Regimului din România continuă să i se spună democrație. E o exagerare. Chiar și expresia cu care ne-a blagoslovit regretabilul Iliescu tot o exagerare e: democrație originală.
Nu e cazul de democrație. Șarada națională este altceva. Și anume: o neosecuristocrație. „Serviciile” au acaparat integral statul român și îl parazitează de resurse, sub direcțiile înnoitoare ale neosecurității de mai departe și mai sus. Dincolo de neosecuristocrație ce e? Nimic.
Partidele politice? Simple furnizoare de complicitate, agenții de livrare de forță de muncă (deși e mult spus) la stat. Plantează bugetari pretudindeni, ca primarii panseluțele. Ești prost făcut grămadă, șantajabil, ți-ai trucat școala și ai fost umil cu susul și zbir cu josul? Bravo, o să capeți funcție mare la vlahi.
Parlamentul? Hai, bre… O cochilie goală. Bine, mai este pesemne și Florin Iordache pe acolo, prin incintă, bugetărind pe viață. Îl mai știți pe Iordache de la Caracal? V-a arătat semnul universal al muii de la tribuna “Parlamentului”. Și ghiciți ce, e bine-mersi Iordache și tot clanul lui. De ce să nu fie?
Să ne întoarcem la moștenirea comunismului. Căci miliția politică a dictatorului s-a dat de trei ori peste cap și s-a transformat într-o caracatiță care a înghițit România. Și nu e doar atât.
Pe lângă neosecuristocrație mai avem: totala disoluție a autorității, a educației și chiar a bunului-simț. Tot ce este rezonabil, decent și, în definitiv, uman a fost compromis la carpato-danubiano-pontici.
Obligați la exil sau la o viață ca sub mafia siciliană (nu vezi, nu auzi, nu vorbești!), românii s-au transformat, în ultimele trei decenii, într-o specie nouă, din care au fost eviscerate noblețea sufletească și chiar minima capacitate de a raționa. Turmă de consumatori mânați de colo până dincolo, supuși permanent propagandei, minciunilor, falsului, abuzurilor, îndurate într-o atmosferă jovială, de ospiciu vesel, cu micu-n gură.
Și mai e ceva: mediocritatea ridicată la rang de mare “valoare”. E valabil peste tot, din arte până la “Excelențele” care-și odihnesc șezuturile în fotoliile puterii, atât la stat, cât și la mult-slăvitul “privat”. Tot ce atinge statul român devine instant hatâr, privilegiu și gașcă. Mai rău: orice interacțiune cu statul român a cetățeanului autonom este un chin, un calvar, o tortură.
Nici cultura (deși e mult spus), draga de ea, n-a scăpat. Cu nesemnificative excepții, „instituțiile” sunt conduse de lichele și slugi pline de mofturi. Până și scriitorii care n-au dat niciodată nicio poveste, n-au lăsat niciun personaj și n-au adus nici măcar un cuvânt nou în limba română sunt de-acum “mari”. Pensionarii, dacă nu sunt speciali, nu contează. Peste tot umilință, isterie, datorii la întreținere, facturi gigantice, o lume anormală, o băltoacă în care, sub scuza supraviețuirii, se târăsc spre vârf caracterele cele mai abjecte. Și în rest atât: decor degradat. Atenție și îngrijorare, cade tencuiala!
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
