E utilă acțiunea de imagine a societății comerciale mai cunoscută drept Biserica Ortodoxă Română. Ne arată, fără echivoc, cine sunt – după mintea fericiților –farurile, luminile pe care poporul (românii!) le urmează.
Așadar, genul ăsta de oameni: Puric, Connect-R, Buzdugan. Valorile. Iluminații. În definitiv, trăiesc în oraşul care l-a făcut cândva primar pe Viorel Lis. De ce nu?
Discuția despre ora de religie e cât se poate de românească: e gălăgioasă pentru că ocolește, ca întotdeauna, fondul problemei. Marketing bunului Dumnezeu? Ei bine, da. Aici suntem.
Eu am făcut – tot pe bază de cerere – în mileniul trecut, în școala generală, oră de religie. Am avut șansa unui preot cu o viață privată bulversantă, dar inteligent, cu talent pedagogic și, mai ales, cu umor. Nu cred că a făcut carieră în structurile Bisericii strămoșești. Dar în ierarhia mea, singura de care obișnuiesc totuși să țin cont, rămâne un om de la care am avut ce învăța. Printre altele, îi datorez citirea Bibliei, care este – indiferent dacă Dumnezeu există sau nu, indiferent dacă tu crezi în Dumnezeu sau nu – una dintre marile cărți care s-au scris. Avea următoarea tehnică: ne dădea un citat din Biblie, iar sarcina noastră era să găsim pagina din carte unde erau așezate acele cuvinte. Când ai zece ani, o asemenea îndeletnicire este, trebuie să știți, plăcută.
Nu cred că au ajuns copiii de atunci tâmpiți mai mari decât aveau toate șansele să ajungă, doar pentru că au urmat cursul acesta. Cred că dacă ai aplecare spre imbecilitate, societatea o să ți-o dezvolte. N-aveam acest har al imbecilității. Am luat din ora de religie atât cât mi-a fost de folos, iar mai târziu am ajuns să studiez istoria religiilor. Nu vă ascund că a fost multă vreme materia mea favorită. Tot sistemul de credințe al oamenilor, dintotdeauna și de pretutindeni, e fascinant. Cu atât mai stupidă pretenția societății comerciale enunțată anterior că ortodoxia noastră deține adevărul absolut, integral, unic. Această pretenție totalitară nu anunță decât o îngustime dramatică a gândirii și, dacă vreți, o boală de inimă.
Dacă vom mai putea trăi unii cu ceilalți, așadar într-o civilizație comună, ecumenismul, dialogul inter-religios, toleranța dau un bun început. Altfel, riscăm să devenim purico-mistici de un ridicol radical. Iar de aici până la a fi idioți în gândurile noastre despre bahai, despre evrei, despre budiști, despre catolici, despre protestanți, despre hinduși, despre atei și liber-cugetători, despre homosexuali şi străinii de neam şi ţară nu mai e decât un pas. Iar pasul acesta – căci omul fanatic este crud și absurd și lipsit de nuanțe – se scrie îndeobște cu sânge.
Alegerea orei de religie ar trebui să fie, mai ales, alegerea copilului. Credința e, totodată, ceva care nu poate fi predat. Credința ține de o anumită disponibilitate a sufletului.
Și atunci, ce vrea să impună societatea comercială? Vrea cumva să crească viitoarea generație de pupători de moaște? Vrea, ca acum, buni credincioși în cheie financiară, adică buni platnici? Iisus Hristos, vorba unui teolog mai înțelept, nu ne-a lăsat învățătură să fim tâmpiți.
Credința fără spirit critic, credința fără întrebare, credința fără chin, credința fără deznădejde, credința fără lumina revelației care e atât de rară la om? Credința fără Ecleziast? Credința fără suferința din psalmii lui David? Credința fără patimi ca ale lui Iov? E posibil Dumnezeu în afara îndoielilor noastre?
Iar modelele alese să propovăduiască interesele societății comerciale cu pricina arată, ca într-o oglindă, exact în ce punct se află majoritatea drept-credincioasă. Spiritualitatea noastră tradițională? Să fim serioși. În curțile bisericilor, în sfânta noapte de Înviere, cum și în cimitirele centrale, miroase mai degrabă a grătar decât a tămâie. Spiritualitatea noastră tradițională e o sumă de superstiții, cruci bătute în fugă pe lângă fiecare stabiliment unde se face comerț cu Dumnezeu şi – ar remarca cei excesivi – o turmă de babe călcându-se în picioare pentru a primi un jet de aghiasmă.
Există, desigur, și excepții. Dar aici vorbim de logica majorității. Iar majoritatea e formată din oameni suficient de fragili încât să se uite în gurile acestor modele. Sunt aceeași oameni pe care i-a uitat bunul Dumnezeu la televizor, fără să le dea și mintea de a-și da seama că nu e o binecuvântare, ci, de fapt, o pedeapsă, și încă una grea: să fii atât de prost încât să nu îți dai seama că ești luat de prost.
În sectorul în care locuiesc sunt de nouă ori mai multe biserici decât spitale. Mi-a fost frică să aflu câte școli sunt. Așa să ne ajute Dumnezeu?
Citiţi şi
Servicii SEO: importanța promovării online pentru afaceri
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
