Te-am ocărât ani la rând că ne iei soarele, voioșia, verdele, caldul, zilele lungi și ne dai la schimb întunericul nopților nesfârșite, frigul, smerenia, întoarcerea către noi. Fără să-ți înțeleg sensul. Cu tine începe jumătatea întunecată a anului. Cea care ne obligă să facem mai puțin, să cugetăm mai mult. Să stăm cu ai noștri de aici, să ne amintim mai des de ai noștri de dincolo. Se spune că este vremea când porțile dintre lumi se întredeschid puțin și lasă să treacă de acolo aici duhuri ce ne pot sminti mințile. Știau asta moșii și strămoșii noștri a caror viață se învârtea în cel mai concret fel posibil, după soare.
În vremea asta, în care fiecare noapte mai mușcă puțin din zi, nu de puține ori s-or fi întrebat cei de demult dacă întunericul va pierde pământul pe care calcă și pe toți odată cu el. Nu este de mirare că au încercat în felul în care s-au priceput să facă pace cu nevăzutul. Fie ca un ritual al recoltei, însoțit de focuri sacre în care ardeau o parte din recolte în chip simbolic, ca să îmbuneze stihiile pentru recoltele viitoare, sau peste care treceau ca să-și purifice și primenească sufletele, fie că se mascau și costumau în chip înspăimântător sau că mâncau și se ungeau cu usturoi, ca să se ferească de strigoi, cum făceau dacii noștri (câtă înțelepciune că foloseau usturoiul ca leac preventiv în fața blestemelor stihiilor, care de multe ori erau viruși și bacterii împotriva cărora alicina din usturoi luptă cu succes) sfârșitul lui octombrie – începutul lui noiembrie marca un prag temporal fundamental, când baierele cerurilor se slăbesc și spiritele se întorc printre vii. Că era Samhain-ul celților sau lupul dacilor, universalitatea ritualurilor se concentra în jurul aceleiași idei: strămoșii neamului erau cinstiți și invitați acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite.
Tot de-acum și până in ianuarie se crede că este cel mai bun timp pentru farmece, descântece și citit în viitor. Pentru niște oameni aflați la mâna naturii, orice predicție era inestimabilă. Este timpul bilanțului, introspecției și dorințelor. Religiile au așezat înțelept peste ceea ce oamenii știau, simțeau și cinsteau deja, sărbători care să marcheze aceste noduri temporale. All hallows’ eve (sărbătoarea tuturor sfinților) de unde se pare că avem Halloween-ul occidental, Luminația catolicilor sau Sâmbăta moșilor de toamnă a ortodocșilor, continuă arhetipul îmbunării spiritelor nevăzuților. Credincioșii cinstesc mormintele adormiților lor cu flori și lumină, îi pomenesc în slujbe și dau de pomană în numele lor, creând punți între neamul de aici și cel de dincolo, la care ne vom adăuga fiecare la vremea lui. Câtă duioșie mângâietoare ascunde această abordare a nevăzutului! Tradiția ne îndeamnă să fim împăcați cu viii, dar și cu strămoșii noștri trecuți la cele veșnice.
Noiembrie, frigul și noaptea ne aduc mai aproape și de unii, dar și de ceilalți. Este timp magic cu adevărat. Timp ce ni s-a dat. Timp să fim, să ne aducem aminte, să sperăm și să credem, indiferent că am marcat această graniță cu măști și glume sau lumină și pomenirea neamului. Important este să înțelegem sensul. Acum avem curent electric și Netflix, care fac din noapte zi și din introspecție, uitare, dar avem și o pandemie să ne amintească frici ancestrale. Nu va fi niciodată desuet să ne conectăm cu energiile cerului și pământului, să cinstim și onorăm trecerea autorilor noștri și să ne bucurăm de a noastră.
Bine ai venit, noiembrie!
Alte articole ale Manuelei, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Te întreb pe tine, soare (Phoenix)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
