Nu îndrăzni să alungi primăvara din corpul meu, e încă atât de verde! Nu-mi încheia rochia, admiră-mă, scoate-mă din ea, fă-mă să țip, să te lovesc, să-ți urlu: „De ce-ai plecat??? Nu știai că anul încă nu s-a încheiat? Că vreau iar primăvară în corpul meu? Să-mi curgă prin vene, să-mi violeze simțurile, să-mi crească aripile, să le înalț deasupra capului și să-mi iau zborul, ieșind din rândul oamenilor, locul meu nu este acolo! Nu vreau să mă grăbesc. Am să rămân aici, așa, să sorb clipa asta la infinit, să treacă peste mine toate anotimpurile, de-a valma, să mă calce în picioare, să-și pună amprenta, să mă trezească, să-mi șteargă zâmbetul de pe buze. Da, zâmbesc cu nerușinare, căci primăvara îmi joacă încă în corp, o simt captivă, se zbate, nu o las să plece, n-am lăsat-o niciodată.
Tu ai simțit-o, neisprăvitule, mi-ai pipăit-o și-ai vrut să o ademenești cu mere coapte, ducând-o dincolo de vară, spre o toamnă timpurie, ai vrut să-mi guști fructele în pârg, să te grăbești spre iarnă, să-nchei anul către o noua ispită. Dar n-am vrut să te las.
Din primăvara mea nu iese nimeni, pentru că, odată gustată, o vei simți pe limbă, amintirea ei ți se va zvârcoli în vise, rochia descheiată îți va flutura ademenitor înaintea ochilor, de câte ori se vor scutura frunzele, adică ciclic, an de an, și o vei adulmeca în mirosul florilor căzute, în fumul caselor, în țigări aprinse haotic… Și-atunci… ai să-ți amintești rătăcirea mâinilor prin faldurile ei, vei găsi din nou netezimea pielii, o vei simți fierbinte, doritoare, tremurândă… Și ai să vrei să guști din nou, să o ții captivă între brațe, să o dezbraci, să o arunci, să…”
Dar ai plecat. Nu ai gustat, nu ai simțit, nu te-ai zvârcolit. Ai stat și ai privit. Ai toamnă în tine și ești blocat acolo. Ești prizonierul unui singur anotimp. Sunt anotimpuri care ne despart, tu n-ai să treci de ele, ai să-ți zbori doar o frunză peste capete, căutând răspunsuri, dar n-ai să le găsești. Și, deznădăjduit, te vei resemna. Plecând. Așa, fără rămas-bun.
Rămâi plecat atunci. Și lasă-mi florile în pace!
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
