Ajungi, după niște ani, să-ți dai seama că rezoluțiile astea de Anul Nou aproape că sunt o garanție a eșecului. Te urmăresc, te încorsetează, te stresează, te presează, te frustrează. Pentru că, nu știu alții cum sunt, dar ale mele, cu anii, au ajuns tot mai grase, mai cuprinzătoare, adunând toate nefăcutele, neîmplinitele și toate cioburile în așteptarea lipiciului perfect. Aidoma listelor nu prea rezonabil întocmite cu ce ai de făcut într-o zi, din care îți rămân câteva nefăcute, pe care le trasferi pe lista de a doua zi, și ea deja la limita posibilului. Iar timpul se joacă tot mai rău cu mintea noastră aducând finalurile de an tot mai aproape de începutul lor.
Ei, bine, de data asta am lăsat toate nereparatele, nefăcutele ori nou doritele care pe unde erau la coadă, nu m-am mai ostenit nici să le ierarhizez și nici să le notez pe ceva. Pur și simplu nu m-am mai gândit ce-aș vrea cu tot dinadinsul să se întâmple în 2019. Poate e o aroganță, poate e ceva ce nu-mi pot permite încă, poate e chiar riscant. Dar cine stabilește asta? Așa că mi-am zis “fără rezoluții, voi improviza!”.
©Ritva Voutila, Waistland, 2008
Mi-am listat rapid dorințele și nevoile și am constatat că primele erau mai multe. E bine, cu dorințele poți negocia, cu nevoile, nu prea. Apoi, improvizația nu e o alegere proastă. Adevărat că ne e mai cunoscută ca ceva făcut de mântuială, la repezeală, cu o sulă în coaste ori cu un morcov altundeva, de care te-ai fi putut scuti dacă ai fi avut un plan. Dar acum, la niște ani, o socotesc expresia instinctelor bine antrenate și o excelentă măsură a încrederii în sine. De ce n-aș pune atunci conștient miza pe insticte, pe intuiție? Îmi spun “noroc!”, mă rog de minte iscoditoare și inimă zglobie, și să curgă anul sub semnul bunului și loialului instinct și al reginei talentelor umane – improvizația!
Voi tot cu lista? Sau ca mine, cu un singur cuvânt-ghid în minte, încăpător și generos? Care să lase loc de întors și de repornit în ce direcție va semnaliza instinctul emoțional sau practic.
(Psst, psst, și dacă n-am strategie, oleacă de tactică mai știu: îi voi da de mâncare numai jăratic. Am zis! 🙂)
Citiţi şi
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Părinți reglați emoțional, copii alfabetizați emoțional
Femeile în airsoft: schimbarea dinamicii într-un sport dominat de bărbați
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
