Noi, cei născuți înainte sau imediat dupa comunism, copiii cu prea mult respect față de orice înseamnă autoritate. Crescuți într-o societate în care să spui ce simți sau ce crezi ne creează anxietate și frica de a fi pus la punct.
Așa sunt și eu; născută chiar înainte de revoluție, am crescut într-o familie în care nu mi-a lipsit iubirea, doar că iubirea atunci nu se exprima prin cuvinte, nu mi se spunea “te iubesc”, doar simțeam și știam că e așa.
Marc Chagall
La vârsta adolescenței, nu le spuneam părinților că îmi place un băiat, nu ieșeam la întâlniri, nu pentru că nu aș fi avut voie, ci pentru că mi-ar fi fost rușine să le spun alor mei că un băiat mă place și vrea să mă scoată la un suc. Tot ce se întâmpla în sufletul meu era discutat doar cu cea mai bună prietenă, care fiind crescută în același tip de familie mă înțelegea și ne puteam dezvălui sentimentele una în fața celeilalte.
Ajunsă adult, privindu-mi părinții prin ochii maturității, încep să observ că relația dintre ei e schimbată, parcă nu își mai arată iubire, tata, deși încearcă să ascundă, pare că își caută afecțiunea în altă casă, iar mama, care vede ce se întâmplă, a renunțat să mai spună ceva, ba chiar pare resemnată și se face că nu vede.
Ce pot face eu, copilul adult crescut de societatea rece post-comunistă, în situația asta? Eu, care nu aș avea curaj să îi infrunt în legătură cu ce se întâmpla între ei? Cum să îl iau la rost pe tata, care a muncit o viață ca să ne fie bine? Cum să o alin pe mama, să îi mângâi mâna care a avut grijă de mine?
Ce facem noi, această generație de copii cenzurați, care nu știu să verbalizeze ceea ce simt? Suntem tăcuți pe viață?
Guest post by Anonimă
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Mama – în rolul principal al Eroului
Domnul Iisus, domnul Eminescu și domnul Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.