul moștenitor al Greciei o rochie Valentino…

Prințesa Elisabeth von Thurn und Taxis

tnt

Stabilită la Londra, Elisabeth (35, jurnalist și autor) este membru al fostei case princiare Thurn und Taxis. Supranumită TNT, scrie despre stil la Vogue din 2012, îi plac noii designeri – Simone Rocha, Esteban Cortazar și Adam Lippes, e nelipsită din primul rând la galele MET îmbrăcată în Chanel, Valentino sau Mary Kantrantzou, iar contul ei de Instagram e o comoară de haine vestite și oameni minunați.

surs: purewow.com, wikipedia



Citiţi şi

Lăcrămioara DIOR – noroc și eleganță

Dyson Airstrait a dat tonul inovației la Paris Fashion Week 2024

Genți, genți și iar genți Hermès! Licitație online organizată de Christie’s New York

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro