NELU este român. Dar Nelu este și patriot. Cele două atribute merg mână în mână; „român zice, viteaz zice”.
Nelu a învățat ce înseamnă să fii patriot la școală. Cam asta e tot ce a învățat el în școală. Românii sunt marea reușită a lui Dumnezeu, cu care El, însă, în divina sa modestie, nu prea vrea să se laude.
Nelu însă se laudă.
„Noi i-am bătut la Posada! Am dat cu cataroaie în ei până i-am învinețit!”
„În cine ați dat cu cataroaie?”
„În turci!”
„Și în unguri?”
„Și!”
„Cine erați “noi”, tu și cu mai cine?”
„Hai enervează-mă, poate vrei să ți-o furi!”
Nelu nu este însă vreun incult. Unele lucruri le-a aflat și le-a și aprofundat. Știe că scrisul a fost inventat de un român, unu’ Petrache Poenaru. Știe că roata provine din Ardeal, au meșterit-o ca să-l tragă pe Horea pe ea. Știe că focul nu e neapărat un „brand” românesc, dar cenaclul „Flacăra” este!
Nelu se simte legat sufletește de toți marii voevozi ai Țărilor Române, și în special de un alt mare patriot român – Ceaușescu. Admite că omul a făcut și greșeli, dar asta în principal din cauza unui mariaj neinspirat. Dar Nea Nicu, uite! ne-a făcut metroul! Ne-a făcut Canalul! Ne-a plătit datoriile până la ultimul bănuț! Dacă mai trăia încă niște anișori, ne-ar fi făcut și internet românesc!
Nelu ar trebui să-și găsească și el un rost pe lume, dar nu poate, deoarece ungurii sunt la graniță. Deoarece țiganii îi mănâncă spațiul vital, iar olandezii nu îl lasă în spațiul Schengen. Cum să te realizezi profesional dacă „străinii de profesie” înfulecă zilnic avuțiile țării? Nelu e foarte fericit că e român, dar e foarte nefericit pentru România. Și-ar dori-o soprană de coloratură în concertul națiunilor, iar el s-ar instala cu bucurie la pupitrul dirijorului. Așa, cu țărișoara rătăcită prin grupul de „backing vocals” și cu nazista aia de Angela Merkel conducând orchestra, simte cum îi piere orice impuls meloman. Se consolează cu gândul că gimnastele noastre le bat la fund pe ale lor.
Observați acest paradox: cu cât Nelu e mai redus, cu atât are preocupări mai abstracte. Cu cât harta Europei e mai vagă ca reprezentare în capul său, cu atât se simte mai preocupat de suveranitatea națională. Cu cât Istoria începe pentru el odată cu prima beție lăsată cu caft la care a participat, cu atât e mai convins că dacii i-au învățat pe romani limba latină. Cu cât vorbește mai strâmb românește, cu atât îi sunt mai străine limbile străine. Cu cât îi e mai greu să creadă în el însuși, cu atât mai vânjos crede în patrie.
Chestionându-l pe Nelu dacă, în ipoteza că s-ar fi născut într-o țară alta decât România, ar fi nutrit aceleași nobile sentimente față de pământul natal, el îți va răspunde după o scurtă ezitare: Nu. Ar fi considerat din start că soarta și-a bătut joc de el.
Citiţi continuarea articolului lui Nae Caranfil aici. Trebuie să-l cunoașteți și pe Relu, nu? 🙂
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
