Când doi oameni care s-au iubit se despart, unul va fi frustrat, oricât de ”de comun acord” și de ”nepotrivirea frasului” ar fi despărțirea.
Așa cum mereu unul iubește și celălalt se lasă iubit, (regulă valabilă chiar în cele mai echilibrate cupluri!), tot așa unul părăsește și celălalt își gestionează acest adevăr. Fiecare cum poate, și cum îl duce mintea sau educația.
N-au cum să se părăsească doi concomitent, reciproc. Tehnic, e imposibil. Mereu unul începe. Cel care devine gestionarul părăsirii, deci părăsitul (că ăluilalt i-e mai simplu!!), se va muta vioi înte atitudinea ”nu-mi pasă” și ”ba-mi pasă tare, cum dracu ai putut să te cari, băi idiotuleee?”.
Colecționate din trecutul comun el, părăsitul, are un sac cu piese de puzzle parșiv. Un puzzle în care poți alcătui trei imagini, toate complete, fără să pierzi sau să adaugi elemente.
– Măcar la început m-a iubit rău de tot! își spune, adunând meticulos amintirea tuturor săruturilor, declarațiilor, gesturilor care să-i confirme teza. Și alcătuiește primul tablou al Puzzle-ului, cu titlu ”Prințul și prințesa în palatul de cleștar”.
Mai trec niscai zile, gândurile nu-i dau pace, nu are niciun element nou, piesele sunt aceleași și începe să le reașeze:
–Nu m-a iubit niciodată, am fost oarbă și n-am dat importanță semnalelor clare că nu-i pasă de mine. M-a jucat cum a vrut. Sunt cretină. Și… toc – toc – toc așează piesele până alcătuiește tabloul ”Draci goi învârtind în cazanul cu smoală”
Trece timp. Ultimul tablou nu-i place defel. E umilitor, îi zgândăre orgoliul. O ucide la propriu.
–N-avea cum să nu mă iubească deloc, uitați-vă și voi la mine, zău așa! Dar eu SUNT de iubit.
Stă să sape din nou în trecut, cearcă ajustări, apoi pornește la reașezatul acelorași piese.
Se potrivesc al naibii de bine. Intră simplu și neforțat una într-alta, iar la final alcătuiesc tabloul al treilea și ultimul: nici palat de cleștar, nici cazan cu smoală, ci “Andreea Bănică topless, bând bere Tuborg pe plajă la Mamaia!”
Morala: Pe șevaletul amintirilor tale poți picta ce vrei. Nu te oprește nimeni, nu-i examen la Arte Plastice, nu-i concurs cu premii. Important e să-ți aduni, totuși, piese pentru Puzzle. Fiindcă, total fără culori, nu poți picta absolut nimic. Nici măcar dracii. Iar foile albe sunt deprimante. Și palatul de cleștar, patetic.
Pe Otilia o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
