Dr. Vivek H. Murthy, șeful Serviciului Federal de Sănătate Publică din Statele Unite, a scris un editorial în The New York Times a cărui idee este: „Ne-am transformat într-o națiune singuratică. A venit timpul să reparăm acest lucru”.
“Unul dintre pacienți mi-a spus la un moment dat o poveste destul de neobișnuită. Lucraserăm împreună timp de câțiva ani în industria alimentară, având un salariu și un trai modeste. La un moment dat, el a câștigat la loterie, iar viața lui s-a schimbat peste noapte. A renunțat la job și s-a mutat într-o casă mare dintr-o comunitate selectă.
Cu toate acestea, odată, când ne-am regăsit, îmi mărturisea cu tristețe: „Să câștig la loterie a fost unul dintre cele mai rele lucruri care mi s-au întâmplat vreodată”. Înstărit, dar singur, acest bărbat cândva energic și de societate nu își cunoștea vecinii și pierduse legătura cu foștii colegi de muncă. La scurt timp, începuse să sufere de tensiune arterială mărită și diabet.
Mi-am amintit de povestea lui în 2017, într-un moment în care mă confruntam chiar eu cu singurătatea. Primul meu mandat în calitate de medic al națiunii (surgeon general) tocmai se încheiase. Eram dintr-odată deconectat de colegii alături de care petrecusem majoritatea orelor mele de veghe. Poate că nu ar fi fost atât de rău dacă nu aș fi comis o greșeală fatală: să-mi neglijez prieteniile. Mă convingeam că trebuia să mă concentrez asupra muncii și că nu aveam cum să mă descurc cu amândouă.
Chiar și când mă aflam fizic alături de oamenii pe care îi iubeam, eram absent – verificam deseori știrile și răspundeam la mesaje pe telefon. După ce am încheiat cu jobul, mă simțeam rușinat să reiau legătura cu prietenii pe care îi ignorasem. Devenisem foarte singur și izolat, și mă simțeam de parcă aș fi fost singurul aflat în această situație. Singurătatea, ca și depresia cu care poate fi asociată, poate lovi în respectul de sine și poate eroda încrederea în ceea ce reprezinți. Asta este ceea ce mi s-a întâmplat mie.
În fiecare moment, aproximativ unul din doi americani experimentează niveluri măsurabile de singurătate. Sunt afectați deopotrivă introvertiții și extrovertiții, bogații și săracii, tinerii și bătrânii. Uneori, singurătatea este declanșată de pierderea cuiva drag sau a unui loc de muncă, de mutarea într-un oraș nou, de problemele de sănătate, de dificultățile financiare sau chiar și de o pandemie care are loc o dată la 100 de ani.
Alteori, este dificil să știi de unde apare, însă apare pur și simplu. Un lucru este clar: aproape oricine o traversează la un moment dat. Însă, invizibilitatea acesteia este chiar aspectul care o face atât de subtilă. Cu toții trebuie să conștientizăm singurătatea și izolarea pe care milioane de oameni le experimentează, precum și gravele consecințe produse de acestea sănătății mintale, fizice și bunăstării colective.
De aceea, propun un cadru național de reclădire a legăturilor sociale și a comunităților din America. Singurătatea este mai mult decât o stare de rău. Când oamenii sunt deconectați social, crește riscul de anxietate și depresie. Totodată, crește și riscul apariției bolilor de inimă (29%), demență (50%) și infarct (32%). Riscul de deces prematur asociat cu deconectarea socială este comparabil cu cel prezentat de fumatul zilnic și poate fi chiar mai mare decât în cazul riscurilor asociate obezității.
Singurătatea și izolarea rănesc comunități întregi. Deconectarea socială este asociată cu productivitatea redusă la locul de muncă, la școală și cu o implicare civică redusă. Când suntem mai puțin legați unii de alții, suntem mai predispuși la polarizare și mai puțin capabili să ne ajutăm și să rezolvăm provocările pe care nu le putem înfrunta singuri, de la schimbările climatice și violența armată, până la inechitatea economică și viitoarele pandemii. Timp de decenii, epidemia de singurătate și izolare a alimentat alte probleme care ne ucid și amenință să ne distrugă țara.
Având în vedere aceste costuri extraordinare, reclădirea legăturii sociale trebuie să fie o prioritate de cel mai înalt grad pentru națiunea noastră. Este nevoie de reorientarea noastră, a comunităților și a instituțiilor, către prioritizarea creării de legături și relații sănătoase între oameni. Partea bună e că știm cum se face acest lucru.
În primul rând, trebuie să întărim infrastructura socială: programele, politicile și structurile care contribuie la dezvoltarea relațiilor sănătoase. Aceasta înseamnă susținerea programelor școlare care îi învață pe copii să construiască astfel de relații, a redesenării spațiilor de lucru astfel încât să fie favorizată conectarea socială și a programelor comunitare care aduc oamenii laolaltă.
În al doilea rând, trebuie să renegociem relația noastră cu tehnologia, să ne creăm contexte de viață fără dispozitive în jurul nostru, pentru a putea fi mai prezenți unii față de alții. Asta mai înseamnă că ar trebui să optăm pentru neimplicarea în dialoguri online care amplifică prejudecățile și ura în defavoarea înțelegerii.
În cele din urmă, va trebui să facem pași pentru a reclădi legătura cu cei din jur, iar pașii mărunți chiar pot conta enorm. Discutăm despre un remediu la vedere – dovezile arată că prin conectare oamenii au o inimă și minte mai sănătoase, precum și o imunitate mai ridicată. Poate fi vorba despre 15 minute pe zi în care încercăm să luăm legătura cu oamenii la care ținem, să ne cunoaștem vecinii, să verificăm starea colegilor care ar putea traversa o perioadă dificilă, să căutăm diverse oportunități pentru a le fi de folos altora, să admitem că ajutorarea altor persoane este unul dintre cele mai puternice antidoturi pentru singurătate.
Dacă singurătatea și izolarea îți produc stres, caută ajutor la personal calificat, iar dacă suferi o criză, sună direct la un astfel de serviciu de sprijin. De asemenea, dacă traversezi schimbări sociale semnificative, păstrează-ți sinceritatea față de persoanele cărora le-ai solicitat sprijinul, povestește-le despre starea ta, deoarece aceste informații îi pot ajuta să înțeleagă și să gestioneze efectele asupra sănătății.
În cazul meu, mi-a luat peste un an să mă lupt cu durerea și rușinea provocate de singurătate, însă mi-am găsit în cele din urmă stabilitatea. Am făcut-o pe cont propriu. Mama – Myetraie, tatăl – Hallegere și sora mea – Rashmi, mă sunau în fiecare zi să îmi reamintească faptul că mă iubesc pentru ceea ce sunt. Alice, soția mea, îmi spunea că lumina pe care a văzut-o în mine la prima noastră întâlnire era încă la locul ei, chiar dacă eu nu o vedeam uneori. De asemenea, prietenii mei, Sunny și Dave, aveau grijă să ținem videoconferințe o dată pe lună și să ne scriem mesaje sau să vorbim săptămânal despre problemele care ne afectau inimile și mințile.
Într-unul dintre cele mai dificile momente, oamenii din viața mea m-au „pansat” cu dovezile lor de iubire. Încă mai este de lucru, dar câțiva ani mai târziu, în timpul celui de-al doilea mandat al meu într-un serviciu public, depun un efort mult mai mare să clădesc și să mențin relații. Drept urmare, sunt un tată, un soț, un prieten și un surgeon general mai bun.
Fiecare generație este chemată să se lupte cu provocările care erodează pilonii societății. Abordarea crizei provocate de singurătate și izolare este una dintre cele mai mari provocări ale generației noastre. Prin dezvoltarea de vieți și comunități conectate, putem întări fundația bunăstării noastre individuale și colective și vom fi mai dispuși să răspundem amenințărilor cu care ne confruntăm ca națiune.
În cadrul procesului va fi nevoie de toți: școli, locuri de muncă, organizații comunitate, guvern, profesioniști din domeniul sănătății publice, cetățeni, familii. Și să colaborăm mai mult. Va merita, pentru că nevoia noastră de legături cu oamenii este precum nevoia de a mânca și a bea: esențială pentru supraviețuire. Bucuria pe care am simțit-o reconectându-mă cu prietenii și familia este posibilă și pentru națiunea noastră.”
În primăvară, Dr. Vivek H. Murthy publicat raportul de 81 de pagini intitulat „Epidemia noastră de singurătate și izolare”.
***
Murthy a făcut facultatea la Harvard și doctoratul la Yale. Și-a făcut practica de rezidențiat în medicină internă la Brigham and Women’s Hospital, din Boston, iar apoi s-a afiliat Facultății de Medicină de la Harvard. Cercetările lui s-au concentrat pe dezvoltarea vaccinurilor și, mai târziu, acesta a urmărit angrenarea femeilor și a minorităților în studiile sale clinice. În prezent, locuiește în Washington, D.C., împreună cu soția și cei doi copii ai lor. În timpul mandatului său a publicat și primul raport despre alcool, droguri și starea de sănătate, solicitând acces extins la prevenție și tratament, precum și recunoașterea dependenței ca boală cronică, și nu ca pe o problemă de caracter.
Traducere și adaptare, Antonio Robitu
Citiţi şi
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Când știi că ai nevoie de o schimbare în viața ta
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
