Timp și Dragoste. De câte ori v-ați gândit la legătura dintre cele două? De câte ori v-ați gândit la legătura dintre noi? Timpul meu. Timpul tău. Timpul nostru. Dragostea mea. Dragostea ta. Dragostea noastră.
Eu am o teorie a mea despre cele două: circuitul resurselor în natură. Așa îi spun eu – nu foarte științific și nu foarte fundamentat. Principiul de bază de la care am pornit este că absolut toate resursele sunt epuizabile. Unele mai curând decât altele, dar eu consider că nu există resursă inepuizabilă. Chiar și Soarele va exploda la un moment dat. Nimic nu-i veșnic, nici măcar Timpul. Până și Dragostea apune măcar prin moartea unuia dintre parteneri. Dar, cum suntem interconectați, putem deveni sursă de Timp și Dragoste pentru altcineva, în noi zăcând un potențial susceptibil a fi utilizat într-o anumită împrejurare. Deci, în fiecare zace, cu certitudine, o resursă imensă sau multiplu de resurse care pot fi utilizate chiar de proprietarul lor sau pot deveni sursă pentru alții.
Și prima resursă, cea mai importantă – pentru că înseamnă însăși viața -, este resursa Timp. Cât de ușor îl irosim la tinerețe, când zăcământul pare inepuizabil și cum îl drămuim când îi înțelegem valoarea! Dar această resursă este vecină și prietenă cu o alta, poate la fel de importantă: Dragostea. Aici e pe dos: parcă o conștientizăm și o prețuim mai mult chiar din copilărie și până în tinerețea timpurie, urmând ca apoi să o ignorăm pe măsură ce ne îndreptăm spre senectute. Of! Niciodată nu știm să apreciem cu adevărat ce avem decât când e prea târziu! E valabil și în acest caz.
Acum știu că nu mai am timp și nu pentru că sunt aglomerată cu sarcini și liste de ”To Do”. Nu mai am timp pentru că viața însăși e o necunoscută și e incert momentul în care mi se va lua, dar e cert faptul că mi se va lua. Ori fiecare zi care trece mă apropie de acel dead-line, deci de capătul zăcământului de Timp. Dar oare știu că am Dragostea? Oare conștientizez că ea e acolo și crește continuu tot până la acel moment? De ce simt doar că mi se ia Timp de către ceilalți, dar nu simt că iau Dragoste de la ei? În felul meu egoist de a fi, valorizez doar ce-i al meu: Timpul meu, Dragostea mea, dar uit că dragostea este împărtășită și că ea de fapt îmi este întoarsă înzecit. Oare Dragostea ta nu contează? Oare nu are aceeași valoare sau unitate de măsură? Prea ușor pângărim Dragostea celuilalt, prea nu observăm Timpul celuilalt. Și, extrem de grav, omitem Dragostea noastră și Timpul nostru. Noi gândim doar egoist: existăm doar noi înșine. Punct!
Aș vrea să înțeleg și să apreciez cu adevărat Timpul și Dragostea. Aș vrea să înțeleg că de câte ori ofer Dragoste, primesc și Dragoste, dar și Timp. Ofer Dragostea mea. Primesc Dragostea ta. Trăiesc Dragostea noastră. Ofer timpul meu. Primesc Timpul tău. Trăiesc Timpul nostru. Extrem de simplu!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
