Scrisesem înainte de turul întâi aici.
Scrisesem înainte de a bănui toate lucrurile aberante și toate minunile magnifice care se vor fi petrecut de atunci și care vor fi scris istoria zilelelor noastre (atât de dureroasă și de frumoasă, căci ce-ar fi lumina fără întuneric?).
Scrisesem despre cea dintâi opțiune, fără să știu că ultima avea să devină cutremurător de oripilantă și mai mult decât strigătoare la cer.
Scrisesem fără să bănui în ce forță poate converti asta electoratul, desființând granițele de orice tip (și creând un monstru, ca să citez un mare înțelept care n-au dat încă ortu’ popii, poate pentru că popa e prea ocupat cu altele acum).
Scrisesem asta: (fără să îmi pot imagina că provocarea avea să fie pentru mulți drumul până la intrarea în cabina de vot)
“Dar toate acele milioane, de la primul până la cel din urmă om, să intre în cabina de vot în formula de trei-simplă: suflet, conștiință și ștampilă.”
N-o să îți cer acum să faci un exercițiu de imaginație opus lozincii “N-ați putut fura / Cât am putut vota”, concretizat în victoria celui încă aflat în fruntea actualei guvernări (nu pot să cred că scriu asta). Zilele astea am aflat că V nu e de la Victor, ci de la Vendetta.
O să îți cer în schimb să faci un alt exercițiu de imaginație. Să îți închipui că n-am fi discutat despre concursul la funcția de președinte al României, în care au mai rămas înscriși doi candidați.
Am fi discutat de pildă despre un referendum. O chestiune unilaterală, cu opțiunea “da” sau “nu”, organizată de actuala guvernare și desfășurată în modul în care s-au întâmplat lucrurile acum. Fără să te gândești că nu e de aceeași însemnătate sau magnitudine. Fundamentalul drept de vot este același și deci pretextul exercitării acestuia e irelevant pentru exercițiul de față.
Pe parcursul luptei tale aberante (în care plângi, te zbați, rabzi frig, rabzi foame, poate îți iei gaze drept cireașă de pe tort) într-o scenă de tratament preistoric în plină Uniune Europeană, ți-e insultat și intelectul, că doar alde ministru îți face recomandări turistice cu o nonșalanță zeflemitoare, care face pielea de găină.
Iar la finalul luptei tale aberante, în toată circoteca asta nesimțită, afișată pe față, ca la proști, NU mai ai o altă figură umană, triumfală în depărtare, zâmbind din luminița de la capatul tunelului. Oamenii sunt tot ĂIA, indiferent de opțiunea victorioasă.
Câteodată trebuie să ne scuturăm, să ne spălăm cu apă rece. Nu zic că nu ne-am trezit. Zic doar că trebuie să ne punem scobitori la ochi și să nu ațipim o secundă. Să nu ne lăsăm vrăjiți de fete Morgane, nici de băieți Morgen. Să ne păstrăm focusul. Să nu avem o încrâncenare pasageră. Că lucrurile astea nu au însemnătate pasageră.
Și de-asta scriu acum.
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
SuperBlog 30: Scriem, visăm, cucerim… și ne jucăm cu social media!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
