Dragă Catchy,
Am citit astăzi un text care punea o întrebare (disperată, mi s-a părut) și mi-a stârnit niște amintiri pe care le credeam (speram) uitate, așa că vreau să-i răspund autoarei articolului „Aș da orice să știu un lucru: dacă am contat.” Vreau să fac câteva precizări: e o părere subiectivă și, scriind, îmi dau seama că îmi răspund și mie. Finalul mi se pare forțat, ceea ce mă îndeamnă să cred că e o ficțiune destul de reușită, cu toată concizia ei.
Așa că voi ignora ultimul rând și mă voi referi la situația aceea ingrată în care o femeie dă totul unui bărbat („Nu voiam să îl aud, voiam tot. Să îl am, să îl iubesc, să îl văd dimineața lângă mine în pat în timp ce mă întorc de pe o parte pe alta, îmbrăcată într-o cămașă albă de-a lui. Doamne, n-am uitat nimic! Sunt atât de vii toate. Vorbe, clipe, zâmbete, el și iar el.”), iar el refuză să primească acest dar neprețuit. Poate că bărbatul din povestea aceasta era chiar ocupat pentru scurt timp, eu o să mă refer la bărbatul care răspunde doar când vrea el sau deloc, pentru că situația e mult mai des întâlnită, prin urmare, mai plauzibilă.
Așadar, dragă Masquerade Woman,
Cred că n-ai contat, așa cum n-am contat nici eu nici alte mii sau poate milioane de femei într-o astfel de situație. Nu e de ajuns să-l iubești și să ți se pară că și el te iubește, pentru că în dragoste nu există supoziții, nici expresia „mi se pare” sau „parcă”. Nici așteptare, nici refuz, fie el și temporar. Nici întristare, nici suspinare, cum spune la Biblie, și nu se referă la moarte, ci la Rai. Disperarea de a nu primi un răspuns atunci când ai nevoie de el ar fi trebuit să se transmită, dacă e vorba de telepatie, așa cum sugerează finalul textului tău, dar n-a fost să fie, nu-i așa? Tu nu ți-ai găsit locul de atâta frământare, dar el era undeva în siguranță, fără să simtă nimic din suferința ta. Un bărbat care iubește dezvoltă un simț în plus sau cel puțin i se ascut celelalte, el intuiește furtuna din sufletul celei pe care, da, din păcate, se presupune – acesta este cuvântul potrivit – că o iubește. Un bărbat care iubește anticipează, protejează, temperează cu prezența lui (nu neapărat fizică) neliniștea femeii, preocupată de starea lui de bine și doritoare să intre în contact cu el.
Din experiența mea, am priceput că iubirea e doar acolo unde trupul, sufletul și spiritul se întrepătrund toate dintr-o dată, și, din nefericire, starea aceasta e trecătoare și destul de greu de repetat. Cei care evită apropierea nu iubesc, iar motivele pot fi atât de multe. Se tem de ei înșiși, de eventualitatea unui abandon, sunt prea uscați sufletește de alte relații, neterminate poate, se tem de atașament, pentru că el ar putea să le știrbească libertatea, sau pur și simplu nu pot iubi decât carnal, ceea ce exclude participarea sufletească.
Nu trebuie neapărat să căutăm un vinovat, în niciun caz să nu atribuim vina bărbaților în exclusivitate. Poate am fost noi prea generoase, poate că am iubit mai mult.
În orice caz, știu cu certitudine că femeile iubesc mai puternic și în forme mult mai diverse decât partenerii, pentru că ele au și instinctul matern care le face protectoare, ceea ce pe unii bărbați îi sperie, nevrând să treacă de sub tutela posesivității mamei sub alta, chiar dacă nu e la fel. Contează mult și temperamentul, și educația, și zodia chiar, pentru cine caută să dea explicații. Asta ne lipsește nouă, Masquarade Woman, explicația. Noi ne zbatem în întrebări – „Ce-mi faci, Doamne? Plec. Unde plecasem? De cine fugeam?”, ei se retrag, pentru că ei nu analizează, ci doar dispun. Când se simt în pericol, frica le este mai presus decât decența de a propune niște reguli simple care să creeze confort, de a-și mărturisi angoasele, lucrurile care le produc stări negative. Nu știu de ce nu pot fi toți bărbații puțin mai înțelepți, astfel încât să înțeleagă felul în care iubește o femeie. Majoritatea se sperie de intensitatea sentimentelor și fug, iar faptul că revin cu câte un semn nu face decât să-mi dea, mie cel puțin, impresia că nu vor să piardă definitiv ceea ce le aparține, chiar dacă n-au făcut nimic în acest scop. Cel mai jenant lucru pe care îl face un bărbat care a pretins că iubește este să dispară – chiar și pentru scurt timp -, nelăsând niciun fel de explicație. Jocul lor de-a aparențele îmi repugnă.
Azi te iubesc, dar dispar câteva zile fără să știi de mine, cu toate mesajele tale, cu toate întrebările, frământările tale, dorurile și insomniile tale, nu, asta nu e iubire. Asta înseamnă că n-ai contat decât atunci când ai folosit la ceva. Nu contează la ce. Când iubește, unui bărbat nu-i tremură mâna pe telefon, ci sufletul, ca să te vadă. Se asigură mereu că iubesc, demonstrând iubire. Devin kamikaze, ignorând pericolul, sfidând orice pericol. Un bărbat care iubește nu așteaptă, nu cercetează, nu face calcule, nu are zile libere și zile „ocupate”. E în stare de veghe permanentă și doarme cu ochii deschiși, precum leul care își păzește leoaica, după ce s-au împreunat. Ei se pot desface ușor, mult mai ușor din lanțurile unei relații, indiferent cât de pasională pare ea. Am folosit din nou cuvântul „pare”. Iubirea e aici și acum.
În rest, idealizăm, atribuind și relației, și bărbatului iubit, calități fictive. Iubirea nu ridică semne de întrebare, ea e unicul răspuns și îl simți până în adâncul sufletului, pentru că el este lecția despre fericirea absolută.
Ceea ce este și mai trist este că nu știm când să plecăm dintr-o relație toxică. Eu aș zice, cu voce tare: LA PRIMA FUGĂ. La prima zi în care au trecut 24 de ore fără să-ți răspundă la mesaje sau fără să te caute. Se spune că, dacă e iubire adevărată, dorul te înfrânge după trei zile, anihilându-ți orice teamă, nesiguranță, orgoliu sau prejudecată (de ce întotdeauna trebuie el să fie cel care are inițiativa? Pentru că noi nu vrem să deranjăm, să fim nepoliticoase, să părem ahtiate – ce clișee!), dar eu aș limita la 24 de ore absența, o repet. Cred că e chiar o limită generoasă.
Apoi i-aș da de înțeles, odată revenit ca prin minune, că eu contez foarte mult în fața mea în primul rând, și nimic nu îmi poate știrbi acest respect pe care îl am față de ceea ce știu că am de oferit. Pierderea lui, în locul suferinței mele viitoare. Pentru că acel care e obișnuit cu fuga nu știe să meargă la pas. Iar tu nu ai nevoie de lucrul acesta, nici să crești un copil întârziat, nici să lupți împotriva voinței unui bărbat care nu te vrea, nici să vindeci răni care NU îți aparțin. De-abia ai timp să fii frumoasă și fericită, pentru că timpul trece.
Învață că timpul, timpul e adevăratul prieten și, în același timp, adevăratul dușman. Numai de tine depinde să conștientizezi că nu ești omul care să te bucuri de resturile pe care ți le aruncă un bărbat, chiar dacă e rupt din soare.
Îți pun două întrebări: Ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru a-i demonstra că îl iubești conștient, fără orgolii, nemăsurat?
A doua: Ești pregătită să devii jucăria unui bărbat-băiețaș care nu înțelege femeile în general și femeia din tine în particular, poate nici pe el însuși? Cu alte cuvinte, ești pregătită să fii abuzată emoțional?
Îți ofer și variante: Suportă și asumă-ți rolul de sacrificată până când te vei uita în oglindă și îți vei plânge de milă, lângă stivele de Xanax sau sticlele de băutură,
sau
Pune capăt relației, după ce îi oferi cea mai frumoasă lecție despre iubire, fericire și credință. Dacă nu ai curajul să-i spui în față, scrie-i un ultim mesaj, fără să-ți pese dacă sau când îți mai răspunde, ca odinioară. Spune-i că îl rogi să nu-ți mai scrie, nici dacă ai fi singurul om din lume care ai putea să-i salvezi viața, pentru că și tu, atunci când ai sunat fără să-ți răspundă, te gândeai că el e singurul om din lume pe care ți-ai dorit să-l auzi.
Nu fi tristă! Pe lângă atât de multe momente în care ai demonstrat cât de mult poți conta pentru un bărbat (care nu te merită), faptul că o dată n-ai contat te face cu atât mai valoroasă!
Fii deșteaptă, dacă ai ales o dată cu inima și te-a trădat, alege și cu capul, poate e mai eficient!
Citiți și V-am pupat și… fiți deștepte! și V-am pupat și… fiți deștepte (2)
Guest post by Miruna
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
