Uneori adorm cu gândul că o floare mă ține în brațe. Își potrivește tulpina pe spatele meu. Din petalele ei îmi fac pleoape. Cele mai frumoase pleoape. Ea râvnește să mă coloreze demult. Râvnesc și eu, să-i înțeleg coloratura. Mă cuibăresc în brațele ei fără zgomot. Mă înverzește epiderma ei. Acolo învăț să dorm. Închid ploapele cu gândul la epiderma ei verde. Acolo s-a născut visul. Pentru ea, visul înseamnă culoare. Alintul este buza cu care atingem zborul. Îmbrățișarea este un mod de a căuta palmele în speranța că încăpem unul în altul. Aici simt că nu mai aparțin acestei lumi. Mi-e rău când îmi spun uneori: „Aparținem!”. Perspectiva singulară mă face să turtesc sentimente. Îți simt frica mai pronunțat decât parfumul tău natural. Am șanse mai mari să te părăsească parfumul decât frica. Și mie îmi este frică. Mi-e frică de pleoapele mele galbene. Mi-e frică și mie de tot ce-i verde și mă ocolește. De tot ce crește pe lângă mine!
Vis floral cules din grădini
Pleoapele sunt tot mai ușoare. Sunt prea ușoare și curiosul din mine se trezește. E vigilent. El când privește în jur de fapt se alintă. Cu timpul va privi în jur și va alinta. Acum se anină de sine, încercuind realitatea cu un miros floral distilat. Cum să nu iubești o floare care te ține în brațe? Mari și multe grădini sunt pe lume. Atât de bogate și atât de pline, că te pierzi cu firea de atâtea mirosuri ce promit fericire. Și totuși nimeni nu fuge de beția de fericire! Grădinile sunt mari și frumoase. Pașii noștri sunt greoi și chipul unei flori e de ajuns pentru noi . Noi știm când trebuie să vă furăm din grădină. Până la urmă, sunteți niște flori ce așteaptă să fie culese.
Parfumul vostru pretinde că este un antidot al singurătații. Clipele de fericire odată trăite transformă parfumul într-un premiu de consolare. Când florile ne părăsesc, rămâne parfumul distilat. Atunci când ele dispar, rămân totuși să se înmulțească în grădina noastră. Una câte una, se adună în rând și se înrudesc. Nu ne mai părăsesc niciodată. Parfumul lor ne amețește de singurătate! În același timp, gândul nostru tot la o floare alunecă. Ne îndrăgostim de ceea ce credem că am putea iubi. Din verde devine mov, din mov albastru, din albastru, roșu și tot așa alunecăm în felurite culori. Din floare în floare!
O floare pentru sufletul nostru
Adevărul este că m-am îndrăgostit de o floare sălbatică de câmp. Ea nu are o grădină, ea are un câmp. Și nu o găsesc nicăieri. Parcă se ascunde în imensitatea ținutului și nu o găsesc să o fur. Nu reușesc să-i fur epiderma, dar simt cum stau în brațele ei de lungă vreme. Chiar și acum când e departe. Parfumul ei este prea distilat. Îl simt și în gât. Nu mă satur să-l simt. Să-l simt cum arde în absența ei tot mai amară. Câmpul e încărcat. Sunt mai multe flori aici decât mi-am închipuit eu la început. Multe flori sălbatice. Nici măcar una nu concurează cu ea. E atât de fireasc că cele două cuvinte devin inutile în vorbă și se tatuează în simțire instant. E atât de frumos câmpul tău și nu te găsesc să te culeg. Adevărul deja îl știi… m-am îndrăgostit de o floare sălbatică de câmp.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Împreună până se va face târziu în noi
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Îndrăgostește-te de o femeie care nu are nevoie de tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
