„Henri Negresco s-a născut în 1868, la Bucureşti. Tatăl său, presupus ţigan, deţinea un mic han lângă Capitală. La 15 ani, tânărul Henri pleacă prin Europa, singur sau în compania unor lăutari, câştigându-şi existenţa prin exercitarea talentului de violonist înnăscut. Ajunge la Paris şi ulterior, la Monte Carlo, unde, chelner fiind, impresionează cu talentul său pe marii miliardari americani şi pe aristocraţii ruşi, creându-şi oportunităţi de carieră în domeniu. Astfel, este recomandat şi preia conducerea restaurantului Cazinoului Municipal din Nisa, poziţie care-l va ajuta la realizarea ambiţiosului său proiect de a construi un hotel ca un ceas. În ianuarie 1913, are loc inaugurarea hotelului LE NEGRESCO. Din păcate, începe Primul Război Mondial şi hotelul este rechiziţionat şi transformat în spital militar. Deteriorarea iminentă şi dispariţia postbelică a marii clientele îl determină să vândă hotelul. Ruinat şi bolnav, moare în 1920”.
Aceasta ar fi povestea wikipedioasă, scurtă și inexactă a celui care a reușit să lase un hotel de lux cu nume românesc pe Promenade des Anglais din Nisa. Cum tot mai mulți români ajung pe Rivieră, i-am mulțumit în gând lui Laurențiu Mitrache care a reușit un excelent demers jurnalistic, din care spicuim câteva fragmente.
“…Principele Moldovei, Mihail Sturdza (1834–1849), a pus bazele unui important centru comercial la graniţa Moldovei cu Imperiul Habsburgic, ctitorind o localitate ce-i poartă numele până în ziua de azi, Mihăileni, şi populând-o cu o parte a evreilor care, presaţi de evenimente, părăsiseră regiunea Galiţiei. Proiectul principelui a eşuat, ca şi domnia acestuia, în urma evenimentelor din 1848; şi nu am fi amintit satul Mihăileni dacă nu ar fi fost locul de naştere atât al părinţilor personajului care va deveni celebru mai târziu (aceştia erau Jean Negrescu, născut în 1837, şi Maria Rădescu, născută în 1839), cât şi al viitorilor socri ai acestuia: Jacques (Iacob) Rădescu şi Fanny Braun. Decizia celor două familii, venite probabil din Galiţia cu oarecare mijloace financiare, dar lipsite de orice avere imobiliară, de a părăsi satul Mihăileni pentru a se realiza în altă parte, apare ca întemeiată în aceste condiţii. Când anume au părăsit Mihăilenii nu ştim, dar, în mod sigur, la 14 martie 1870, când s-a născut Alexandru Negrescu (viitorul Henri Alexandre Negresco), familia Negrescu se afla în Bucureşti, administrând un mic local.”
“…Negrescu şi-a început activitatea la Monte-Carlo, ca majordom şi, ulterior, ca director al restaurantului Hotelului Helder şi apoi al restaurant-hotelului Londres, unde a obţinut aprecierea unanimă a reprezentanţilor clientelei extrem de bogate: Rockefeller, Vanderbilt, Singer, Zaharoff etc. De menţionat că în această perioadă, la Hotel de Paris cânta „o orchestră română condusă de marele artist Sava Pădureanu”!”
“…Calitatea de director al Restaurantului „du Grand Cercle” îi conferă lui Henri Negresco, începând cu anul 1904, oportunitatea de a stabili şi dezvolta relaţii cu cele mai importante personaje, atât din cadrul societăţii nissarde, cât şi printre „rândunelele de iarnă”, aşa cum erau numiţi clienţii obişnuiţi ai Nisei. Printre alţii, Negresco îl cunoaşte în 1904 pe Edouard Jean Niermans, un arhitect olandez naturalizat francez, angajat în acelaşi an să refacă saloanele Cazinoului Municipal. Profesionalismul acestui arhitect va contribui, de altfel, la materializarea unui proiect încă foarte puţin conturat în acel moment al directorului restaurantului: acela de a construi cel mai luxos hotel din lume: „un hotel ca un ceas”.
“…În luna mai 1911, planurile sunt finalizate, la capătul unor eforturi susţinute ale lui Niermans şi Negresco, care efectuaseră o serie de călătorii la Paris, Londra, Berlin, Bruxelles, vizitând şi reţinând detalii preţioase ale hotelurilor Ritz, Savoy, Claridge’s, L’Automobile Club, Waldorf, Cecil şi Metropole. Cu mare întârziere faţă de planul iniţial, lucrările încep la data de 2 septembrie 1911, periclitând deschiderea programată iniţial pentru data de 1 noiembrie 1912.”
“…„Hotelul celor o mie şi una de nopţi”
Chiar dacă având o arhitectură criticată de unii specialişti („caracter stilistic întârziat – ridicat în 1912 într-un stil caracteristic anului 1872”), facilităţile extraordinare oferite de Hotel NEGRESCO clienţilor săi, cele mai multe în premieră absolută, îndreptăţeau apelativul de hotel al „celor o mie şi una de nopţi”, cum îşi intitula articolul ziaristul de la „Le Figaro” care l-a vizitat imediat după deschidere: intrarea maiestuoasă, cupola structurată de Gustave Eiffel, restaurantul, camerele unicat, sălile de baie şi toaletele luxoase, mobilierul de un rafinament desăvârşit, conexiunile telefonice interioare şi exterioare, fluxul serviciilor. Singura îndoială, aceea dacă Henri Negresco ar fi putut oferi meniuri mai bune decât la Cazinoul Municipal, era justificată prin argumentul că „perfecţiunea nu se poate depăşi prin ea însăşi!”. Succesul nu a întârziat să se materializeze în rezultatele financiare: după numai cinci luni de la deschidere, încasările depăşeau un milion de franci, cu un profit de 200.000 de franci! Moment favorabil pentru transformarea societăţii „Negresco & Cie” în societatea anonimă „Hotel Negresco”, cu un capital de 2,65 milioane franci. În luna martie 1913 este înregistrat şi primul client român, baronul bucovinean Hurmuzachi.
Pornit sub auspicii atât de bune, viitorul societăţii părea asigurat şi niciun vizionar nu ar fi făcut legătura între gestul necugetat al unui student la Sarajevo şi consecinţele acestuia asupra destinului lui Negresco…”
Înțelegeți acum de ce am găsit extraordinară această poveste documentată academic și de ce vă invit încă o dată să citiți întreg articolul? 🙂
Citiţi şi
