Articolul de la care am pornit este aici.
-Vai, ești însărcinată, ce drăguț!
-Mulțumesc, este a doua sarcină.
-Ooo, mai ai unul? Să vă trăiască!
-Mulțumesc. Dar voi? De ce nu faceți copii?
De câte ori nu ați auzit în jurul vostru acest tip de dialog, atunci când nu sunteți chiar voi unul dintre partenerii acestui schimb de replici? Dacă faci copii, cam câți ți-ai propus? Și de ce doar unul? Și de ce doar doi? Vaaaai, trei, așa de mulți? Dacă nu faci, sau nu încă, de ce, ce mai aștepți? Și tot așa!
Am fost și eu „victima” prejudecăților acestora de tot felul, în calitate de mamă de un copil, apoi de doi copii, am și gafat când am pus întrebarea „dar voi ce așteptați?”, atunci când nu știam de problemele de infertilitate din acel cuplu. Și cu siguranță nu sunt singura, cred că fiecare dintre voi s-a aflat măcar o dată în una din aceste situații!
Dar a nu avea copiii este, în unele cazuri, o alegere de viață. După ani de zile în care tot felul de străini i-au oferit sfaturile lor nesolicitate, Kate Battersby, autoarea unui articol în Huffpost explică de ce a nu avea copii este o opțiune posibilă, viabilă, pe baza căreia nu ar trebui să fie judecată.
Expresia „fără copii” de cele mai multe ori duce cu gândul la o situație de pierdere sau tragedie, este ofensatoare la adresa celor care aleg să nu aibă copiii și, de cele mai multe ori, lipsită de empatie față de cei care nu au de ales, nu își permit această opțiune, din diverse motive personale.
Vorbind în calitate de persoană care a ales acest curs al vieții, autoarea articolului își manifestă recunoștința că trăiește într-o epocă în care își poate exercita această alegere și apreciază că expresia în sine „fără copii” este din capul locului încărcată de prejudecăți: faptul că reproducerea este norma, ceva la care toată lumea aspiră, și că a fi fără copii este așadar, prin contrast, o abatere de la normă și un eșec.
De ce ar fi ceva rău să nu ai copii?
Femeile care au optat pentru o viață de adulți fără copii cunosc foarte bine genul inevitabil de conversație care începe imediat ce află cineva că nu s-au „reprodus”. În primul rând, cunoscuții aceia nu ezită niciodată să întrebe de ce, ignorând aparent că ar putea fi un teren extrem de sensibil; iar atunci când au aflat că este o alegere pozitivă, nu de puține ori cunoscuții aceia te informează că vei regreta și că ești egoistă.
E posibil să regreți, deși autoarea trecută de 50 de ani a articolului din Huffpost afirmă că nu arată încă niciun semn. Oricum, ideea că nu ai putea regreta și că ai putea cumva să te simți întreagă chiar dacă nu ai urmași este trecută cu vederea de comentatorii care vorbesc fără să le fie cerută părerea.
Iar afirmația despre egoism nu are niciun sens. Dacă este o dovadă de egoism din partea celor care au ales să nu aibă copii, atunci ar rezulta, pe cale de consecință, că aceia care aleg să aibă copii sunt lipsiți de orice urmă de egoism – adică au ales să aibă copii ca o dovadă a altruismului lor suprem, că trăiesc doar pentru acei copii, ceea ce este de-a dreptul o nebunie, crede Battersby!
Ba mai mult, uneori aceste femei fără copii sunt întrebate: dacă toate femeile ar alege astfel, cine ar mai produce următoarea generație de medici și inventatori? Un lucru este cert, afirmă Battersby, nimeni nu face copii doar pe motiv de filantropie sociologică; și în afară de asta, cineva, undeva, dă naștere generației următoare de hoți și criminali, nu doar de medici și inventatori. Șansele sunt amestecate.
Nu e vorba de infertilitate sau libertate
Cei care nu atribuie alegerea unei vieți fără copii egoismului, cel mai adesea cred că femeia respectivă își dorește o carieră „în schimb”, sau că apreciază mai mult ceea ce ei definesc drept „libertate”. I se mai spune „vacanță perpetuă”, pentru că se presupune, în mod cu totul neadevărat, desigur, că persoanele fără copii duc o vacanță fără sfârșit, se pot arunca în primul avion care îi duce spre orice vacanță exotică le iese în cale, cu bani pe care lumea și-i imaginează în mod misterios fără limite.
Însă eu, recunoaște autoarea articolului, m-am simțit mereu ușor epuizată și nu am făcut parte din cei care flutură steagul numit „liber-de-copii”, pentru că asta înseamnă, prin antiteză, că a avea copii ar fi cumva o povară, o corvoadă. Și, chiar dacă responsabilitățile parentajului nu cunosc limite, totuși nici un părinte nu-și consideră urmașii o povară neîncetată, fără nicio bucurie.
Între timp, cei care aleg să nu se reproducă sunt întrebați: Dar nu vă plac copiii?
Totuși, nu se așteaptă să-ți placă toți oamenii, fără excepție, cu vârste cuprinse, să zicem între 22 și 29 de ani. De ce se așteaptă să-ți placă toți copiii? „Îmi plac copiii la fel cum îmi plac și adulții”, afirmă Battersby.
N-are legătură cu munca
Acum ceva vreme, se cerea alegătorilor (britanicii sunt menționați de autoarea articolului, dar au existat cazuri și la noi) să nu voteze un anumit candidat, pe motiv că nu are copii. Se sugera, în felul acesta, că sunt persoane mai puțin responsabile, dar și obsedate de muncă. Nimic mai irelevant. N-o să-ți dai votul mai abitir cuiva care are copii, pe motiv că și tu ai copii, la fel cum nu-ți condiționezi votul de înălțimea sau de culoarea părului sau a ochilor candidatului. Pentru cei care aleg să nu aibă copii, acest lucru nu are legătură nici cu cariera, nici cu libertatea, sau cu faptul că le-ar repugna cumva copiii. Și cel mai adesea nici măcar nu este vreun sentiment negativ la mijloc, de vreun fel. Contrar oricăror prejudecăți, nu este imperativul opus dorinței primare de reproducere.
Pentru mine, mărturisește Kate Battersby, a fost doar faptul că mi-am dat seama că mulți în jurul meu păreau să aibă o nevoie instinctivă pe care eu pur și simplu nu o aveam. Aduce un pic cu arheologia antică: unii sunt de-a dreptul pasionați de ea, dar ceilalți nu se opun cu vehemență. Pur și simplu nu-i interesează subiectul.
Poate că îți plac copiii, îți place să stai de vorbă cu ei, să-i asculți. Poate că îți place chiar să ții bebeluși în brațe. Dar pur și simplu nu îți vine să strigi: Doamne, vreau și eu unul d-ăsta!
Așa că ce-ar fi să dăm deoparte etichetele, prejudecățile, dacă nu de altceva, măcar din pură bunătate? Cu siguranță este loc pentru toți, fără să ne judecăm unii pe alții. Creșterea și educarea copiilor nu este identitatea centrală a vieții de familie a tuturor oamenilor.
Nu am copii. Sunt un întreg. Fără niciun „dar” între cele două afirmații – își încheie Kate Battersby pledoaria pentru normalitate în viața de adult fără copii.
Nu pot decât să mă întreb, pe lângă aspectele din acest articol, care ar fi fost dimensiunile discuțiilor despre prejudecățile culturale și religioase ale alegerii unei vieți fără copii? Dar despre acestea, poate, cu altă ocazie.
Citiți și Femei fără copii
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
