Cum hienele stau și pândesc hoiturile rămase în urmă, așa și voi stați împrejurul meu și adulmecați orice urmă de carne putredă, sânge și viermi ca să vă hrăniți. Nu veți găsi nimic proaspăt, nimic curat, totul e putrezit deja încă dinainte să-l băgați în groapă. Ospătați-vă!
A murit. Știu, dar pentru mine a murit de mult timp. L-am plâns deja, am ținut doliu pentru el deja. Așteptați degeaba orice lacrimă, orice suspin patetic, orice dramă în două acte la marginea sicriului.
N-am avut voie să-l iubesc, dar acum îmi dați voie să sufăr. Doamne, cât mi-e scârbă. Iubirea mea era murdară, eram o curvă, ohhh „satul vorbește că umbli după ăla de-a lu’ cutare, ca o puiță…”, plângeam ca o curvă, nu? Și acum, dacă-aș plânge, aș fi o sfântă sau cum? Moartea lui a purificat iubirea, aha, wow, muriți și voi ca să purificăm întreaga lume!
Nu mi-ați dat voie să-l iubesc, să visez, în prostia și naivitatea mea, cu toate greșelile care ar fi putut fi…mi-ați mânjit visele cu toate cuvintele voastre, cu toate temerile și slăbiciunile voastre. Mă așteptați la groapă ca pe-o mireasă care-și îngroapă logodnicul, în visurile voastre de doi lei poate vreți să-mi și smulg părul din cap, dar n-o voi face, pentru că am visat deja la o zi în care aș fi putut îmbrăca o rochie de mireasă, o zi în care mi-aș fi prins în păr flori de câmp…le-am îngropat deja, au putrezit deja toate.
N-am putut zice lumii că-l iubesc pentru că ar fi fost totuna cu să strig în gura mare că-s o curvă, dar acum vreți să auziți de la mine tânguiri. N-am putut descrie ce simțeam când îl vedeam, însă acum vreți să vă descriu ce simt când îl văd mort. Aș fi dat orice să am cui povesti cât de fericite erau cele câteva clipe când stomacul meu o lua razna la vederea lui. Nu, n-o să auziți nimic, n-o să vedeți nimic la mine, n-o să vă satisfac pofta, foamea de dramă, nu-s o emisiune ieftină de la televizor.
Și cu toate astea… nu vă aud spunând „iubire”. Curățați cartofi, stați pe la porți, la rând la dispensar, vă scobiți în nas și vorbiți întruna despre marea dramă, ca o armată de suspinători dați sfaturi, descrieți ce-ar putea simți familia, eu, îndoliata, în ce condiții a murit, cine vine la înmormântare, cu cine vă întâlniți la praznic etc., dar despre iubire nimic. Trece pe lângă voi așa cum a trecut și mai în urmă, când tot ce-ați văzut era curvăsărie.
Naiba să vă ia pe toți, după ce că sunteți proști de rageți, și chiar rageți, sunteți și al dracului de fățarnici.
Tot suferință am primit din partea voastră când trăia, acum tot suferință vreți să-mi dați când e mort. Nu, mulțumesc, puteți să vi-o băgați în cur, n-am ce face cu ea, nu-mi mai folosește la nimic. Pentru că zilele vor trece mai departe fără el, așa cum au și trecut deja. Îl voi uita în aceeași măsură în care o veți face și voi, poate îmi voi aminti peste ani de întâmplarea asta chiar dacă nu-mi voi aminti bine chipul lui, dar pe voi nu vă voi uita.
Pentru că mi-ați arătat că trebuie să lupt mai mult pentru povestea mea de dragoste, pentru că indiferent cât de mult arată ca un fiasco, ca un păcat, în ochii voștri, sau dacă va merge sau nu, or dacă va exista doar în mintea mea îndrăgostită, asta n-o va face mai puțin reală, mai puțin lipsită de importanță. Și pentru că, în definitiv, dragostea e singura poveste. Restul, voi, poate și eu, dacă voi ajunge la fel ca voi, suntem cel mult seriale ieftine.
Pentru Ioana.
Pe Simona o găsiți și aici.
Toate articolele, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
