„Mă trec fiori şi mi se face frică. De ea, de moarte…” Ca să-ţi fie frică într-atât de moarte, trebuie să îţi fie groază de viaţă. Fără a părea lipsită de sensibilitate şi respect la adresa durerii pe care o resimt cei care l-au cunoscut pe omul despre care se pomeneşte în articol, pot spune că aceia care nu sunt pregătiţi să moară, nu sunt pregătiţi să trăiască. Şi, din păcate, aceasta este marea dramă a actualei civilizaţii, a aşa-zisei „civilizaţii moderne”. Tot ceea ce face omul de-a lungul vieţii lui nu reprezintă nimic altceva decât o continuă şi disperată fugă de moarte, de final. Însă vestea (şi nu cea proastă şi terifiantă, aşa cum se resimte şi se crede!) este că tot ceea ce primeşte viaţă, primeşte şi moarte. Din clipa în care ne naştem, clepsidra vieţii este întoarsă, iar timpul curge inexorabil spre sfârşit. Indiferent care ne este ursita pusă în leagăn de către moire la naştere, firul vieţii va fi tăiat într-o clipă sau alta, atunci când va fi venit sorocul. Nimic şi nimeni din această lume nu vor putea opri acest soroc. Nici iluzia tinereţii, nici strălucirea aurului şi a diamantelor, nici puterea lumească şi nici rangul sau locul în care ne aflăm.
Civilizaţiile antice aveau un adevărat cult al morţii. Întreaga viaţă, din momentul naşterii, faraonul învăţa, clipă de clipă, cum să păşească în moarte. Templele erau destinate iniţierii fiinţei umane în tainele vieţii, dar, mai ales, în cele ale morţii. Civilizaţia modernă, actuala civilizaţie, a transformat moartea într-un spectacol grotesc, într-o uriaşă şi terifiantă scenă a terorii faţă de Marea Trecere. Aproape nimeni de pe planetă, în aceste vremuri, nu îşi trăieşte viaţa ţinând cont că, la capătul ei, care poate fi în orice clipă, repet, va trebui să fie pregătit să facă marele salt în infinit. Şi asta pentru că, dincolo de orice religie pe care o practicăm, dincolo de orice credinţă că Dumnezeu există şi că viaţa primită prin El nu poate fi doar o scurtă trecere prin această lume în care ne petrecem majoritatea timpului iluzionându-ne şi alergând către nicăieri, către sfârşitul implacabil, tot omul speră că va învinge moartea, că va putea să o amâne sau să o păcălească.
Respectul faţă de moarte, faţă de spiritul eliberat de materie, nu trebuie să ia forma durerii şi a fricii. Bătrânii noştri ştiau aceste lucruri cu sufletul lor. Iar datinele strămoşeşti, acel dulap în care bunica îşi aşeza cu rost şi evlavie lucrurile necesare pentru înmormântare, priveghiurile unde oamenii satului se adunau, nu ca să bocească şi să îşi sfâşie hainele, ci ca să râdă şi petreacă sufletul celui plecat din trup peste vămi, în lumină şi veselie, nu ne-au învăţat nimic şi nu au reuşit să ne strecoare în suflete acea înţelepciune pe care omul simplu, omul lui Dumnezeu, o are din viaţă în faţa morţii.
Ne este frică de moarte pentru că ne este frică de viaţă. Suntem îngroziţi că moartea înseamnă, de fapt, nu doar nefiinţă, uitarea, întunericul şi disoluţia trupului, ci, mai ales, clipa întâlnirii cu noi înşine, cu adevărata parte din noi care contează, cu acea conştiinţă pe care în timpul vieţii o ascundem de după nenumărate ziduri, haine, măşti şi iluzii. Ne este frică de ceea ce, de fapt, nu reuşim niciodată în viaţă să vrem să privim în mod sincer – cine suntem cu adevărat dincolo de trup şi minte, de carne şi de iubirea pentru ea. Nu este nimic de iertat la omul care tocmai s-a eliberat de povara vieţii şi de iluzia trupului. Dumnezeu nu are ce să ierte. El este iubire şi iertare, absolute, infinite, nelimitate la trup sau la o clipă de viaţă în el. Ceea ce trebuie să fie iertat este ceea ce noi am fost faţă de cel plecat din această lume şi, mai ales, ceea ce NU am fost. Iar asta trebuie să fie propria iertare. În rest, nu putem să îi spunem decât atât „drum bun, suflete… călătorie plăcută!”.
P.S.: Pentru cei care doresc să se „împrietenească” cu moartea, iată o carte de o sensibilitate şi o frumuseţe înălţătoare – „Through the Gates of Death” scrisă de Dione Fortune.
Comentariul cititoarei Lunlilith la articolul Poartă-te bine, că mâine mori
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
