Am vrut să fiu mereu tânără și zglobie, să dau cu flit studiului de caz numit ziua cea de toate zilele, să stau întinsă pe spate în iarbă, cu picioarele în sus și să-mi închipui că pot să ascund luna după tălpile mele goale.
Am vrut să mai fiu o dată, măcar o dată, cea pe care el o lăsa să tremure de frig, seara, pe banca șchioapă din fața blocului, numai ca să o audă spunând printre dinți: vai, ce rău mi-e frig! și pe care o învăluia, apoi, în brațele-i vânjoase, cu atâta putere, încât abia mai respira. Să mai fiu o dată cea care icnea, din când în când, de la atâta strânsoare, dar nu zicea nimic – nimicuț, de teamă să nu-și ia înapoi îmbrățișarea.
N-am vrut să îmbătrânesc, zău, dar nu mi-a ieșit.
M-am obișnuit să țin socoteala făcutelor și nefăcutelor, în fiecare an, de ziua mea, ca să văd care dintre ele doare cel mai tare.
Și am aflat că sunt la fel, nu se simte diferit nici ceea ce am făcut și am făcut greșit, nici ceea ce am ezitat să duc la îndeplinire. Regrete sunt la tot pasul, ba de una, ba de alta, ba de toate la un loc și când te apropii de vârsta de care n-ai fi vrut în ruptul capului, realizezi că și regretele sunt ale tale, ai muncit pentru ele, te-ai străduit ca să le ai și să ți le amintești.
N-am vrut să îmbătrânesc, zău. Dar o fac oricum și nu-i mai bine să iau caimacul din toată chestia asta și să mă bucur tare, tare, că omul meu râde și acum când îi spun „dă drumul la plapumă, brrr, ce rău mi-e frig!”, sau că nepoții mei strigă Cami, ne cumperi covriguți?, sau că, uite, începe școala și iar vin copiii la bibliotecă după cărți neapărat in-te-re-san-te?
N-am vrut să îmbătrânesc, zău, că de-abia mă mișc de durere de genunchi și iar mă încearcă părerea de rău că nu mai pot să dansez ca pe vremuri. Dar o fac oricum și mă uit la poze vechi, galbene ca frunzele de-o seamă cu mine și îi spun omului meu, vezi ce faină nevastă ai avut? Și frumoasă, și deșteaptă, și modestă. Iar el râde iar și îmi dau seama că râsul lui, după atâta amar de ani, este elixirul vieții mele.
N-am vrut să îmbătrânesc, zău, ca să nu realizez că totul ar fi putut fi mult mai simplu, doar că noi ne-am complicat minut cu minut și că, da, o să o facem în continuare, indiferent de vremuri, de sfaturi și de trăiri. Ca și cum ne-am dorit cataifuri complicate și am uitat gustul nemaipomenit al pâinii cu gem din copilărie.
N-am vrut să îmbătrânesc, pe cuvânt de onoare, dar nu mi-a ieșit. Și, totuși, sunt recunoscătoare pentru asta.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
