N-o să vă placă ce scriu acum, dar adevărul uneori e foarte neplăcut

17 December 2019

“Atunci, la Timișoara, cei care au tras în români erau tot români.

Vasile a pus mâna pe pistol și a tras direct în capul și în burta Leontinei. Primii oameni au fost uciși la Timișoara pe 17 decembrie: 66. Da, cel care a dat ordinul să se tragă “fără cruțare” (chiar așa a zis) a fost Ceaușescu. Dar cei care au apăsat trăgaciul au fost români, români ca și noi. Vasile, cel care a țintit capul și burta, era și el amator de sarmale și bucuros când Steaua câștiga Cupa. Că Ceaușescu a dat ordinul nu e o scuză, ci o dovadă.

Dovada că în Vasile, și în mulți dintre noi, e ascuns un Ceaușescu, e ascunsă o ticăloșie care ne face capabili de multe.

Poate nu e plăcut să conștientizăm asta azi, când toată lumea vorbește despre cât de buni, cât de împreună suntem de sărbători. Suntem… dar adevărul e că acolo, în mulți dintre noi, e ascunsă această ticăloșie.

Antidotul? La cel mai mic semn al apariției acestei ticăloșii să reacționăm. Să nu închidem ochii. Să strigăm! Să-l arătăm! Să alungăm răul din noi. El e aici, în noi, cu noi, și din 1989 a mai ieșit de câteva ori la suprafață. Ultima oară a încercat chiar anul trecut, în august 2018.

Numele Vasile e real: Vasile Joițoiu, ofițer de Securitate. A murit ani mai târziu, acasă, în libertate.
Numele Leontinei e real: Leontina Bânciu, mamă a trei copii. A fost unul din primele cadavre de pe străzile Timișoarei din 89. Avea vârsta mea când Vasile a împușcat-o. Azi o stradă din Timișoara îi poartă numele.

Dacă nu învățăm asta, atunci chiar au murit degeaba: ticăloșia e cu noi, în noi, e aici. Depinde doar de noi să nu închidem ochii când o vedem iarăși.

Unul dintre oamenii uciși atunci la Timișoara a fost împușcat în timp ce cânta în gura mare, pe stradă, Deşteaptă-te române! Era profesor de muzică și îl chema Ladislau Csizmarik. Cadavrul l-au ars.

Citiți și Ieri în Timișoara, azi în toată țara!

***
Am intrat într-o săptămână cu simboluri puternice: trei decenii de la căderea comunismului în România. E important ca noi să nu uităm. E important ca cei tineri să afle.”

 Vlad Mixich



Citiţi şi

După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”

“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?

Timișoara și Sibiul, două destinații de city break

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro