Îmi cere prietenia pe Facebook o femeie. Nu avem prieteni comuni. Numele ei nu-mi spune nimic. Constat că mi-a lăsat şi un mesaj privat, pe care când îl deschid mă ia durerea de cap. Constat că e un roman fluviu. Ceva interminabil, care începe prin a-mi reproșa că nu-mi las iubitul să-și vadă odrasla pe care o au împreună. Care odraslă? Care iubit?
Partea hazlie este că eu nu am niciun iubit. Sunt singură de doi ani de zile, iar „răposatul” are doi copii deja maturi pe care îi cunosc și ei mă cunosc pe mine. Citesc mai departe mesajul interminabil și constat că da, despre nemernic e vorba. Mă burzuluiesc și eu la doamna cu pricina, că nu-i frumos să rămân datoare. Ne certăm în scris. Ne interogăm reciproc. Ne înțepăm cât putem. Ne aruncăm una alteia venin cât cuprinde. Îmi trimite fotografia unei fetițe de doar patru ani şi jumătate, ca sa văd eu cât de bine îi seamănă tatălui său, adică iubitului meu (fost). Mie, nu mi se pare deloc că ar semăna. Mi se pare că fetița e urâtă şi mama ei, să avem pardon, cam nebună. Închei conversaţia și o trimit la plimbare.
Mda, chiar credeți voi că două femei abandonate de același bărbat pot lua pauză fără să se lamurească până la sânge? Chiar credeți că vor avea somn până nu-și vor zgândări rănile? Hai să fim serioși și realiști! O luăm de la capăt. Ea mă face egoistă, rea și insensibilă. Eu o fac mincinoasă şi vagaboandă. E clar, nu știe că „guguștiucul” a plecat din cuibul meu în alt cuib mai tânăr. E clar, nu știe că plâng pe ruine și e moartă de invidie că-și imaginează că sunt fericită cu tatăl copilului ei, de care eu habar nu am. Ce să o mai lungim. Îi spun că orice femeie poate pretinde orice și, dacă e așa revendicativă și sigură pe ea, n-are decât să-l dea în judecată pe moftangiu și să-i ceară recunoașterea paternității și pensie alimentară. Îi spun toate astea cu convingerea că toată povestea asta e inventată. Că probabil e vreo fostă, roasă de gelozie.
Numai că, după vreo două săptămâni, primesc pe mesagerie un link. Era numărul de dosar înregistrat la judecătoria de sector! Asta, da, surpriză. Îi scriu acestei doamne un mesaj în care îi cer numărul de telefon. Mi-l dă. O sun. Încep prin a-mi cere scuze că i-am spus ca are o fiică urâtă. Ea îmi cere scuze că m-a facut în fel și chip. Are un glas plăcut și mult calm și eleganță. Stabilim să ne întâlnim la o cafea, unde ea vine cu cea mică. O fetiță superbă. Îi seamănă atât de mult tatălui ei, încât dacă nu ar fi ilegal, instanța nu le-ar mai face testul ADN, pentru că e absolut inutil. Ea, mama fetiței, o femeie frumoasă, înaltă, blândă, realizată profesional și material şi care-și adoră copila. Respiră prin ea. Ne povestim viețile. Constatăm cu stupoare că pe amândouă ne-a cucerit și ne-a părăsit identic. Brusc, fără vreo explicaţie, fără vreun motiv evident. Ce să mai, un bărbat cu gusturi bune la femei, dar lipsit de imaginație.
Noi, două foste abandonate, devenim prietene. Nu pentru că suntem foste, ci pentru că, dacă ne-am fi întâlnit oriunde și oricând, am fi devenit, cu siguranță, prietene. Îmi mulțumeşte ca eu am fost factorul care a determinat-o să-l acționeze în instanță și să reglementeze statutul legal al fiicei sale. Eu îi sunt recunoscătoare că, aflând povestea ei, am conștientizat că nu eu, nu noi două suntem nedemne de dragostea lui, ci, că el e nedemn de dragostea oricărei femei. Amândouă punând cap la cap episoade din viața lui, am desăvârşit puzzle-ul. Am concluzionat că este un egoist psihopat care devastează sufletul femeilor şi al propriilor lui copii. Un individ al cărui nume ar trebui facut public, ca femeile să-l ocolească. Eu cu ea ne-am vindecat reciproc și așteptăm să ciocnim primul pahar de suc, promis de cea mică, din prima ei pensie alimentară.
Pe Miriam o găsiţi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
