Nu-mi doresc casă cu trei etaje, curte cu piscină, teren de tenis/baschet/golf, mașini de fițe, vacanțe în țări exotice, bijuterii scumpe de etalat, veșminte de marcă de admirat, prieteni sus puși de adulat. Asta înseamnă că nu sunt ambițioasă? Nu sunt ambițioasă! Ambiția și-a schimbat sensul, nu mai are nicio legătură cu ce am învățat noi în copilărie. Atunci, ambiția era toată legată de școală, de învățătură, de știința pe care ne străduiam s-o acumulăm ca să putem să ne hrănim și împlinim visurile tinere. Din dorința sănătoasă de a realiza ceva trainic și frumos s-a transformat în ambiție nesimțită, ambiție care calcă demnitatea oamenilor în picioare și-și pune temelia pe slăbiciunea și neputința semenilor. Să ai mai mult decât meriți, decât ar fi firesc să ai, te fac doar o persoană mică, avidă, și nu te protejează de tumultul vieții, ba dimpotrivă, la prima înclinare a navei o să fii primul care se afundă pentru că nu ai temelia muncii cinstite, a pașilor treaptă cu treaptă, a bagajului de credință, educație, respect pentru oameni.
Îmi plac oamenii cu bun simț, oamenii cu suflet frumos și generos, cei care știu să dăruiască și să se dăruiască, care nu așteaptă nimic în schimb, prietenii sinceri, ăia cu care ador să ies la un restaurant pentru simplul motiv că-mi face plăcere să-i văd, să-i ascult, să învăț ceva de la ei și nu doar din interes, în speranța că poate îmi rezolvă vreo afacere.
Am bucurii mărunte. O carte pe care mi-o doresc, o melodie pe care o iubesc, un tablou care mă lasă fără cuvinte, un răsărit și un apus de soare lângă omul iubit, un covor de maci și albăstrele pitiți într-un lan de grâu, o pădure foșnitoare, o ploaie măruntă și-o ninsoare ca-n povești, un copil cuibărit la sânul mamei, tineri și bătrâni îndrăgostiți, minunea de-a ne trezi în fiecare dimineață, sănătatea celor dragi, capacitatea de a fi veșnic îndrăgostit de oameni și de viață.
Ce fericire intensă am simțit privind cum se furișează stingher un ram de salcâm la fereastra mea! Atâta frumusețe, delicatețe și frăgezime, doar natura asta splendidă și generoasă poate să dăruiască. Ce bine și frumos ar fi să învățăm să o apreciem mai mult, să ne bucurăm sincer, să o iubim și să o respectăm așa cum merită, să învățăm de la ea generozitatea și dăruirea, fără să ne așteptăm nimic în schimb, fără să pretindem, să abuzăm, să ignorăm că, în viață, până la urmă, totul se plătește, și bunătatea și răutatea, și liniștea pe care ai dăruit-o și suferința pe care ai provocat-o, și iubirea și neiubirea, și generozitatea și lipsa ei, și bucuriile și durerile, și visurile pe care le-ai împlinit și cele pe care le-ai spulberat. Că viața e un cerc și cercul se învârte și se oprește în fața fiecăruia. E ca o ușă, ți se deschide când ai pierdut orice speranță sau ți se închide când ți-e lumea mai dragă. După inimă și după gând.
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
