Trebuie să recunoaștem că de când au apărut rețelele de socializare, au început să apară și noi tehnici de „agățare”. Fie că sunt tineri sau mai în vârstă, bărbații și-au lărgit metodele a „părea” mai eficienți în încercarea de a ne reține atenția. Există, evident, câteva „pattern-uri”, fie că vorbim de „cuceritori wannabe”, adică de cei care încearcă să ne cucerească, fie că vorbim de „victime”, adică de noi, femeile care avem de-a face cu aceștia.
Sunt de ajuns câteva fotografii reușite puse pe Facebook și mesajele încep.
Am remarcat câteva tipuri de „cucerire”.
Tipul 1. Bărbați mai tineri care își încearcă norocul cu femei mai mari decât ei
„Bună, arăți trăsnet pentru vârsta ta. (Deja prima greșeală. Adică, în traducere liberă, ești cam purie, da’ să mor io că ești beton). Aș vrea să ne cunoaștem mai bine. Poate la o cafea, știi îmi plac mult femeile mai mari, mi se par mai profunde, nu ca astea tinere care se uită doar după mașini și ceasuri scumpe.”
Invariabil, bărbații mai tineri scriu aproximativ aceste rânduri. De parcă au învățat la același liceu, cu toții. Soluția e simplă. Block.
Tipul 2. Bărbați mai tineri, dar cu alte metode
„Bună, îmi cer scuze că te deranjez. Sunt după o relație eșuată și mi-aș dori să înțeleg ce vor femeile. Cred că ai fi cea mai potrivită să mă ajuți, văd din fotografii că arăți minunat, ești mai mare și aș putea să te ajut și eu în unele chestii.”
What? Adică ești mai bătrână, dar am putea să ne întâlnim în pat și așa aș înțelege și eu ce vor femeile. Aceeași soluție. Block.
Tipul 3. Bărbați de aceeași vârstă cu noi, părăsiți sau plictisiți
„Bună, bănuiesc, după fotografii, că ești asaltată de tot felul de obsedați. Nu înțeleg unii bărbați, uneori îmi e rușine să spun că fac parte din aceeași categorie. Deci, ce zici, am putea sa ne întâlnim la o cafea, ca doi oameni maturi?”
În final, dacă ai un pic de timp, descoperi că e un misogin înfocat și că, dacă îl refuzi, îți trântește un „Am văzut eu că te afișezi cam mult în fotografii, nu e cine știe ce de capul tău.”
Tipul 3. Bărbați aparent inofensivi, care, odată ce le-ai acordat prietenia, încep să îți trimită pe mess tot felul de inimioare, ceșcuțe de cafea aburindă, des, cam de trei sute de ori pe zi. Aceeași soluție. Block
Tipul 4. Libidinoșii. Peste 60
„Bună seara, stimată doamnă. Îmi plac foarte mult postările tale. Ești, cu siguranță, o femeie care știe ce vrea. Aș vrea tare mult să ne cunoaștem mai bine. Ce faci în vara asta, ce planuri de vacanță ai? Te-ar interesa câteva zile la Cinque Terre (sau whatever)?”
Inutil să vă mai spun soluția. Block.
Acum, eu nu zic că nu mai sunt și bărbați ok, care încearcă și ei să își găsească un match. Așa cum există și femei anapoda, care își caută victime. Doar încercam să spun că majoritatea sunt lipsiți de imaginație și încearcă același mod cu mai toate femeile de pe Facebook. Uneori degeaba le spui că ești căsătorită (unii chiar mi-au scris replica la chestia asta: „și ce dacă ești căsătorită, eu nu sunt gelos” what?????😂) sau degeaba le spui că ești cu cineva, sunt perseverenți și pace.
Tot ce vreau să spun e că preferăm și noi metode non standardizate, că nu suntem toate la fel. Să simțim și noi că suntem judecate după criterii cât de cât normale și nu la grămadă. Un pic de efort, domnilor. Se poate?
E totuși amuzant de cele mai multe ori, așa că eu nu încerc să subliniez decât că e bine să știi să râzi atunci când trebuie, dar și să pui punct atunci când devine enervant. Aș mai scrie, dar tocmai am primit pe mess un mesaj: „bună, te-ar interesa un bărbat cu 10 ani mai mic decât tine? Pentru o relație ferită de ochii tuturor?”
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.