O profesoară, soțul ei, ofițer de poliție și un curator de artă neagă satisfacția romantică într-o melodramă destul de întunecată: My Policeman. Din seria filme despre dor și povești despre vieți irosite, My Policeman se înscrie în linia peliculelor menite să restituie memoriei anumite episoade mai puțin cunoscute publicului larg (în acest caz, din Anglia, unde homosexualitatea a fost mult timp ilegală; a fost dezincriminată condiționat pentru prima dată în 1967).
Atemporal, evocator și complex, My Policeman se bazează pe romanul lui Bethan Roberts din 2012. Filmul se concentrează pe o poveste de dragoste complexă între trei personaje, țesând o poveste plină de emoții între Marion Taylor (Emma Corrin), soțul ei polițist, Tom Burgess (Harry Styles) și curatorul muzeului Patrick Hazelwood (David Dawson), cu care Burgess are o aventură. Așadar, filmul urmărește viețile a trei persoane care trăiesc în Brightonul anilor 1950 și este încadrată cu versiunile din tinerețe ale acestor personaje (prin multiple flashback-uri) privind în urmă și reflectând asupra tinereții lor. Filmul are o paralelă, remarcabil de izbitoare, cu viața romancierului, E. M. Forster, cunoscut pentru cărțile sale, A Room With a View și Howard’s End. Forster a scris, de asemenea, mai puțin cunoscutul roman Maurice, o poveste despre doi îndrăgostiți de sex masculin de la Cambridge.
Se știa că Forster a avut mai multe relații gay, care trebuiau ținute sub acoperire de frica legii. Autoarea cărții, Bethan Roberts, declara: „Timp de 40 de ani, E.M .Forster și polițistul Bob Buckingham au fost într-o relație de dragoste. Buckingham avea 28 de ani, Forster 51, când cei doi s-au întâlnit. Au împărtășit numeroase evenimente (sărbători, multe weekend-uri) – o viață domestică și sexuală în apartamentul din Forster din Brunswick Square.” Cu toate acestea, la fel ca Charles și Diana, a remarcat scriitoarea: „Aceasta a fost o relație în care erau trei persoane”.
Undeva, prin anii 1990, aflăm că Patrick a suferit un accident vascular cerebral, iar Marion (Gina McKee) îl întâmpină pe convalescent în casa ei și-a lui Tom (Linus Roache). Această reuniune îi stârnește memoria lui Marion, iar când găsește jurnalele lui Patrick, ea plonjează în trecut. Bunăoară, în anii ’50, pe o plajă din Brighton, oameni tineri, echipați în costume de baie, cu simțul propriului destin, sunt gata să-și găsească perechea. Polițistul Tom (Styles) o întâlnește pe timida profesoară Marion (Emma Corrin ). Legătura se face ca în spiritul acelor vremuri, discret, cu un soi de eleganță: el îi dă lecții de înot, iar ea îi recomandă ce cărți să citească. Ea este îndrăgostită de el; Tom pare fericit să accepte asta. În fond, orice tânăr din acea vreme ar fi fost fericit dacă le-ar fi pregătit cineva cina. Totuși, ni se lasă o ‘portiță’: cu excepția faptului că se dovedește că a fost fericit să accepte asta (din alt motiv), este implicat într-o poveste de dragoste clandestină cu un curator de artă Patrick (David Dawson). Așadar, pe un fundal de secrete și minciuni, vor forma un trio iubitor de artă. Cei trei merg împreună la concerte, expoziții, cu Marion naivă și sedusă de abilitățile celor doi bărbați de lângă ea.
Regizorul Michael Grandage folosește inteligent decoruri și costume pentru a sublinia diferențele de clasă dintre personaje. Cineastul încearcă să redea, destul de explicit, tratamentele sumbre din istoria homosexualității. Regăsim personaje care sunt frustrate în dragoste, împiedicate de lege și de propria lor reprimare emoțională să ceară ce vor în relațiile lor. Tratamentul situației lor conduce spre un film care cedează sub greutatea dezamăgirii purgatoriale. Tom este «premiul» pe care atât Marion, cât și Patrick îl râvnesc, iar filmul pare să vrea să facă din el un obiect sexual. Însă, știm puține despre acest tip terre-à-terre și destul de umil. Nu reiese prea clar de ce vreunul dintre ei îl place, în afară de faptul că este sexy. Când Marion îi explică prietenului ei de ce îl iubește, ea afirmă doar: „E pur și simplu perfect… el este Tom”. De asemenea, Patrick se referă la el drept „polițistul meu”. Am putea crede că Tom, încercând să-și nege sexualitatea și să se alipească de o idee tradițională a masculinității, nu știe cine este. Emma Corrin se descurcă destul de bine cu puținul pe care îl are de făcut pe lângă cei doi masculi din preajma sa. Dacă Tom se confruntă cu un conflict interior profund în legătură cu viața sa dublă sau se simte ca și cum ar fi nedrept față de iubiții săi, acest lucru nu se reflectă în interpretarea lui Harry Styles, care rareori depășește o simplitate înfățișată pentru tăcere incomodă (o stare pe care nu prea o are). Însă, David Dawson este excelent în rolul lui Patrick din tinerețe, mereu cu un zâmbet cu subînțeles, cu ținute elegante, îmbrățișându-se lejer cu alt bărbat, într-o lume care l-ar fi lăsat consumat de resentimente.
Regizorul surprinde cele mai intime momente dintre Tom și Patrick, așa cum spectatorii ar fi niște spioni în spatele unor oglinzi. În fond, My Policeman este un film despre viața sub legile homofobe. Este vorba despre trădările individuale care au avut loc doar din cauza prejudecăților sancționate de stat. Există și momente majore de durere și trădare. Iar scenariul semnat de Ron Nyswaner este plin de prevestiri. Când Patrick declară că romanul său preferat este Anna Karenina, el se plânge: „Toate poveștile de dragoste sunt tragice, nu-i așa?”.
De asemenea, regizorul Michael Grandage introduce indicii vizuale și verbale despre diferențele de clasă – și, prin urmare, dezechilibrul de putere – dintre cei doi bărbați. Clasa muncitoare e reprezentată de Tom, care bea bere și adoarme la concertele de muzică clasică, în timp ce Patrick este un estet rafinat, amator de scotch și operă. Dar Tom are un avantaj față de Patrick și aceasta este protecția pe care i-o oferă uniforma și starea lui civilă. Tom nu frecventează barurile gay clandestine, așa cum face Patrick. Și dacă ar fi fost ridicat într-un raid prin unul dintre aceste localuri, colegii săi ar putea pierde actele înainte ca dosarul lui să fie judecat. Filmul conține multe emoții chinuitoare, un triunghi convingător și un mesaj. Starea de spirit pesimistă care rezultă din multa opresiune pătrunde în această tristă melodramă.
În cele din urmă, Marion îl părăsește pe Tom pentru a începe să trăiască viața pe care a ratat-o, oferindu-le lui Tom și Patrick ultimele lor zile împreună. Dar este suficient? Marion și-a petrecut întreaga viață dedicată unui bărbat care nu a iubit-o niciodată cu adevărat. Tom și-a petrecut viața tânjind după un bărbat pe care nu avea voie să-l iubească. Deși ultima întâlnire a lui Tom și Patrick este caldă, obstacolele din viața lor scot la iveală natura coruptă a instituțiilor care desemnează inhibiții asupra dragostei. Finalul îl lasă pe spectator în căutarea înțelegerii pe fondul unei confuzii constante. Dragostea și pasiunea dintre Patrick și Tom sunt de netăgăduit, iar furia lui Marion este justificată, dar faptul că niciunul dintre aceste personaje nu este împlinit emoțional rămâne un crud adevăr. În această poveste, nu există niciun sfânt, niciun demon, doar oameni care se rănesc unul pe altul de dragul supraviețuirii.
Pelicula oferă o perspectivă nuanțată asupra vieții femeilor homofobe, a bărbaților gay misogini și a animozității dintre aceștia din perioada anilor 1950 din Marea Britanie.
My Policeman este o poveste emoționantă, dar și o avertizare despre ceea ce se întâmplă atunci când oamenii nu își pot exprima sexualitatea în mod autentic.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Michael Grandage
Scenariul: Ron Nyswaner după romanul My Policeman de Bethan Roberts
Imaginea: Ben Davis
Montajul: Chris Dickens
Muzica: Steven Price
Distribuția:
Harry Styles – Tom Burgess
Linus Roache – Tom în vârstă
Emma Corrin – Marion Taylor
Gina McKee – Marion în vârstă
David Dawson – Patrick Hazlewood
Rupert Everett – Patrick în vârstă
Jack Bandeira – Leonard
Durata: 113 min.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
