De câte ori o sunam, dialogul începea așa: “Nina, ce mai faci?” “Cozonaci!”
În săptămîna de Passover și înainte de Paște, Nina s-a dus discret, în locul ei preferat, pe canapea, în fața televizorului, înconjurată de cărți. A închis ochii liniștită.
“Se cam moare, fetițo”, îmi spunea cînd afla despre moartea vreunui prieten.
Scria la o carte, Morții mei, care va rămîne neterminată prin propria sa trecere dincolo. Va apărea însă curînd un volum de conversații pe care l-am făcut cu Nina în ultimii doi ani: Dialogul Vîntului cu Marea.
Era fericită că vom scoate împreună o carte în care ne duelam în cuvinte și poezie, ne răsfățam și ne contraziceam.
Nina a fost una dintre cele mai strălucite persoane pe care le-am întîlnit, care a îmbinat poezia de cea mai fină clasă cu umor, inteligență, originalitate și poftă de viață.
“Cînd te uiți în urmă, ce vezi?”
” 90 de ani gustoși!”, au fost cuvintele pe care mi le-a spus săptămîna trecută.
O văd șoptindu-mi de Sus: “Fericit cel care moare de moarte bună. Să nu ne pierdem cu firea… ”
New York, 16 aprilie 2014
Citiţi şi
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
