Este familia rezultată în urma divorţului şi care în majoritatea cazurilor este formată din mamă şi copil. Statistic, comparativ cu trecutul nu foarte îndepărtat, acum se ajunge mai des şi mai uşor la despărţire atunci când “la mijloc” este un copil. Să submineze tocmai copiii trăinicia unei căsnicii? Iată două tipare care ar putea explica paradoxul.
- Există femei care includ aducerea pe lume a unui copil în arsenalul de cucerire şi fidelizare a unui bărbat care nu şi-l doreşte neapărat, nici atunci, şi poate nici altcândva; mai devreme sau mai târziu, oricâtă onoare ar avea şi oricât de responsabil ar fi, dacă altceva nu e, el va pleca, iar ea va rămâne cu copilul care nu i-a putut asigura o relaţie durabilă (doar îmi pot imagina că un copil, dacă ar putea alege, nu şi-ar dori o mamă ajunsă astfel unmarried with children).
- Altele, din motive medicale, ajung să transforme dorinţa de a avea un copil într-un imperativ, bărbatul, în donator de spermă la comandă, sexul spontan, în sex programat; când apare copilul mult dorit, bărbatul e total părăsit şi până se trezeşte mama din năuceala post-partum prelungită, el este deja gata de plecare, undeva anume sau oriunde (am o bănuială că nici aceşti copii nu o vor duce prea bine, ajungând boţuri de aur supra-tutelate).
În aceste două situaţii, copiii s-au născut în familii deja predestinate să ajungă tandemuri mamă fiu/fiică şi chiar sunt, fără vreo vină, cauza separării părinţilor.
Dar la familia de doi se ajunge mult mai des din alte motive, cuprinse în genericul “nepotriviri de caracter”. Lăsând la o parte cazurile patologice, adevărate drame, când unul din părinţi încearcă cu tot dinadinsul să-l distrugă pe celălalt, copilul este de obicei prins în schimbul de focuri dintre adulţii orgolioşi. Mame ori taţi răniţi, care nu pot trece peste varii nedreptăţi făcute de partener, vor împiedica cu înverşunare relaţia cu acesta. De la vorbitul de rău, până la crearea conştientă a unei dependenţe materne ori paterne care îl va incapacita serios pe copil în propriile lui relaţii de mai târziu. Când însă raţiunea domoleşte orgoliile, copilul va avea în continuare doi sau, de ce nu, chiar mai mulţi părinţi care nu se vor încăiera pentru atenţia şi dragostea lui. Numai că, aceste familii de doi se întregesc din nou foarte greu. Fiindcă mamele ori taţii cu un copil îşi vor căuta partenerii de viaţă având un criteriu în plus de selecţie: să accepte copilul şi să fie the second best choice pentru rolul de părinte, înainte de a fi cea mai bună alegere pentru sine. Ceea ce e cam greu… N-aş încheia fără să amintesc şi de familiile de doi, părinte-copil, construite din start aşa: un bărbat care apelează la o mamă surogat sau o femeie care se foloseşte de un tată biologic.
Indiferent de cum au ajuns la varianta de doi, aceste familii există. Destul de multe ca să nu te întrebi de ce aleg totuşi oamenii să se înmulţească dacă ajung să treacă mai departe doar frustrări, mai bine sau mai prost disimulate. Şi, ca mame de băieţi, femeile să pregătescă viitori bărbaţi-capcană, iar ca mame de fete, viitoare femei-capcană. Dar despre asta, altă dată.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
