Otrăvește-mă cu dulceață, naiba să te ia! Înfige-ți colții în gâtul meu, uite, l-am dezgolit, ești mulțumit acum?
Am stat cu spatele, aplecată, învinsă de vorbe aruncate… vorbele tale… și le-am cugetat… pe rând. Și m-am gândit… ce ascundeau? Ce impuls tâmpit și nemeritat le-a aruncat? Crezi că am stat să-ți găsesc scuze? Cu siguranță, nu! M-am umplut de gânduri negre, am stat cuminte să adun cât mai multe, apoi le-am aruncat spre tine, sigur, unul, cel puțin, s-a potrivit. Ah, ce bine m-am simțit după aceea! M-am eliberat, eram… ca o fecioară eliberată de blesteme.
Așa, visează-mă, am simțit! Pluteam în noapte, în cămașa neagră, moale, transparentă, scurtă… printre oameni adormiți, chipuri surâzătoare, coșmaruri întunecate și trupuri încolăcite… le-am ocolit cu grijă și, la un moment dat, am simțit liniște. Una apăsătoare, care aștepta. Am plutit în vârful picioarelor, era întuneric, nu vedeam nimic, doar simțeam. Mirosea a… așteptare. Era ceva familiar și m-am oprit acolo. Ploua. Și-am stat să mă ude, meritam din plin stropii grei. Nu mai puteam pluti și-atunci mi s-a făcut frig. Și am intrat sub pătură, lângă tine. Nu m-ai simțit, nu te-am văzut. Țineam ochii închiși cu încăpățânare, simțeam, cumva că, dacă îi deschid, visul din vis se va destrăma și voi cădea în gol. Dar n-am căzut. Căci te-ai trezit.
M-ai simțit udă și, instinctiv, m-ai împins departe. Cu înverșunare, am revenit. Nu străbătusem atâtea vise doar ca să fiu… izgonită. M-am urcat din nou. Și m-ai simțit. Ți-ai înfipt dinții în gâtul meu, veninul tău mi-a curs în sânge și-am devenit a ta. Supusă. Cuminte. Și răzbunătoare. Ți-am stat în așternut, fără cămașă, să mă folosești cu sălbăticie, eu nu știam, aveam ochii închiși și nu-i voiam mari. Am așteptat stins, am zâmbit chiar, ți-am șoptit dulce, ți-am răspuns înverșunată de dor, m-am încărcat cu mângâieri păgâne, puterea mea creștea, creștea… Și ne-am zvârcolit într-un vârtej amețitor, părul ud mi se lipea de față, simțeam că mă sufoc, că sunt sub vrajă, că nu mă pot trezi…
Și am clipit. Lumina dimineții poposise pe fața mea. Mi-am simțit genele ude și am dus mâna la gât. O, da, mă otraviseși, nu a fost vis… Acum respirai în mine. Și te-am lăsat.
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
