Cu ceva ani în urmă, parcă într-o altă viață, eram o tipă cool, super cool și super mișto. Atât de mișto încât am luat-o singură hai-hui cu rucsacul în spate în expediții europene. Şi, ca orice tipă tare, aveam și un tip la fel de cool și rebel (spre disperarea mamei), tip ce chiar credea că „freedom’s another word for nothing left to lose”, cântându-mi la contrabas în mijlocul străzii și al nopții tinereții noastre. De la el am învățat despre muzica adevărată gen Janis Joplin. Am învățat și că prima iubire nu durează – din păcate (sau fericire?!) nici măcar o veșnicie feminină.
Mai târziu, în anii studenției, atitudinea mea existențialistă, gen Jean Paul Sartre, a atras un tip la fel de super extra. Un tip subţire cu ochi verzi albaştri adânci și burghez, un tip boem căruia îi plăceau călătoriile și care a fost sub cerul deşertului sau prin jungla Amazonului. Un tip ce dorea o relație sexuală nerestrictivă. Îi plăcea să dispară subit, să evadeze, să scape de sentimentul îngustului. M-a învățat să iubesc franțuzește, să dansez pe terase deschise spre Montmartre în apus de vară sângerândă… și printre altele mi-a sfărâmat inima. La propriu. Dar nu mi-a fost frică și chiar dacă mi-a fost, n-am mărturisit asta nimănui – doar eu eram atât de cool!
Toate astea sunt demult de tot. Les neiges d’antan. Zăpezile de altă dată. Programul meu de sport e în urmă cu ceva luni – pardon, ani. Dietele mă lasă rece și seara, când vin de la lucru, de cele mai multe ori fast-food-ul îmi creează un apetit teribil. Nu, nu sunt însărcinată. Poate iau doar o pauză – eu, de mine însămi.
Dacă mai demult îmi îndeplineam poftele de călătorit, iubit și suferit – și asta chiar cu o voluptoasă plăcere, aruncându-mă în apele tulburi ale vieții căutând poate acel vârtej de sentimente, astăzi stau pe mal și meditez în fața priveliștii oferite de trai, suflând și în iaurt. Și mă întreb dacă am închis apa, stins gazul și lumina în graba dimineții. Sau mă gândesc bine înainte de a pleca într-o călătorie, interesându-mă dacă este cumva legătură de net în hotel și parcă un spa n-ar fi chiar de colo.
Mai demult gândeam că dramele în iubire sunt un barometru al dragostei adevărate. Că, dacă nu sufăr îndeajuns, nu iubesc cu adevărat. Am stat ore în șir cu ochii ațintiți pe un perete gol atunci când el a plecat. Am și slăbit vreo 10 kilograme – asta e partea bună a dragostei și suferinței. Nu m-am vindecat numai după ani buni în care mi-am dus pe culmea disperării prietenele, ci doar în momentul în care am aflat că el, în lipsă de timp pentru jocul seducției, se însurase cu secretara.
Devenim cu trecerea anilor mai îngăduitoare cu noi înșine și cu lumea, mai iubitoare de confort (inclusiv de cel emoțional)? Sau devenim pur și simplu mai înțelepte?
Acum cred că în dragoste și în relații trebuie să alegi partea însorită a vieții. Să nu atârni la nesfârșit după un mic semn de prețuire de la un idiot. Ceva de genul “iubește-te pe tine însăți și e egal cu cine ești” (cum ne informează o carte, nu mă întrebați care, că nu-i mai știu titlul).
Noi femeile încurcăm adesea pasiunea cu suferința. La urma urmei nu poți arde la infinit, nu? O flacără dată la nivel mediu te protejeză și de frig și de arsură. Decât să suferi că poate pe el l-a călcat tramvaiul (astea e singurul răspuns plauzibil la faptul că de vreo săptâmână nu te mai sună), mai bine te uiţi la Eurovision. Sau…?
Nu demult, într-o noapte, telefonul mi-a semnalizat un mesaj venit de la el, cel care mai demult mă făcuse să merg pe funia acrobatică fără plasă de siguranță dedesubt.
Nu știu dacă sarcasticul Oscar Wilde avea dreptate şi că cea mai bună relație e cea pe care o ai cu distinsa-ți personalitate. Cert este că, după ce am șters mesajul, am dormit minunat toată noaptea. Fără frici. Fără drame.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
