„Este greu să ajungi în Siria, pentru că toate granițele sunt închise, dar poți să iei un cuțit, să intri într-o biserică, să faci un măcel. Tai două-trei capete și gata”. Acest mesaj a fost postat de „combatantul” Adel Kermiche pe rețeaua de socializare Telegram utilizată de adepții ISIS cu două săptămâni înainte de dimineața zilei de 27 iulie, când Kermiche și Abdel-Malik Nabil Petitjean, doi tineri francezi de origine arabă în vîrstă de 19 ani, au intrat în biserica din Saint Etienne du Rouvray, lângă Rouen, i-au tăiat gâtul preotului Jacques Hamel, în vârstă de 85 de ani, și au luat patru ostateci. Abia apoi au fost lichidați de forțele de ordine chemate de un enoriaș care a reușit să dea alarma. Cei doi juraseră fidelitate față de ISIS și fuseseră arestați deja de mai multe ori pentru că încercaseră să ajungă în Siria. Ca și Kermiche, Petitjean postase și el un mesaj în care chema la intensificarea campaniei de atentate teroriste. Kermiche se afla în libertate condiționată, deoarece beneficiase de generozitatea unei instanțe de apel care, în ciuda avertismentelor procurorului de caz, îi permisese să circule liber timp de patru ore prin localitate. Exact în acest interval a comis crima din biserică.
Atentatul din Normandia, cel mai recent atac terorist la ora la care scriu, ilustrează realitatea cutremurătoare a unei lumi în care terorismul nu mai este un eveniment excepțional, ci a ajuns deja un fapt de viață: de la Paris, Nisa, Bruxelles și München până la Istanbul, Dhaka sau Orlando, Florida, ca să nu mai vorbim de Baghdad, Mosul și Kabul, care sunt oricum în zone de conflict, viața cotidiană se desfășoară sub spectrul atentatelor teroriste cărora le poți cădea victimă fie că te afli la cafenea, aștepți un avion, te plimbi pe o faleză, mergi la cumpărături, la un concert sau la un club. Iar de câteva zile nici la slujbă nu mai poți merge fără să fii în pericol. Modul de viață de inspirație europeană, bazat pe libertate – de mișcare, de expresie, de credință – și pe toleranță este atacat frontal cu arme pe care guvernele, responsabile pentru securitatea cetățeanului, nu le mai stăpânesc. Este poate prima vară, de mulți ani, în care destinațiile de vacanță familiare – cum ar fi Turcia sau Franța, vor fi evitate din cauza fricii de atentate teroriste. De Tunisia și de Egipt ne ferim deja demult. Mai grav este însă că acest val de atentate, echivalent cu un război dintre civilizații și culturi, pune în percol ordinea democratică și de securitate din Europa, căci la acest continent ne vom limita, pentru că frica nu este un sfetnic bun, iar oamenii care se tem pentru securitatea lor, pun democrația pe planul secund. Cu peste 5000 de grupări islamiste active în Europa, cum nu ar fi justificată teama europenilor de terorism?
De ce ni se întâmplă toate acestea acum? Iată o întrebare pe care ne-o punem abia acum, pentru că nu urmărim ce se întâmplă în lume și de aceea nici nu înțelegem. Istoria actualului război în care am ajuns să fim prinși este lungă și complicată, dar actuala etapă pleacă de la proasta gestionare a situației din Irak după căderea lui Saddam, trecând prin retragerea trupelor americane decisă de Barak Obama. Astfel, un război dintre musulmanii sunniți și cei șiiți s-a transformat într-un război complex, barbar, care urmărește distrugerea din interior a civilizației europene. Doar teoria haosului ne învață că zborul unui fluture poate, în anumite condiții, să declanșeze un uragan. Astfel, un fenomen local s-a transformat sub ochii noștri într-un fenomen global, pe cât de complex și violent, pe atât de greu de stăpânit. Lunga istorie a conflictelor politice și religioase din Orientul Mijlociu, ca și conflictul recent dintre Iran și Arabia Saudită, a dus așadar, fără să ne dăm seama, la moartea celor 84 de cetățeni pașnici care urmăreau focurile de artificii de pe Promenade des Anglais (din care o treime erau musulmani) și la uciderea preotului Jacques Hamel, ca să ne referim doar la evenimentele tragice din Franța din ultimele două săptămâni. Și aceasta pentru că ISIS, brațul armat extremist al sunniților, pierde teren și este pe cale de a fi învins. El nu se mai poate manifesta decât în capitalele europene unde are adepți și unde serviciile de informații au fost complezente și ineficiente, iar politicienii, inconștienți – ca și unii magistrați, de altfel. Ca atare, singura tactică pe care o are la îndemână este terorismul urban – adică transformarea obiectelor și instrumentelor vieții noastre pașnice – cum ar fi un banal camion – în arme de ucidere în masă, și valorificarea caracterului deschis al celor mai inofensive spații – de exemplu, un supermarket sau un tren.
Împotriva gherilei urbane nu poți lupta cu armele și metodele clasice ale armatei și ale poliției. Iată de ce atentatele se multiplică în Franța în ciuda stării excepționale pe care Parlamentul o prelungește periodic din noiembrie 2015, de când au avut loc atentatele de la Bataclan. Singurele metode care au dat rezultate împotriva teroriștilor au fost cele de prevenție, și anume supravegherea și infiltrarea grupărilor jihadiste, așa cum s-a procedat în Marea Britanie, unde s-au cheltuit miliarde de lire pentru a crea o vastă rețea de supraveghere a focarelor islamiste. În consecință, deși Londra este acum și ea în alertă, numărul atentatelor teroriste s-a redus considerabil după atacul asupra metroului londonez din iulie 2005. Dacă însă îi lași pe potențialii teroriști pe mâinile unui sistem judiciar nefuncțional, subfinanțat și lipsit de personal, care nu știe cum să abordeze aceste personaje, și scoți din joc serviciile secrete, cum este cel francez, atunci ai rezultatul de la Saint-Etienne-du Rouvray, unde principalul asasin, Adel Kermiche, era supravegheat în mod ineficient de poliție, deși serviciile de informații îl plasaseră pe o listă de indivizi periculoși. Nici tânărul refugiat afgan care a atacat cu cuțitul pasagerii unui tren la Würzburg, în Germania, sau cel care s-a aruncat în aer la Ansbach, nu erau necunoscuți forțelor de ordine. Astfel, proasta funcționare a administrației publice, inconștiența politicienilor, prejudecățile și calculele politice cărora le sunt prizonieri, înlesnesc succesele barbariei. De altfel, știm de la Sun Tzu că tactica cea mai eficientă pentru a câștiga un război este să valorifici slăbiciunile adversarului. QED.
Să nu ne mirăm deci dacă războiul barbarilor împotriva civilizației europene moderne are și o agendă politică. Potrivit unor analiști de marcă, Franța a fost selectată ca țintă nu numai pentru că liderii ISIS au legături cu numeroase grupări islamiste de acolo, ci pentru că este, din punct de vedere politic și administrativ, cea mai slabă verigă a frontului european, nu în ultimul rând prin Franҫois Hollande, care, în ciuda celor 236 de victime ale atentatelor teroriste islamiste din timpul mandatului său, refuză să propună schimbarea legislației în materie de securitate de teamă că ar putea fi restrânse libertățile cetățenești. Rivalii săi, Nicolas Sarkozy și mai ales Marine Le Pen, lidera Frontului Național, anti-european și xenofob, propun însă înăsprirea măsurilor de securitate. Este limpede că dezbaterea electorală din Franța, unde anul viitor au loc alegeri prezidențiale, va fi dominată de acest subiect și este foarte posibil ca sentimentul tot mai pronunțat de insecuritate al populației să ducă la un succes al FN, ceea ce ar însemna un dezastru pentru UE, căci Marine Le Pen va dori să scoată rapid Franța din UE. Astfel, Europa occidentală va pierde din nou un teritoriu strategic, după ce a pierdut Marea Britanie, unde tot teama – de migranți, de data aceasta – a dus la Brexit. Nici în Germania situația nu este roz, cu noul partid xenofob și anti-european Alternative für Deutschland care câștigă tot mai mult teren. Și cine se va bucura de această dezintegrare a organizației care a asigurat pacea și securitate în Europa în ultimii 60 de ani? Islamiștii, desigur, dar și Vladimir Putin, despre care un politolog de la European Council on Foreign Relations spunea că are „norocul diavolului”, pentru că profită de pe urma tuturor evoluțiilor negative din Europa și de la periferia ei, dacă ne gândim la Turcia, și și-ar putea vedea astfel împlinit visul de a submina UE și NATO.
Într-adevăr, nu este vorba doar de faptele de cruzime ale unor frustrați, măcinați de neliniști identitare, poate disperați că nu-și găsesc locul într-o societate care i-a marginalizat, ci de o strategie cu bătaie mai lungă. Insecuritatea noastră este menită să se transforme în decizii care vor submina bazele securității continentului nostru – adică NATO și UE. Comandanții ISIS sunt barbari, dar nu idioți: ei știu bine ce fac și urmăresc distrugerea civilizației europene, care oferă o alternativă mult prea atrăgătoare tinerilor pe care ei nu reușesc să-i supună. Iar societatea occidentală deschisă oferă un teren nu numai de recrutare, ci și de acțiune. Religia este doar un pretext, un stindard fluturat de indivizi care nici măcar nu o cunosc bine și nu îi respectă preceptele, iar Papa Francisc are dreptate când spune că „Suntem într-adevăr prinși într-un război, dar nu este un război religios”, ci un război „pentru bani, interese, resurse, stăpânirea asupra popoarelor” – inclusiv a celor europene, am putea adăuga. Unii comentatori văd și ei în actele de cruzime filmate atât de meticulos corolarul unui conflict planetar alimentat de apetitul insațiabil al traficanților de arme, al celor care speculează cu petrol și diamante, al celor care vor să-și îngenuncheze și să-și stăpânească semenii, sau să distrugă o ordine politică și civică pe care o percep ca pe o amenințare la adresa propriei puteri. Dacă ni se pare că toate aceste personaje se vor limita la Nigeria, unde face ravagii Boko Haram, sau la Siria, Irak, Somalia și alte zone bătute de soartă, este suficient să-l ascultăm pe premierul francez Emanuel Valls, sau pe cancelarul Angela Merkel, care ne spun că ne aflăm în plin război cu cei care vor să îngenuncheze Europa și valorile ei, pentru că îi împiedică să stăpânească partea lor de lume, și că va trebui să ne așteptăm și la alte atentate în viitor. Și poate că e bine să ne gândim și la Turcia lui Erdogan, care negocia direct cu liderii ISIS, și astăzi își distruge propria armată – a doua ca mărime din NATO; sau la Vladimir Putin, cel cu norocul necuratului. Cât de iresponsabili ne vor părea, din această perspectivă, exportatorii români de armament, care se regăsesc într-un recent raport internațional ca furnizori de arme în conflictul din Siria? Iată că am pus și noi umărul la instabilitatea lumii noastre, în numele creșterii economice, probabil! Dar cine, în această lume bulversată, ne va răspunde la întrebarea pe care Marin Sorescu o punea demult în joacă și astăzi devine ecoul unei tragedii: Noi unde fugim de acasă?
Citiţi şi
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Andaluzia. Sufletul geometric al Spaniei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
