Nici azi nu ai pus o oră pentru tine în puşculiţa sufletului…
Iar s-a așternut praful pe cartea de pe noptieră, nici azi n-ai terminat de citit revista preferată. Iar nu ţi-au fost spuse vorbe care ţin de dor, de cald şi de frig, nici azi n-ai visat cu ochii deschiși.
Tot timpul îţi spui că este şi mâine o zi, dar zilele acestea în care nu faci nimic pentru sufletul tău se adună şi, fără să-ţi dai seama când şi cum au trecut, se transformă în ani. Ieri ai uitat de tine, azi n-ai avut timp, mâine vei fi prea obosită, până să te hotărăşti tu să-ţi hrăneşti sufletul măcar cu firimituri de bucurii, totul se transformă în „prea târziu”.
Iar te-ai trezit cu gândul că ai atâtea de făcut, de terminat. Nici azi nu ţi-ai băut cafeaua în tihnă. De fapt, nici nu-ţi mai aduce aminte de când n-ai mai avut timp, în zori de zi, să-ţi sorbi cafeaua lent, pe îndelete, până la ultima înghiţitură, până la ultima picătură.
Nici azi nu ai ridicat ochii spre cer să vezi culorile răsăritului. Mereu, mereu ai ceva de planificat, de rezolvat, de făcut în locul altora. Nu vezi că viaţa ta a devenit o rutină, că zilele acestea care galopează arată aproape la fel?
Unde te grăbeşti aşa, femeie? Domoleşte-ţi pasul, nu mai alerga aşa prin propria viaţă!
Te-ai uitat o clipă în oglindă, în timp ce te dădeai cu ruj, dar nu ai văzut cât ești de frumoasă. Nu, tu ai văzut doar firele albe de păr și ți-ai dat seama că iar ai amânat să te duci la salon. „Mai întâi trebuie plătite utilitățile”… „și mai trebuie să le cumpăr copiilor câte ceva, că iar începe şcoala”… „și ar trebui să mai pun și ceva bani deoparte”. Iar te preocupă banii albi, pentru zile negre…mda, e clar, nici luna aceasta nu vei ajunge la salon.
Tu ai tot timpul grijă să nu-i dezamăgeşti pe ceilalţi, dar pe tine de ce te dezamăgeşti zilnic? De ce te simți vinovată dacă-ți permiți o clipă de răgaz sau de răsfăţ?
Nici azi nu te-ai cuibărit în fotoliu, după ce te-ai întors de la serviciu, deși tânjeai să te odihnești, să lași totul baltă. Ţi-a ridicat cineva vreo statuie pentru că munceşti până la epuizare, de dimineaţa până seara? Ți-a închinat cineva vreo odă pentru că ești gospodina perfectă? Măcar ți-a zis cineva mulțumesc! pentru tot ceea ce faci zi de zi?
Nu-i aşa că nici azi n-ai primit flori fără vreo ocazie anume? Pesemne că nici azi nu-ţi vor fi sărutaţi ochii care plâng atât de des în ultimul timp…
Hai, nu-ţi mai irosi viaţa, nu te mai mulţumi cu ţăndări de fericire, nu mai trece cu vederea lucrurile care contează cu adevărat! Nu te mai gândi tot timpul la ce ar fi trebuit să faci şi nu ai făcut. Nu trebuie să îi mulțumești pe toți. Nu trebuie să le faci tu pe toate.
Hai, nu-ţi mai risipi viaţa, pune puţină tihnă, puţin răsfăţ, puţin timp pentru tine în puşculiţa sufletului!
Azi, nu mâine! Viaţa înseamnă clipe trăite, nu nostalgii sau amânări.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
