Când a luat-o de nevastă, ea tocmai terminase o postliceală. N-a mai apucat să-și găsească de lucru, că l-a întâlnit pe el: frumos, deștept, student în anul doi la Inginerie și înnebunit de tot ce reprezenta ea. O mirosea de dimineața până seara, îi iubea pielea, îi săruta porii, își pierdea mințile mângâindu-i părul de culoarea mierii; icoană de pus la-nchinat o vedea și niciun nor de pe planetă nu-i putea umbri orbirea. Fiindcă… orb. Ajunsese orb. Orb și surd și… până peste cap. O vedea în cartea de Fizică, în cea de Matematică, în lucrările practice, în teza de licență, în cartea de muncă proaspăt deschisă, peste tot. Fundul, picioarele, obrajii, ochii, toate organele ei, într-o devălmășie dementă, îi inundau apoteotic toate paginile, îi transformau creierul în macaroane lipite, incapabile să emită șocuri electrice la ceva ce nu avea legătură cu ea.
În rest… totul a decurs normal. Mai puțin episodul cu serviciul ei. El n-a conceput. Cum s-o lase să muncească? Cu mâinile alea delicate? Cu părul ăla? Cu buzele alea? Cu trupul ăla? Cu… NU. Ea NU va lucra; lucrează el, banii le ajung, un concediu la turci își permit, de mâncat au ce mânca, așa că… nu. Ea nu va munci. Și ca să n-o piardă, doborâtă de prea mult plictis, i-a tras doi prunci, să aibă ocupație. Iar el s-a liniștit. Aproape că i se vedea inima prin cămașă de împlinit ce era. Bine, nu-i era ușor; că facturi, că haine pentru toți, că taxe la grădinițe, că școli, serbări și costume, benzină și impozite… Viața l-a împresurat treptat din toate părțile, ca o Hidră cu mii de capete, care-l mușca mai ales pe unde avea pielea sensibilă. Căzut în propria dizgrație, copleșit și împovărat, a tras-o într-o zi pe secretara Nuți în bucătărioara de serviciu și a pătruns-o ca un evadat din pușcărie, de parcă orgasmul survenit cvasi-instantaneu – spre marea dezamăgire a lui Nuți – avea să-i aducă eliberarea de toate samarele. Încetul cu încetul, i-a revenit zâmbetul. Mai ales când și-a redescoperit, grație Nuțicii, starea de orb. De orb care o mirosea de dimineața până pleca de la slujbă, de orb care îi iubea pielea, îi săruta porii sau îi mângâia, pierdut în șuvițe rebele, părul lung; icoană de pus la-nchinat era și niciun nor de pe planetă nu-i putea umbri orbirea. Așa că nu i-a fost greu să-i propună veșnicia. Împreună, cum altfel?!
În timp ce-și aranja discursul destinat sibilei care i-a amestecat iremediabil zarurile existențiale și primenit cu argumente numai bune de digerat în sensul construirii unei vieți comune cu Nuțica, pe ușa biroului intră val-vârtej consoarta, cu părul vâlvoi, schimbată la față și revendicativă:
– Am să te ucid, nenorocitule! M-ai lăsat pe drumuri, fără bani și fără viitor; sunt victima ta, nemernicule! Îmi voi petrece restul zilelor blestemându-te. Blestem iubirea aia a ta, care mi-a îngrădit și limitat viața! Iubirea pentru tine mi-a orbit instinctele. Trebuia să lucrez, trebuia să mă dezvolt, trebuia să nu te fi ascultat niciodată. Trebuia să te ignor, chiar iubindu-te. M-ai călcat în picioare…
Consternat, bărbatul o asculta fără să înțeleagă. În mintea lui, nu greșise cu nimic. Niciodată. Nu-și amintea s-o fi oprit să facă ceva, să-i fi interzis ceva… Nu-și amintea să-i fi impus ceva. Nu-și amintea decât că odată s-a întâmplat să se însoare.
De alături, Nuțica a informat „poarta”. Un ins în uniformă de guard a luat și condus femeia, încet, în stradă. Problema… s-a rezolvat. Păcat doar că întrebarea pentru Nuțica se cerea amânată. Așa a vrut neprevăzutul. Doar că neprevăzutul n-avea în plan să-i gâtuie și Nuțicii celei proaspete întrebările. Că avea și ea una:
– Doamne, ce-ai putut să vezi la femeia aia?
Deloc surprins, domnul inginer și-a luat ochelarii de pe cap în mâna dreaptă, pentru surplus de impresie și cu o voce deloc afectată de propria ipocrizie, grăi ca din cele sfinte:
– Habar n-am. Am fost orb. Nici să lucreze undeva n-a fost în stare, putoarea dracului!
Pe Eugenia o găsiţi toată aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
