Soarele încă strălucea puternic, iar palmierii înalți îi zăream succesiv prin geamul microbuzului ce ne ducea către hotel. Gândurile îmi erau, precum sufletul, împrăștiate prin vreo două țări, oboseala începea să se facă simțită ușor, iar telefonul rămas în poșetă, părea că se cere verificat. De fapt, îl țineam încă închis, neavând vreun interes să văd dacă am fost căutată or ba. Trecuseră deja câteva luni de când nu mai formam propriu-zis un cuplu și vreo trei săptămâni de când exista comunicare între noi… spre deloc. Și nu-mi era nici ușor și nici nedureros! Dar experiențele de până atunci, unele mai surprinzătoare decât altele, mă formaseră de așa manieră, încât orice fost-posibil-viitor-eșec îl creionam, cu ambiție și încăpățânare uneori, într-un nou început.
În dreapta mea stă așezată Eliane, o femeie de culoare, o portugheză din aia frumoasă și focoasă, ce părea că mă simpatizează mai mult decât este firesc, după mine, într-o relație femeie – femeie. Mă fixează repetitiv cu camera foto a telefonului din dotare, iar copilotul, așezat în fața noastră, îmi simte stânjeneala, astfel că mă introduce într-o discuție cu privire la ieșirea întregului echipaj, la cină, în seara respectivă. Îi confirm prezența cu politețe, și-mi stabilesc în minte două ținute lejere, dar sexy în același timp, în care să pot coborî la cină.
– După desert, mergem și la o cerveza? – îl aud pe Captain, întrebând zâmbitor către noi toți.
Știind perfect că o ieșire, seara, în Palma de Mallorca, va presupune mers mult pe nisipul fin, depănat amintiri de pe alte baze, alte destinații și pasageri memorabili, iar încheierea va consta negreșit într-o baie în mare, râsete și multă bună dispoziție, îmi anulez mental prima ținută și-o stabilesc definitivă pe cea confortabilă, fără tocuri. Cu gândul la costumul de baie oranj, foarte sexy, pe care-l voi purta pe dedesubt, cobor ultima din microbuz, în timp ce Christian, unul dintre ceilalți colegi stewarzi, îmi întinde amabil o mână, luându-i-o îaninte lui Captain, care făcuse același gest, dar cu o secundă mai târziu. Îi mulțumesc delicat și pornesc cu pași mici, în urma celorlalți colegi, spre holul hotelului. Recepționera, o spanioloaică simpatică, cu față dreptunghiulară și părul cândva complet negru, ne zâmbește larg, în timp ce stâlcește un nume. Toți își îndreaptă privirea către mine. Stau cu ochii ațintiți, dar eu, deși obișnuită de atâtea luni de zile ca prenumele să-mi sune altfel decât în limba română, nu realizez că cea strigată cu S în loc de Ș, sunt chiar eu. Captain, un bărbat de treizeci și opt de ani, mereu tonic și mai mult decât interesat de colega sa româncă, cu picioare lungi, îmi strigă numele apăsat. Reacționez abia la auzul vocii sale și mă simt ca trezită, dintr-un vis, la realitate. Una încântătoare și feerică, de altfel, pentru oricare altă femeie din lume, mai puțin pentru mine, atunci.
Recepționera, cu fața-i toată zâmbet, lăsând la vedere dinți lunguieți, specifici parcă fizionomiei lor, se aproprie de mine cu-n buchet mare de trandafiri roșii în brațe. Mi-i întinde cu bucurie sinceră și mă face atentă la biletul atașat lor, în timp ce mă felicită și-mi rezumă scurt că logodnicul meu este un brunet tare frumos și foarte amabil, fiindcă i-a oferit și ei o floare! În aplauzele tuturor, mai puțin ale lui Captain, iau florile și le răspund colegelor că biletul este scris de fostul meu iubit, Clyde. Ridic privirea și-l zăresc pe Captain intrând în lift, descumpănit și oarecum trist. Inima vrea să-mi sară din piept, pup trandafirii în timp ce colegele mă pupă pe mine și mă felicită cu încântare, una dintre ele îmi ia geanta, o alta poșeta, una mă fotografiază, iar eu rămân cu florile, biletul și telefonul. Îl deschid pe cel din urmă și vibrează continuu preț de câteva secunde. Sunt mesaje.
Spre deosebire de cel de pe biletul dintre flori: „Puteam să te aștept, însă am vrut să evit o scenă. Vreau să te văd! Baby, ești FANTASTICĂ!!! Dacă și tu vei considera că vrei asta, sunt cazat la hotelul de vis-a-vis. Te ador.”, mesajele de pe telefon sunt exact pe stilul nostru. Stilul nostru fost! Și niciodată apus…: „Puteai să mă găsești, inclusiv în camera ta, 210, dar nu sunt aici să îți fac vreo scenă neplăcută…”, „Sau vei fi în camera 477 (dublă!!!) a lui Captain??? (recepționera a fost ușor de cumpărat, m-a costat un zâmbet de-al meu și o singură floare!!)”, „Camera 477!! Până și cifrele-s alese de tine, Bonnie, Bonnie….”, „Ți-am promis, nebun și flămând, tot am să vin după tine oriunde-n lume!!!”, „Vreau doar să te văd!! Să te miros, să te ating…!!!”, „Lasă-mă să te văd, te implor!!!”, „Sunt la C. Hotel, dacă te răzgândești…”, „Un singur cuvânt scrie-mi și vin eu… Te rog, baby… Babyyyyyyy!!!”, ultimul mesaj deschis fiind în spaniolă: ”LOGODNICUL tău?? Mi-ai spus că v-ați despărțit și-acum este… AICI?!?”
Cu ochii ficși la telefon, inima palpitând puternic, picioarele-mi topindu-se parcă din încheieturi și gândurile vraiște, încerc să-i liniștesc pe rând, deși eu sunt cea care ar trebui liniștită… Îi scriu posibilului-viitor-iubit că lucrurile stau exact așa cum i le-am prezentat, iar șefa de cabină a fost cea care l-a numit logodnic și că surpriza a fost una extremă inclusiv pentru mine, nemaipomenind nimic despre cina programată. Clyde, deși firește că nu poartă acest prenume în viața de toate zilele, era bărbatul pe care-l iubeam pasional și de care, judecând după reacțiile trupului și ale inimii mele, încă eram inimaginabil de îndrăgostită, astfel că-i redeschid ultimul mesaj și-apăs reply…
Pe Ștefania o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
