Credeam că te-am pierdut pe tine, dar m-am pierdut pe mine. M-am pierdut în așternuturile tale, în cuvintele dulci și promisiunile nesfârșite. Puteam să jur că nimic nu va sta in calea noastră, mi-ai zis că te-am făcut să te simți uman. Eram așa fericită.
În spatele acestei imagini perfecte a început o furtună, te aprindeai, mă țineai captivă, posesivitatea ta ajunsese atât de puternică încât nu mai puteam să văd imaginea frumoasă din cauza lacrimilor. Nu aveai încredere în mine și voiai să mă ţii departe de tot, chiar și de ceea ce sunt.
Amuzant, era o perioadă în care, când trebuia să ne vedem, nici nu mai mă oboseam să mă machiez. De ce? Pentru că știam că iar o să mă faci să plâng, să mi se scurgă rimelul simultan cu înjurăturile și vorbele tale dure.
A trecut un an și jumătate, acum mă simt liberă, dar încă lupt să trec peste tot s-a întâmplat. Încă te iubesc și încă te caut în toți bărbații pe care îi întâlnesc. Nu caut orgoliul și gelozia, caut acea conexiune. Da, conexiunea aceea despre care vorbeam mereu.
Citiţi şi Cineva sfârşeşte mereu în lacrimi
Trăiam un basm și totuși nu înțelegeam de ce nu ai încredere în mine. Tu voiai doar o marionetă pe care să o domini trup și suflet. Cu timpul am devenit rece, iar tu mi-ai strigat asta. Mi-ai spus că te-am rănit, după care ai plecat. Îți găsiseşi deja pe altcineva.
La final, când nu mai aveai ce să pierzi, mi-ai povestit de aventurile tale. Știi cum e vorba aia “Hoțul strigă hoțul”? Eu eram hoțul pe care îl strigai întruna.
Guest post by Cătălina
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
