“Rabdă baba la frumusețe”. N-ai înțeles nici atunci ce-i cu atâta suferință la baba asta. Și de ce-i spune babă unei zâne? Toate fetele (babele) alea erau de-o frumusețe de-ți curgea din gură. Ascunsă, vedeai doar printr-un ochi de geam, și ăla acoperit de perdea, cum se transformă în cinderelle. Perdeaua aia nenorocită! Ți se părea că ori râd, ori plâng.
Primele dresuri, tocuri, rochii intră în viața ta frumos împachetate de… ce vorbesc, nimic de genul! Te trezești undeva, pe la 14 ani, că-ți pică un pachet direct în cap (și-n emoții), iar pe pachet scrie: baba rabdă la frumusețe.
Îți amintești fetele alea, ți-ai imaginat de-atâtea ori cum ar fi să… na, că-ți veni și ție rândul! Nu ți-a zis nimeni că în mintea ta toate-s altfel? Chiar ți-ai închipuit că râsul ăla-i râs, n-ai vrut să dai perdeaua, era pe partea ta.
Măcar de te-ar lăsa singură, dar nu, te privesc cu ochii ăia amenințători. Ce ochi! Zgripțuroaica din basm îți veni în minte atunci, dacă-i să fie „babă” careva, ea e sigur. Zgripțuroaicele rabdă frumusețea alteia, babele îs faine. Le auzi cum îți repetă întruna: nu contează, o femeie trebuie să… să râdă ca proasta mai exact? Asta ai fi vrut să întrebi.
Nu contează cum te simți, chiar dacă dresurile alea îți provoacă o așa stare de parcă s-a deschis circulația tuturor gângăniilor pe picioarele tale, tu trebuie să zâmbești, ca o lady!
Nu contează ce crezi, chiar dacă picioarele tale se revoltă în pantofii ăia, chiar dacă ai rău de înălțime, tu să rămâi la „înălțime”, ca o lady!
Nu contează ce-ți dorești, chiar dacă rochia te sufocă de-a dreptul, ca o menghină, tu să împărtășești tuturor bună dispoziție, ca o lady!
La naiba, ce nu face o fată pentru privirea aia a mamei! Privirea AIA! Zâmbești ca o lady când vin toate pupezele să te vadă, le mulțumești enooorm pentru toate alea ce ți le spun, toate cuvintele alea care, de fapt, îți arată că ai devenit femeie în ochii lor, big deal!
Zâmbetul ăla-i sincer, pot să vină toți Ekman-ii din lume, să te citească din toate unghiurile, pe toate luminile, it’s real.
Pozezi fericită, le mulțumești tuturor pentru lumea minunată în care te-au primit, accepți, chiar le implori să te ierte pentru lipsa ta de viziune, ce mai, ai trăit în întuneric, iar ele ți-au arătat…? am un lapsus.
Zâmbetul și un singur mulțumesc nerostit, de fapt, îs reale. Le mulțumești pentru că nu-ți pot citi gândurile, dacă ar putea, ar afla că toată satisfacția aia de pe fața ta se datorează zilei de mâine.
Pentru că mâine te vei trezi cu dureri, te va durea tot, dar mâine vei înjura zdravăn și vei sta bosumflată, vei crea și derula în mintea ta tot felul de planuri în care te răzbuni, îți vei face simțită iritarea în toate comentariile vis-à-vis de cât de faină ai fost, mai faină ca x, y, z, că de’, te-ai prins că asta-i și ideea, whatever, mâine nu ești o lady.
Mâine vei trage pe tine jeanșii ăia pe care-i iubești, așa cum n-ai iubit pe nimeni, poți să-i tragi cât vrei, să te îmbraci cum vrei, unde vrei. Nici un puf, nici o scamă nu te „atinge”, ori pe pat, ori sub pat, sau poate pe-un scaun ori vreo masă, nu există loc unde să nu-i poți îmbrăca, ține doar de imaginație și mobilitate, așa ceva nu există când trebuie să te îmbraci cu 88% poliamidă și 12% elastan.
Mâine, pentru că azi ești o fucking lady.
Citiți și Într-o zi voi trăi
Pe Simona o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
