Femeile îl adoră. Nimeni nu le poate învinui. Domnii cu conturi bancare serioase îl pot urî de multe ori. Mai puţin, probabil, atunci când soţiile, iubitele, amantele, poartă Dior, în toate felurile. Pe trup, în aroma unui parfum, pe buze, în roşul ce împinge spre păcat, într-un accesoriu ce amăgeşte din prima cu un oui.
În urmă cu 57 de ani, în ziua de 23 octombrie, Christian Dior a murit în timp ce petrecea o vacanţă în Montecatini, Italia. Moartea lui rămâne un mister cam la fel cum a fost viaţa lui personală. Unii spun că a suferit un atac de cord, pe care l-a avut după ce s-a înecat cu un os de peşte. În necrologul apărut în Times se vorbeşte că a murit după un joc de cărţi.
Cea mai picantă versiune este dată de un cunoscut al designerului, Alexis von Rosenberg, baron de Rédé, care a scris în memoriile lui că moartea a fost provocată de o prea înfocată partidă de sex (cu bărbaţi, se înţelege).Deşi a fost cât se poate de discret în ce priveşte viaţa lui şi preferinţele sexuale, rămâne acel bărbat care a ştiut să facă femeia să se simtă bine în pielea ei învelită în Dior.
S-a născut într-un micuţ oraş de coastă din Franţa, în 1905, unde a locuit cinci ani, când s-a mutat la Paris cu părinţii şi fraţii. S-a înscris la Şcoala de Ştiinţe Politice, pentru că asta şi-a dorit tatăl lui pentru el. Tot tatăl lui l-a ajutat însă să-şi deschidă o galerie de artă în Paris, unde au expus pictori faimoşi ai vremii, Dali, Picasso, Max Jacob.
Totul este un semn
Christian Dior, la Paris, 1953; fotografie Henri Cartier Bresson
Orice întâmplare, orice întâlnire au o semnificaţie pe lumea asta. Aşa credea el, în destin. Cum a crezut şi în acea seară de 18 aprilie 1946. Avea 41 de ani şi lucra ca asistent designer la Lucien Lelong. S-a întâlnit atunci cu Marcel Boussac, regele bumbacului, care i-a propus să fie directorul casei de modă Philippe et Gaston. Avea îndoieli, ştia că va fi una din cele mai importante decizii. Îşi aminteşte de un prieten din copilărie pe care l-a întâlnit întâmplător de câteva ori pe străzile Parisului şi care, de fiecare dată, încerca să-l convingă să-şi urmeze propriul destin, iar el se întreba care e acesta.
În acea seară de aprilie, în timp ce mergea pe strada Faubourg Saint-Honoré, s-a împiedicat de ceva. S-a aplecat şi a ridicat de pe caldarâm un obiect în formă de stea. Îndoielile s-au risipit. A doua zi l-a anunţat pe Marcel Boussac de decizia lui şi i-a spus că este pregătit să îşi deschidă propria lui casă de modă în care “totul va fi nou, proaspăt, de la starea de spirit la idei”.
Christian Dior, 1948; fotografie Willy Maywald. Norocul vine întotdeauna în ajutorul celor care îşi doresc cu adevărat ceva, scria în memoriile lui. Cum să-l contrazicem?!
Şi Dior a creat femeia…
Prima colecţie pe care o lansează la New York, numită New Look de unul dintre cei mai mari critici de modă din acel timp, îl aduce în rândul marilor creatori de modă. Din primăvara anului 1947, femeile din lumea întreagă nu vor mai fi niciodată la fel.
Joan Crawford. Clasic. Dior.
No Dior, No Dietrich! Sunt celebrele vorbe rostite de Marlene Dietrich către şeful companiei Warner. Când a acceptat, în 1950, să joace în filmul lui Alfred Hitchcock, Stage Freight, una dintre condiţiile pe care le-a pus a fost ca întreaga garderobă să fie semnată Dior.
Casa de modă preferată a actriţei Grace Kelly şi a prinţesei Grace de Monaco
I-au purtat creaţiile dive de la Hollywood şi continuă să poarte Dior multe alte vedete. Şi femei ca noi. Fiindcă asta e esenţa lumii Dior: se potriveşte oricărei femei care vrea să surprindă, să cucerească, să fie iubită şi fericită. „Vreau ca femeile să se simtă nu doar frumoase, ci şi mai fericite.“ În Dior, chiar sunt.
Citiţi şi
Aceste fotografii, aceste momente în timp…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
