Când eram copil mă mișca profund muzica izbucnită din piepturile bărbaților înșirați pe două rânduri, cu sprâncene fugind spre vârful capului, ochi privind înainte fără teamă, țintuind notele în aer și guri deschise în ovale perfecte. Corul Vânătorilor, Corul Brigadierilor, Corul Militarilor. Melodiile cresc, cazemate după care se ascund trupurile cântăreților, aproape că nu le mai vezi după parapeți și creneluri muzicale.
Și apoi, după ordinea geometrică a corului, la adolescență, am descoperit talmeș-balmeșul de început de lume al jazzului. Miles Davis și Armstrong făcând muzică din apă și praf. Distrugând universul și apoi refăcându-l de la zero.
Ce desfătare să scapi de tipare!
Apoi a venit rockul și chitarele lui Black Sabbath și Purple, păr până la umeri și mâini alunecând pe spatele ei, timid, până la talie. Nimic nu-i mai frumos decât sărutările umede pe Stairway to Heaven înregistrat pe o casetă primită din Ungaria.
Și apoi Floyd, și serile petrecute citind Dune și evaluând viața.
Scorpions, Wind of Change, ’89 și Lambada, și lumea care s-a grăbit să nu mai fie la fel, bulimie de trupe, muzică, 24 de ore din 24 de pop rock, cine să mai aibă timp să asculte, căci noi trebuie să facem bani, să vindem, să cumpărăm.
Muzica era brusc mai multă și, în același timp, mult mai greu de auzit. A dispărut printre scandaluri, claxoane, lătrături și scrâșnete. Și nici la mare nu mai poți să o asculți într-o scoică. Pentru că nu mai e scoică sau pentru că nici scoica nu mai cântă. Are treabă, și-a deschis o terasă unde zbiară un hip-hop turbat.
Muzica a dispărut la noi.
Nu avem, ca alte capitale europene, muzicieni care să cânte pe stradă, să muncească pianul, să ciupească o chitară, să sufle-n trompetă, să-nvârt-o flașnetă.
Luther spunea că muzica este o artă stăpânită de profeți ca să calmeze agitația sufletului. Iar noi nu mai avem muzică să ne liniștească. Suntem nervoși, isterici și nicio compresă cu cântece nu ne alină fierbințeala.
Mai ieri am văzut un chinez în avion, îi era frică să zboare. Ținea mâinile strânse între genunchi și, când avionul a început să ruleze pe pistă, a început, cu voce mică, de furnică, să își cânte un cântecel. Și l-a cântat până am ajuns la 5.000 de metri și pilotul a stins butonul cu centurile de siguranță. A terminat, a zâmbit și a scos laptopul.
Văzându-l, mi-a venit ideea să ofer la promoția Delaco ca premii niște căști. Muzica trebuie să fie cu voi, să vă mângâie când vă simțiți singuri, când sunteți obosiți, să vă inspire, să vă împrospăteze, să vă bucure, să vă adune sufletul căzut și să-l scuture de praf. Căci nu există formă de magie mai puternică decât muzica.
Atât e de bun, că-ți vine să-l asculți!
Ascultă muzica ta preferata cu caștile Beats oferite de Toni Delaco. Alfă cum!
Schabziger, istoria fondu-ului, cea mai groaznică brânză din lume și multe experiențe incitante te așteaptă pe fanbranza.ro.
Citiţi şi
Peggy Guggenheim: “Cumpăr o lucrare de artă pe zi și trăiesc la maximum”
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
