31 decembrie, ora prânzului.
Sunt singură acasă. Mai am câte ceva de făcut. Nu, nu avem invitaţi şi nici nu mergem nicăieri. Nu vrea el. Nu are chef. În alţi ani, în ultimul minut – cam pe la şase-şapte după-amiaza înainte de noaptea de Revelion -, mă anunţa că vine cineva pe la noi. Iar eu trebuia să mă dau peste cap să fie totul pregătit ca şi când am fi plănuit petrecerea în detaliu şi am fi făcut împreună pregătirile timp de o săptămână. Nu îmi ieşea niciodată şi-mi reproşa asta mult timp după improvizata petrecere. L-am întrebat şi acum dacă vine cineva, dar mi-a spus că o să văd eu… Şi eu nu prea vreau să mai văd nimic. Sunt obosită. Am trebăluit singură, fără chef. Sufletul mort e mai greu decât trupul mort. Sufletul meu e mort. Iar eu trebuie să-l car după mine, peste tot, în fiecare clipă.
31 decembrie, ora 21.00.
Nu a venit acasă şi nici nu răspunde la telefon. Mi-e teamă să insist, să nu-i dau prilej de ceartă chiar în noaptea de Revelion. Însă nu ştiu ce să fac… ce să fac…
1 ianuarie, ora 12.30.
Sunt gata să sun la poliţie. Am sunat peste tot, dar cu greu am prins pe câte cineva. Care, evident, nu ştia nimic. Deja l-am sunat de zeci de ori. Acum mi-e teamă să nu fi păţit ceva. Nu mi-a mai ars de nimic. Ce noapte cumplită…
1 ianuarie, 12.55.
Îmi trimite un SMS. Bine că e bine! Ăsta e primul gând. Următoarele… hmm. Prin SMS mă anunţă că… întârzie, că are ceva de rezolvat şi că o să mă lămurească dimineaţă. Nu ştiu dacă să plâng în hohote dezlănţuite sau să râd isteric. Mă îmbrac şi ies în oraş. Mă voi pierde în mulţumea fericită, o anonimă nefericită, disperată, sfâşiată şi, de ce să nu recunosc, oarecum eliberată. Şfârşitul era iminent, însă nu mă aşteptatm să vină atât de brutal şi umilitor, chiar în noaptea de Revelion…
1 ianuarie, ora 17.30.
A venit acasă, mi-a spus că-l doare capul, că a avut probleme, dar acum e totul ok şi merge să se culce. WTF?? Rămân prostită, în mijlocul casei. Şi, de data asta, între râs şi plâns, aleg râsul. Îmi torn un mare pahar de şampanie – din şampania pe care nu am mai băut-o azi-noapte – după care mă duc peste el în dormitor şi-l întreb ironică:
– Tu sau eu?
E ameţit şi aproape adormit, aşa că mă ignoră, însă eu insist. Nu-mi mai pasă – în sfârşit – de nimic, nici de certuri, nici de scandal, nici de crizele lui de isterie de bărbat neterminat.
– Ce vrei, femeie? Du-te şi lasă-mă, îţi explic eu mai târziu, ce dracu’ nu pricepi? Nu mă mai deranja, că ai de-a face cu mine!!
Am priceput… Închid uşa încet, să nu scârţâie… Poate chiar a avut o problemă, gândesc, brusc preocupată iar… şi eu, nebuna de mine, îmi fac tot felul de filme în cap. Sunt o inconştientă…
Mă îndrept tiptil către bucătărie, ignorând puternicul – şi deja cunoscutul – parfum feminin pe care pardesiul lui abandonat pe hol îl emană…
Guest post by Anays M.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Oare atât merit? Câteva cuvinte îngrămădite pe o foaie A4, ruptă neglijent de la jumătate?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
