Nici n-am știut cât suntem de fericiți, noi, românii

30 April 2019

Cam cât de fericiţi credeţi că suntem noi, românii? Majoritatea dintre noi ar fi tentată să spună că nu prea. Însă nici rău nu stăm. Cel puţin asta reiese dintr-un Raport al Fericirii Mondiale realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Studiul a fost realizat în 156 de ţări de către specialişti în economie, neuroştiinţe şi filosofie şi relevă nu atât ceea ce ar trebui să însemne fericirea, ci felul în care aceasta este percepută de către cei intervievaţi.

Desigur, au fost luate în calcul şi aspecte precum sănătatea, bunăstarea, comunitatea şi siguranța. În mod absolut nesurprinzător, cele mai slabe scoruri la capitolul fericire l-au înregistrat ţările sărace şi în care corupţia este la cote alarmante.

Unde să caut fericirea?

La fel ca în 2018, ţara cu cetăţenii cei mai fericiţi este Finlanda, urmată de alte ţări nordice precum Danemarca, Norvegia, Islanda, Olanda, Suedia, dar şi de mai îndepărtatele Canada şi Noua Zeelandă. România ocupă locul 48 în acest clasament, în faţa unor naţiuni mult mai dezvoltate precum Coreea de Sud sau Japonia, dar în urma unora ca Nicaragua, Columbia sau El Salvador.

Scandinavia, Canada şi Noua Zeelandă sunt regiunile care conduc în clasamentul fericirii mondiale

La studiu au participat peste 1.000 de oameni.

Sursa



Citiţi şi

Alegem Europa sau ieșim din civilizație

Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?

De obicei, 1 decembrie e despre România

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro